Competența soluționării litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. Admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea competenţei materiale de soluţionare a cererii (NCPC, L. nr. 115/2015, L. nr. 554/2004)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 4784/2020

NCPC: art. 97, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) şi (3); L. nr. 115/2015: art. 41 alin. (2); L. nr. 554/2004: art. 10 alin. (1)

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Obiectul acţiunii îl reprezintă cererea de anulare a tutor actelor emise de domnul judecător B., în calitate de preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 38 Gura Foii, Dâmboviţa, până la data de 29.09.2020.

Competenta materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată prin dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa”.

În ceea ce priveşte teza de la pct. 4 al art. 97 sus citat:

„orice alte cereri date prin lege în competenţa sa” instanţa are în vedere dispoziţiile legii speciale care reglementează regimul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale – consilii locale, consilii judeţene, primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene, respectiv Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Analizând dispoziţiile Legii nr. 115/2015, Înalta Curte reţine că este stabilită competenta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie intr-o singură situaţie, şi anume, cea reglementată de art. 41 alin. (2) care priveşte contestaţiile formulate împotriva modului de organizare şi asupra componenţei Biroului Electoral Central, ceea ce nu este cazul în speţă.

Înalta Curte reţine şi considerentele Deciziei R.I.L. nr. 16 din 18 septembrie 2017 prin care s-a reţinut că atunci când legea organică stabileşte o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudenţă s-a recunoscut dreptul de acces la justiţie potrivit legii contenciosului administrativ, ca jurisdicţie cu caracter general în materia actelor administrative (paragraful 68).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Totodată, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a reţinut că hotărârile pentru care nu se prevede o cale de contestare specială, pot fi atacate în condiţiile legii contencios administrativ.

Astfel fiind, în raport dispoziţiile legale mai sus redate, precum şi în raport de obiectul acţiunii şi de calitatea intimatului, Înalta Curte constată că cererea formulată în prezenta cauză este supusă cadrului procedural prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din lege, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Cum prin legea specială (Lg. 115/2016) nu se prevede altfel, competenţa materială de soluţionare a prezentei acţiuni revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa revine Tribunalului Dâmboviţa, având în vedere domiciliul contestatorului în localitatea Ioneşti, judeţul Dâmboviţa.

Constatând că este necompetentă material a soluţiona cauza instanţa nu va mai analiza excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Ministerului Publice.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 97 pct. 4 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte, secţia de contencios administrativ şi fiscal va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.