141 views
Potrivit site-ului oficial (www.anpc.ro), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordin privind stabilirea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează pe piață națională acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate.
Astfel, propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest proiect pot fi trimis pe adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau la adresa de e-mail: cabinet@anpc.ro, în perioada 2-11 decembrie 2020.
Redăm, în continuare, o parte dintre principalele prevederi ale Ordinului:
− Art.1. „Prezentul ordin stabileşte condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează pe piață națională acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate.”
− Art.2. „(1) Operatorii economici sunt obligați să asigure consumatorilor informaţii corecte, complete și precise, care să permită acestora să achiziționeze acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate.
(2) Operatorii economici sunt obligați să afișeze la locul de comercializare, denumirea produsului pentru măstile care nu sunt nici dispozitive medicale și nici echipamente individuale de protecţie prin denumirea «ACOPERITOARE FACIALĂ DE UTILIZAT ÎN COLECTIVITATE».
(3) Operatorii economici sunt obligați ca ambalajul acoperitoarelor faciale de utilizat în colectivitate introduse pe piaţă să fie marcate în mod obligatoriu, cu informaţiile necesare care se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, durabil, în același câmp vizual, după caz, pe etichetă, ambalaj de vânzare ori altele asemenea ce însoţesc produsul, pe fiecare din cel mai mic pachet comercializabil disponibil, cu următoarele elemente:
a) denumirea producatorului, marca comercială sau alte mijloace de identificare;
b) producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social în elementele de identificare; producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social unde pot fi contactaţi;
c) denumirea produsului și anume: «Acoperitoare facială de utilizat în colectivitate» urmată de versiunea documentului sau denumirea specificației naționale urmată de CWA;
d) un mijloc de identificare a produsului;
e) cantitatea;
f) termenul de valabilitate;
g) principalele caracteristici tehnice şi calitative;
h) compoziţia, în cazul în care produsul este fabricat din material textil trebuie specificate denumirea și procentul din greutate al tuturor fibrelor care compun produsul, în ordine descrescătoare;
i) instrucțiuni de depozitare și păstrare;
j) nivelul eficienței filtrării;
k) metoda de testare a eficienței filtrării utilizate, de exemplu, referința de identificare standard sau metoda de testare națională;
l) tipul de acoperitoare facială de utilizat în colectivitate, respectiv «reutilizabile» sau «de unică folosință».
m) tipul de utilizatori, respectiv «copil» sau «adult».
n) avertisment de restricție adecvat vârstei, respectiv «Nu este potrivit pentru copiii sub 3 ani».
Pentru mai multe detalii cu privire la proiect, vă rugăm să urmați sursa informației.
🔔Vezi și ANPC. Drepturile consumatorilor pot fi apărate și prin acțiuni colective în justiție