Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
97 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata – reclamantă a deţinut calitatea de salariat al pârâtei, în ultimii ani desfăşurându-şi activitatea în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Managementul Calităţii – Sucursala Regională Transport Feroviar de Călători Braşov, respectiv în ultimul an de activitate, în aceeaşi funcţie, în cadrul Serviciului Aprovizionare şi Administrativ – Sucursala Regională Transport Feroviar de Călători Braşov.
Activitatea în muncă în serviciul pârâtei a fost desfăşurată în perioada 2004 – 2015, în temeiul unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. La data de 05.05.2015 contractul individual de muncă a încetat, urmare a îndeplinirii de către reclamantă a condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, Casa Teritorială de Pensii Braşov emiţând Decizia de pensionare nr. x/19.06.2015.
După data pensionării a solicitat pârâtei prelungirea activităţii, cerere aprobată după cum urmează: în data de 04.05.2015 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.05.2015, pentru o perioadă de 6 luni, respectiv perioada 06.05.2015-05.11.2015, în cadrul SRTFC Braşov – Compartiment Asigurarea Calităţii; în data de 05.11.2015 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/05.11.2015, pentru o perioadă de 1 an, respectiv perioada 06.11.2015-05.11.2016, în cadrul SRTFC Braşov – Compartiment Managementul Calităţii; în data de 02.11.2016 a fost încheiat actul adiţional nr. x/02.11.2016 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/05.11.2015, pentru o perioadă de 18 luni, respectiv perioada 06.11.2016-05.05.2018, în cadrul SRTFC Braşov – Compartiment Managementul Calităţii; în data de 04.05.2018 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.05.2018, pentru o perioadă de 1 an, respectiv perioada 06.05.2018- 05.05.2019, în cadrul SRTFC Braşov – Serviciul Aprovizionare şi Administrativ.
În toată perioada cumulată conform celor de mai sus, pârâta i-a eliberat autorizaţii de călătorie în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, iar după anul 2019 a înţeles să solicite pârâtei eliberarea permiselor de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, de care beneficiază în calitatea sa de pensionară – fost salariat în cadrul pârâtei.
Refuzul recurentei-pârâte de a elibera permisele de călătorie a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999, potrivit cărora dreptul de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit se prescrie după trecerea a 3 ani de la data pensionării, dacă solicitarea nu a fost făcută în acest termen.
Recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat în cauză aceste prevederi.
Reţine Înalta Curte că recurenta – pârâtă, a susţinut că, potrivit prevederilor pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 112/1999 „termenul de prescripţie de 3 ani se suspendă în perioada în care pensionarul îşi continuă activitatea în baza unui contract individual de muncă pe perioada nedeterminata, la una din societăţile beneficiare de autorizaţii sau permise de călătorie”.
Dispoziţiile invocate reglementează un caz de suspendare legală a termenului de prescripţie, în situaţia angajării cu contract pe durată determinată, însă instanţa de recurs nu poate primi interpretarea oferită de pârâtă, în sensul că în ipoteza continuării activităţii printr-un contract de muncă pe durată determinată, nu operează întreruperea cursului prescripţiei.
Sunt relevante dispoziţiile invocate de intimata – reclamantă şi însuşite şi de prima instanţă, prevăzute la Cap. II pct. 11, teza finală din Metodologia din 23 noiembrie 2012 privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condiţiile de emitere, gestionare şi folosire a legitimaţiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul nr. 1697 din 23 noiembrie 2012, Anexa 1, potrivit cărora „Beneficiarii de autorizaţii nu pot fi în acelaşi timp şi beneficiari de permise de călătorie în interes personal pe căile ferate române, autorizaţia folosind pentru ambele situaţii”.
Astfel, cum corect s-a observat, în speţă operează un caz de întrerupere a cursului prescripţiei în condiţiile art. 2537 pct. 1 din C. civ.. Scopul instituirii termenului de prescripţie de 3 ani, este acela de a sancţiona beneficiarii care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înţeleg să formuleze o cerere de acordare în mod gratuit a permiselor de călătorie în acest interval de timp. Or, în cazul de faţă, reclamanta nu a rămas în pasivitate, ci în perioada cât a fost angajată cu contract individual de muncă a beneficiat de autorizaţie de călătorie pentru deplasările, atât în interesul pârâtului, cât şi în interes persoana, care nu putea fi cumulată cu permisele de călătorie.
Pentru aceste motive, în mod corect prima instanţa a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă în condiţiile art. 2541 alin. (1) din C. civ. de la data la care pârâta nu a mai emis autorizaţii de călătorie, respectiv de la data de 1.01.2019, astfel că în speţă, la data introducerii acţiunii pe rolul Tribunalului Braşov, respectiv 22.07.2019, termenul nu era împlinit.
În ceea ce priveşte criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs are în vedere dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 3/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii prin care se tranşează practica neunitară în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Reţine astfel instanţa că proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, reprezentând o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, nu poate fi analizată pe calea recursului.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
