238 views
Decizia Curții Constituționale | Actul normativ | Sumar |
D.C.C. nr. 747/2015 (M. Of. nr. 922 din 11 decembrie 2015) |
Legea privind completarea unor prevederi ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și ale unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului | Dispozițiile respectivei legi |
În M. Of. nr. 922 din 11 decembrie 2015, s-a publicat D.C.C. nr. 747/2015 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (rep. M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007; cu modif. ult.), precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului (rep. M. Of. nr. 225 din 24 martie 2008; cu modif. ult.).
Obiectul controlului de constituţionalitate
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, care au următorul conținut:
Art. I privind modificarea art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001
Art. I modifică art. 115 alin. (7) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, astfel:
„(7) Dispoziţiile primarului, dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean sunt supuse controlului de legalitate al prefectului în condiţiile legii care îi reglementează activitatea”.
Art. II privind modificarea art. 19 lit. e) și art. 20 din Legea nr. 340/2004
Art. II modifică următoarele dispoziții din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, astfel:
Art. 19 alin. (1) lit. e) se modifică şi va avea următorul conținut:
„e) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local, ale preşedintelui consiliului judeţean sau ale primarului”.
Art. 20 va avea următorul conținut:
„Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială, precum şi măsurile întreprinse în baza delegării respectivelor atribuţii ale acestora şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii”.
Prin Decizia nr. 747/2015, Curtea Constituțională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului sunt neconstituţionale.