Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE” – prezentare generală

17 sept. 2020
Vizualizari: 785

În M. Of. nr. 845 din 15 septembrie 2020 a fost publicată H.G. nr. 766/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”, precum și a Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”.

În continuare, vom enumera o parte dintre dispozițiile relevante care sunt reglementate de către acest act normativ.

Astfel, potrivit art. 1: „Garanțiile de stat prevăzute la art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2020 […] se acordă în favoarea fiecărui beneficiar participant în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”, denumit în continuare Programul, pentru finanțările de tip leasing financiar destinate achiziționării de bunuri mobile noi și/sau second-hand prin intermediul finanțărilor de tip leasing financiar, prin MFP, astfel:

a) în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate, pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației definite conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e);

b) în procent de maximum 60% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate, pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane utilizate în scop comercial, care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) lit. a)-d).

Beneficiarul poate solicita finanțarea de tip leasing financiar pentru unul sau mai multe bunuri mobile în cadrul Programului, în valoare maximă cumulată de 5.000.000 lei.

(3) Finanțările de tip leasing financiar prevăzute la alin. (1) se acordă în funcție de criteriile specifice prevăzute în normele interne ale finanțatorului, cu încadrarea în prezentele norme metodologice, în reglementările interne de garantare ale FNGCIMM și cu respectarea regulilor de gestionare a plafoanelor anuale.

(4) Costul total al finanțărilor de tip leasing financiar acordate în cadrul Programului este reprezentat de rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de maximum 3,5% pe an pentru finanțările de tip leasing financiar acordate în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2). Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de către finanțator în toate etapele finanțării. Marja nu include comisionul de administrare, comisionul de risc, precum și taxele și costurile aferente operațiunilor conexe activității de finanțare, de exemplu: taxe notariale, costurile legate de evaluare, asigurare, costuri pentru înregistrarea și publicitatea garanțiilor etc.

(5) Costurile de garantare pentru finanțările de tip leasing financiar acordate în cadrul Programului se compun din:

a) comision de administrare – sumă datorată FNGCIMM de către beneficiarul Programului pentru remunerarea activității de analiză, acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor, pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanției sau, după caz, până la data înregistrării la FNGCIMM a cererii de plată, și este calculat la valoarea maximă a garanției la acordare, respectiv la soldul garanției la sfârșitul anului/anilor de derulare a garanției. Nivelul comisionului de administrare se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice. Obligația de plată a comisionului de administrare este acoperită din ajutorul de minimis primit de către beneficiar pe toată durata de valabilitate a garanției în cadrul schemei de ajutor de minimis.

Comisionul de administrare se regularizează la scadența finală a finanțării, în funcție de soldul efectiv al finanțării, pentru întreaga perioadă de derulare a finanțării, prin plata diferenței de către beneficiar sau FNGCIMM, după caz.

Formula de calcul al comisionului de administrare este următoarea:

Comision de administrare = (valoarea / soldul garanției la 31 decembrie a anului anterior * procent comision anual * nr. luni de garantare din anul respectiv) / 12

b) comision de risc – suma datorată MFP de către beneficiarul Programului.

Comisionul de risc se calculează de către FNGCIMM, pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanției, ca procent aplicat la valoarea maximă a garanției la acordare, respectiv la soldul garanției la sfârșitul anului/anilor de derulare a garanției. Obligația de plată a comisionului de risc este acoperită din ajutorul de minimis primit de beneficiar pe toată durata de valabilitate a garanției în cadrul schemei de ajutor de minimis. Nivelul comisionului de risc se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Comisionul de risc se regularizează la scadența finală a finanțării, în funcție de soldul efectiv al garanției, pentru întreaga perioadă de derulare a garanției, prin plata diferenței de către beneficiar, dacă este cazul.

Formula de calcul al comisionului de risc este următoarea:

Comision de risc = (valoarea / soldul garanției la 31 decembrie a anului anterior* procent comision anual * nr. luni de garantare din anul respectiv)/ 12.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. 3 precizează următoarele aspecte de interes: „(1) Bunurile mobile care se pot achiziționa în cadrul Programului se pot încadra în următoarele categorii, în funcție de obiectul de activitate al beneficiarului, fără a se limita la acestea:

a) autoutilitară – autovehicul transport marfă – autovehicul din categoria N1, N2 sau N3, cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de mărfuri și care poate tracta o remorcă;

b) autocar – autobuz definit conform prevederilor art. 3 pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat și echipat numai pentru transportul de persoane așezate pe scaune, având spații speciale pentru transportul bagajelor pe distanțe mari, amenajat și dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicția de a transporta persoane în picioare;

c) echipamente – totalitatea echipamentelor individuale sau asamblate, respectiv mașini, utilaje și instalații de lucru etc., destinate desfășurării de către beneficiarul eligibil a activităților economice conform codului CAEN finanțat;

d) utilaje – totalitatea uneltelor, aparatelor, mașinilor etc. necesare pentru efectuarea de către beneficiar a unei anumite lucrări sau pentru asigurarea procesului de producție conform CAEN finanțat;

e) echipamente IT și tehnologia informației – totalitatea echipamentelor individuale sau asamblate, sistemele hardware și software și/sau tehnologia necesară pentru prelucrarea – procurarea, procesarea, stocarea, convertirea și transmiterea informației prin folosirea computerelor – calculatoarelor electronice, tehnicii de calcul – tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, sisteme audiovideo etc.

