Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
143 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 381/2020
L. nr. 302/2004: art. 58, art. 96 alin. (1) pct. 18, art. 98, art. 99 alin. (2) lit. c), art. 104, art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (2), art. 114; NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare situaţia când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În speţa de faţă, se poate observa că autorităţile judiciare din Norvegia, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, au emis Mandatul european de arestare nr. x/12554662, emis la data de 07 aprilie 2020 pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an şi 10 luni din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, de către persoana solicitată A.
La termenul de judecată din data de 16.06.2020, aşa cum anterior s-a arătat, în şedinţă publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare şi care a declarat că nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Norvegia şi că renunţă la beneficiul regulii specialităţii.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, chiar dacă persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Norvegia, infracţiunea pentru care este cercetată face parte din lista celor 32 de infracţiuni care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, dau dreptul la predare între statele membre.
În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autorităţile judiciare din Norvegia, dat fiind că este cetăţean român, are o rezidenţă continuă pe teritoriul României, a dat o declaraţie expresă în care şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.
Pe de o parte, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Leymann şi Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia cadru menţionată.
Pe de altă parte, aşa după cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziţii de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condiţiile în care restul de pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent.
De asemenea, instanţa apreciază că invocarea aspectelor de ordin personal, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmaţiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.
În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român şi cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.
În considerarea argumentelor de fapt şi de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând şi gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio raţiune de fapt ori de drept de a activa motivul opţional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Cu privire la menţinerea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea sau, după caz, menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.
Totodată, se constatată că, din actele depuse la dosar, a rezultat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât în conformitate cu dispoziţiile art. 114 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în mod temeinic şi legal s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă, până la încetarea cauzei care justifică amânarea, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate de autorităţile române, iar conform art. 58 alin. (3) din legea specială, s-a emis mandatul de arestare preventivă în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă.
Totodată, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din acelaşi act normativ, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente.
Aşa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din data de 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Sursa informației: www.scj.ro.
