ANPC. Drepturile consumatorilor pot fi apărate și prin acțiuni colective în justiție

26 nov. 2020
Vizualizari: 282

Potrivit site-ului oficial (www.anpc.ro), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că Parlamentul European a aprobat o Lege care permite grupurilor de consumatori să lanseze acțiuni în justiție, în Uniunea Europeană, împotriva prejudiciilor colective și care introduce garanții adecvate pentru a evita procesele abuzive.

Astfel, pentru a introduce acțiuni transfrontaliere în instanță, entitățile calificate vor trebui să respecte aceleași criterii pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, să demonstreze că au activitate publică și că sunt o organizație non-profit și, bineînțeles, să îndeplinească criteriile prevăzute în legislația națională.

De asemenea, pot fi introduse acțiuni colective împotriva unor comercianți, dacă se presupune că aceștia au încălcat legislația Uniunii, într-o gamă largă de domenii, cum ar fi protecția datelor, călătoriile și turismul, serviciile financiare, energia și telecomunicațiile.

Totodată, Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre vor dispune de 24 de luni pentru a transpune directiva în legislația națională și de șase luni suplimentare pentru a o aplica.

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

ANPC. Drepturile consumatorilor pot fi apărate și prin acțiuni colective în justiție was last modified: noiembrie 26th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: