Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
6.268 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1106/2020
NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, art. 496 alin. (1); VCC: art. 1014
Motivele invocate de recurenta-pârâtă în susţinerea cererii de recurs sunt reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.
Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.
Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentei-pârâte în susţinerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv aspectele de fapt reţinute de instanţa de apel cu privire la autorizaţia de construire, la împiedicarea în executarea lucrării prin întreruperea curentului, la momentul la care intimata-reclamantă a aflat despre demolarea construcţiei, la notificările de plată din 18.08.2011 şi 22.03.2012.
Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Nici argumentul recurentei-pârâte în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la momentul reţinut de instanţa de apel, respectiv demolarea construcţiei din anul 2014, ca moment de început al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât instanţa nu a motivat respingerea argumentelor sale, nu poate fi reţinut.
Argumentul instanţei în acest sens trebuie analizat în contextul expunerii analizei referitoare la condiţiile suspensive şi la momentul de început al cursului prescripţiei.
Trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.
În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ.
Nici argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.
O primă critică invocată de către recurenta-pârâtă vizează faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, invocând în acest sens prevederile art. 1.2 din acordul de încetare încheiat la 30.03.2011 şi Anexa nr. 1 la acest acord şi, respectiv, art. 11.3 din contractul nr. x/15.05.2008.
Aspectele de nelegalitate din perspectiva interpretării actelor juridice mai sus indicate nu pot fi reţinute. Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a interpretării actelor juridice de către instanţa de apel, din perspectiva aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1004 C. civ. vizează, de asemenea, interpretarea voinţei părţilor, aşadar, tot aspecte de netemeinicie.
Înalta Curte reţine că şi argumentele expuse de către recurenta-pârâtă în susţinerea criticilor de nelegalitate privitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 şi a art. 1014 C. civ. de la 1864 vizează situaţia de fapt: deschiderea procedurii insolvenţei, momentul la care intimata a aflat despre demolarea construcţiei, momentul expirării autorizaţiei de construire, atât cea iniţială, cât şi cea prelungită, precum şi înscrisurile depuse la dosar, respectiv notificarea nr. x/18.08.2011, notificarea nr. x/22.03.2012, procesul-verbal nr. x/05.05.2011, aspecte de netemeinicie ce excedează căii de atac a recursului.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1393/A din 14 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
