1.105 views
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Centrul European de Studii și Cercetări Juridice, în colaborare cu cadrele didactice de la facultățile de drept din Hexagon din cadrul Universităților București, „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, „Al. I. Cuza” Iași, „Lucian Blaga” Sibiu și Craiova organizează Conferința Științifică având ca temă Conflictele juridice de natură constituțională.
Conferința se desfășură cu participarea unor prestigioși specialiști în drept, invitați din partea Curții Constituționale a României, Parlamentului României, Guvernului/Ministerului de Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, DIICOT, Avocatului Poporului, Asociațiilor Magistraților, Organizațiilor profesiilor juridice, precum și ai instanțelor și parchetelor din țară.
Potrivit invitației la eveniment, organizarea unei conferințe pe această temă, într-un interval de timp atât de scurt, este determinată de actualitatea subiectului și de interesul pe care acesta l-a suscitat, inclusiv în raport cu recentele decizii ale Curții Constituționale a României privind cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională.
Conferința va avea loc în data de 25 martie 2017, în sala Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, între orele 9-18.
Lucrările conferinței se vor desfășura pe 5 panele:
- Conflictele juridice de natură constituțională – o problemă de drept și/sau una politică?
- Conflicte juridice de natură constituțională în interiorul puterii executive
- Conflicte juridice de natură constituțională între puterea legislativă și cea judecătorească
- Conflicte juridice de natură constituțională între puterea executivă și cea judecătorească
- Conflicte juridice de natură constituțională între puterea legislativă și cea executivă
La fiecare panel, 2-4 specialiști în drept încearcă soluționarea unor probleme legate de tema panelului respectiv.
Lucrările Conferinței vor fi transmise online și înregistrate, iar ulterior publicate într-un volum, prin grija Editurii Universul Juridic.
Sunt invitați să participe la lucrările Conferinței juriști – teoreticieni și practicieni ai dreptului din întreaga țară.
Programul concret al Conferinței, temele/problemele în dezbatere și componența colectivelor de specialiști de la fiecare panel se vor stabili în PROGRAMUL CONFERINȚEI.
Redăm mai jos Proiectul de program, după cum urmează:
Panelul I: Conflictele juridice de natură constituţională – o problemă de drept şi/sau una politică?
- Raţionamente juridice şi analize politice în soluţionarea conflictelor de natură constituţională, născute între autorităţile publice.
- Soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională – o activitate de arbitraj sau una de conservare a ordinii de drept? Ce deosebeşte soluţionarea unui astfel de conflict de medierea între autorităţile publice, la care poate recurge Preşedintele României?
- Conflictele juridice de natură constituţională, între separaţia şi echilibrul puterilor. Ce a urmărit legiuitorul constituant prin învestirea Curţii Constituţionale cu atribuţia soluţionării acestor conflicte?
Panelul II: Conflictele juridice de natură constituţională în interiorul puterii executive
- Executivul bicefal – premisă a unor multiple conflicte juridice de natură constituţională?
- Conflictul juridic de natură constituţională şi partajarea funcţiei de reprezentare a statului între Preşedintele României şi Primul-ministru al Guvernului României.
- Implicarea Preşedintelui României în activitatea Guvernului – un specific al guvernământului semi-prezidenţial sau ocazia unor conflicte juridice de natură constituţională?
Panelul III: Conflictele juridice de natură constituţională între puterea legislativă şi cea judecătorească
- Este refuzul Parlamentului de a încuviinţa reţinerea, arestarea sau percheziţionarea deputaţilor ori a senatorilor un fapt capabil să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între puterea legislativă şi puterea judecătorească?
- Poate ocaziona activitatea de legiferare declanşarea unor conflicte juridice de natură constituţională? Când, cum şi pentru care motive?
- Poate Parlamentul sesiza Curtea Constituţională cu existenţa unui conflict juridic de natură constituţională născut între puterea executivă şi cea judecătorească? Primează susţinerea politică a propriului guvern sau respectarea, în orice condiţii, a independenţei justiţiei?
Panelul IV: Conflictele juridice de natură constituţională între puterea executivă şi cea judecătorească
- Conflicte juridice de natură constituţională generate de emiterea de către Guvern a unor ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă.
- Urmărirea penală a membrilor Guvernului – motivul sau pretextul declanşării unor conflicte juridice de natură constituţională?
- Conflictele juridice de natură constituţională, între activitatea politico-decizională a Guvernului şi anchetarea de către Ministerul Public a acestei activităţi. Decizia guvernamentală, între substanţă politică şi proceduri juridice.
Panelul V: Conflictele juridice de natură constituţională între puterea legislativă şi cea executivă
- Posibile conflicte juridice de natură constituţională născute între puterea legislativă şi cea executivă, determinate de emiterea de către Guvern a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă.
- Poate declanşa un conflict juridic de natură constituţională modul în care este exercitată funcţia de control parlamentar asupra administraţiei publice?
- Posibile conflicte juridice de natură constituţională generate de construcţia şi execuţia bugetelor de stat.