ANAF. Proiect: Ordin privind modificarea anexei la Ordinul nr. 1984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinirea atribuțiilor ANAF în domeniul sancțiunilor internaționale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordin privind modificarea anexei la Ordinul nr. 1984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinirea atribuțiilor ANAF în domeniul sancțiunilor internaționale.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Ordinului:

Art. I – Anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 16 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Pentru analizarea contestaţiilor, a cererilor privind autorizarea unor tranzacţii, a cererilor de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, a celor privind instituirea provizorie a sistemului de supraveghere, a cererilor privind revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale, precum și pentru revocarea măsurii de instituire provizorie a sistemului de supraveghere, se constituie o comisie permanentă la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumită în continuare comisie.”

2. Alineatul (1) al articolului 22 se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) În termen de 24 de ore de la primirea unei contestaţii, a unei cereri privind autorizarea unor tranzacţii, a unei cereri de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, a celor privind instituirea provizorie a sistemului de supraveghere, a unei cereri privind revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice, precum și de la propunerea privind revocarea măsurii provizorii a sistemului de supraveghere, Direcţia generală de informaţii fiscale, prin intermediul secretariatului, va transmite preşedintelui comisiei solicitarea de convocare a acesteia, însoţită de contestaţia sau cererea depusă, împreună cu documentaţia anexată acesteia.”

3. Alineatul (5) al articolului 28 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(5) Decizia cu privire la solicitarea de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, se comunică solicitantului de către Direcţia generală de informaţii fiscale, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3) din OUG nr. 202/2008.”

(…)

ART. II– Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect și referatul de aprobare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ANAF. Proiect: Ordin privind modificarea Ordinului nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor