Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
117 views
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod.
A motiva recursul însemană, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.
Cu alte cuvinte, susţinerile recurentului implică chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.
În dezvoltarea criticilor aduse soluţiei de respingere a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 656 din 13 mai 2021 a Tribunalului Prahova, ca nefondată, sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a relevat modalitatea greşită în care instanţa de judecată a apreciat asupra contrarietăţii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul existenţei unor hotărârii definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad, făcând trimitere la decizia civilă nr. 656 din 13 mai 2021 a Tribunalului Prahova, care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 796 din 07 martie 2017 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin decizia civilă nr. 1616 din 21 septembrie 2017, şi la considerentele deciziei recurate, prin care curtea de apel a reţinut că revizuentul a invocat o contrarietate de hotărâri care ar rezulta din interpretarea deciziilor implicate, însă o atare contrarietate nu poate fi rezultatul unei interpretări de către instanţa care soluţionează cererea de revizuire, ci trebuia să rezulte din simpla modalitate de redactare a considerentelor.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „(…) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.
Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este supusă, între altele, condiţiei ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice existenţei lucrului judecat, iar raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.
Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.
Prin urmare, pe calea revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se poate solicita, în condiţiile reglementate de textul respectiv, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătoreşti, acest motiv de revizuire având suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
Aşadar, se observă că pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire fondată pe acest motiv este necesar, între altele, ca hotărârile contradictorii să fie pronunţate în procese distincte, dar identice sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii date în primul proces, sau chiar dacă s-a invocat, instanţa s-o fi lăsat nesoluţionată.
În această privinţă, în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a prezentat raţionamentul judiciar care a justificat soluţia adoptată, în raport de susţinerile formulate în cauză, în ceea ce priveşte contrarietarea reclamată prin prisma cerinţelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat, apreciind că aceasta nu poate fi rezultatul unei interpretări a instanţei care soluţionează o astfel de cerere, ci trebuie să rezulte, în mod evident, din simpla modalitate de redactare a considerentelor hotărârii supuse revizuirii, aspect care nu se confirmă în cauză.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
O atare exigenţă nu este îndeplinită în speţa de faţă în ceea ce priveşte susţinerile evocate în cererea de recurs, ţinând cont de faptul că, pe de o parte, deşi vizează concluzia instanţei de judecată asupra faptelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, în ipoteza normativă reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum s-a arătat în cele ce preced, nu se raportează la analiza realizată în considerentele deciziei atacate şi nu îşi găsesc corespondent în raţionamentul curţii de apel care a determinat adoptarea soluţiei pronunţate, ci reiau ad litteram aspectele expuse în cererea de revizuire asupra cărora instanţa deja s-a pronunţat, iar o astfel de motivare a cererii de recurs nu corespunde rigorilor stabilite de lege.
În concret, în cadrul criticilor deduse judecăţii recursului sunt prezentate aceleaşi argumente, invocate de recurent în cererea de revizuire, legate de chestiuni ce ţin de fondul litigiului de muncă purtat între părţi şi care a făcut obiectul unor verificări juridicţionale, în diferite faze procesuale (fond, apel, contestaţie la executare, contestaţie în anulare), finalizate cu pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti pretins contradictorii, printre care au fost enumerate şi deciziile nr. 1163/16.04.2019 şi nr. 1921/17.07.2019 ale Curţii de Apel Ploieşti, însă în referire la acestea din urmă şi la contrarietatea reclamată, se observă că partea tinde la reevaluarea limitelor învestirii prin cererea de revizuire tranşate, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 2766 din 14 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în regulator de competenţă, prin care s-a stabilit instanţa competentă, având în vedere temeiul juridic şi obiectul cererii formulate, astfel cum a fost precizat de către revizuent, care s-a raportat la sentinţa civilă nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia nr. 1616/2017 a Curţii de Apel Ploieşti.
În atare circumstanţe instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt dezvoltate într-o formă concretă relativ la considerentele pentru care instanţa învestită cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia contrarietăţii reglementată de textul legal menţionat în ce priveşte hotărârea supusă revizuirii.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele curţii de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al demersului judiciar iniţiat, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.
În aceleaşi coordonate se încadrează şi alegaţiile părţii din partea finală a cererii de recurs prin care se reclamă o pretinsă carenţă a motivării deciziei atacate, în contextul exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., una dintre ipotezele ce îşi găsesc reglementare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme recurentul nu a indicat niciun argument esenţial care să nu fi fost avut în vedere de către curtea de apel sau o altă critică ignorată de instanţă în soluţionarea cererii de revizuire, ceea ce conduce la concluzia că invocarea acestui text de lege s-a produs pur formal.
Aşa fiind, cum aspectele susţinute de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu vizează conţinutul deciziei atacate şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a celor ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
