125 views
Curtea Constituțională a României (www.ccr.ro) a publicat un comunicat privind măsurile aplicabile pentru buna desfășurare a activității jurisdicționale a Curții, pe durata stării de alertă, instituită prin Hotărârea nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Redăm, în continuare, o parte dintre măsurile adoptate:
„1. Accesul persoanelor în sediul Curții Constituționale se va realiza astfel încât să fie respectate măsurile de prevenire și control a infecțiilor, aplicabile pe timpul stării de alertă, prevăzute la pct.1, pct.2 lit.a), lit.b) și lit.c) și pct.3 din anexa Hotărârii nr.24/14.05.2020 a CNSU.
2. Pe durata în care se află în sediul Curții Constituționale, personalul de serviciu, procurorii, justițiabilii, avocații, consilierii juridici, publicul care asistă la ședințele publice, precum și alte persoane (curieri ai unor instituții, furnizori, invitați, vizitatori, etc.) poartă echipament de protecție individuală, respectiv măști și mănuși.
3. Președintele Curții Constituționale sau secretarul general al Curții Constituționale pot dispune înlăturarea din sediul Curții Constituționale a persoanelor care nu respectă, în mod nejustificat, măsurile prevăzute la pct.1 și 2.
4. Intrarea și ieșirea în/din sediul Curții Constituționale/sala de ședințe publice se vor realiza pe un traseu individualizat și cu respectarea regulilor de distanțare socială etc.”
Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.