Art. 4 reglementează următoarele aspecte: „Data la care încetează răspunderea statului în baza garanției acordate prin intermediul FNGCIMM în numele și pe contul său este:

a) data rambursării integrale de către beneficiar a finanțării garantate, la termen sau anticipată;

b) data la care se stinge integral obligația de rambursare a finanțării garantate ca urmare a virării contravalorii despăgubirilor;

c) data la care MFP plătește valoarea de executare a garanției;

d) data comunicării respingerii cererii de plată a garanției în cazul nerespectării de către finanțator a obligațiilor referitoare la plata garanției;

e) data înregistrării la FNGCIMM a comunicării finanțatorului cu privire la renunțarea la garanție.

Art. 8 menționează criteriile de eligibilitate pentru finanțatori, care sunt următoarele: „Criteriile de eligibilitate pentru finanțatorii care acordă finanțări garantate în cadrul Programului sunt următoarele:

a) se încadrează în categoria instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special ținut de Banca Națională a României;

b) au acoperire teritorială la nivel național și/sau județean;

c) acordă finanțări în lei destinate beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale Programului;

d) acordă finanțările pe baza analizei încadrării beneficiarului în condițiile Programului, precum și a capacității de rambursare a acestora, efectuată în conformitate cu normele interne proprii în vigoare;

e) prevăd în mod expres în contractele de leasing financiar costurile cu dobânda, exprimată în raport cu ROBOR la 3 luni, incluse în marjă și, separat, costurile cu comisioanele aferente finanțărilor garantate;

f) nu percep comision de rambursare anticipată și nu includ în contractele de leasing financiar clauze care să permită modificarea unilaterală a acestora;

g) acordă finanțările pentru o durată maximă de 72 de luni, inclusiv perioada de grație cu durata cuprinsă între 3 și 12 luni.

Cu privire la criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii Programului, precizăm următoarele aspecte: „În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2020, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarul, la solicitarea finanțatorului, poate să prezinte acestuia garanții accesorii finanțării garantate sub forma biletelor la ordin emise de beneficiar și avalizate, în conformitate cu normele și procedurile proprii de finanțare ale finanțatorilor.

(2)În solicitările de acordare a garanțiilor de stat transmise de finanțatori către FNGCIMM în cadrul Programului sunt cuprinse și informații privind garanțiile legale mobiliare, garanțiile accesorii, valoarea de piață a bunului mobil și valoarea admisă în garanție a acestora, dacă este cazul.

(3)În cazul în care beneficiarul finanțării înregistrează obligații fiscale restante și/sau alte obligații bugetare restante administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, acesta are obligația achitării acestora până la data transmiterii de către finanțator la FNGCIMM a solicitării de garantare în cadrul Programului.

Nu pot fi garantate în cadrul Programului finanțările acordate desfășurării unei activități din următoarele sectoare/domenii:

a) intermedieri financiare și asigurări:

641 – Intermediere monetară;

642 – Activități ale holdingurilor;

643 – Fonduri mutuale și alte entități financiare similare;

649 – Alte activități de intermedieri financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii;

651 – Activități de asigurări;

652 – Activități de reasigurare;

653 – Activități ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale);

661 – Activități auxiliare intermedierilor financiare, cu excepția activităților de asigurări și fonduri de pensii;

662 – Activități auxiliare de asigurări și fonduri de pensii;

663 – Activități de administrare a fondurilor;

b) tranzacții imobiliare:

681 – Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii;

682 – Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;

683 – Activități imobiliare pe bază de comision sau contract;

c) 920 – Activități de jocuri de noroc și pariuri;

d) producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, cu excepția vinului și berii, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;

110 – Fabricarea băuturilor, cu excepția clasei: 1102 – Fabricarea vinurilor din struguri, 1103 – Fabricarea cidrului și a altor vinuri din fructe, 1105 – Fabricarea berii, 1107 – Producția de băuturi răcoritoare nealcoolice; producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate;

1200 – Fabricarea produselor din tutun;

2540 – Fabricarea armamentului și muniției;

2051 – Fabricarea explozivilor;

4635 – Comerț cu ridicata al produselor din tutun;

4639 – Comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun;

4725 – Comerț cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate;

4726 – Comerț cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate;

e) activități de închiriere și leasing:

771 – Activități de închiriere și leasing cu autovehicule;

772 – Activități de închiriere și leasing cu bunuri personale și gospodărești;

773 – Activități de închiriere și leasing cu alte mașini, echipamente și bunuri tangibile;

774 – Leasing cu bunuri intangibile, exclusiv financiare;

f) activități de investigare și protecție:

801 – Activități de protecție și gardă;

802 – Activități de servicii privind sistemele de securizare;

803 – Activități de investigații;

g) sectoarele de activitate excluse de la aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE” – prezentare generală was last modified: septembrie 17th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.