Statutul rezerviştilor voluntari (Legea nr. 270/2015)

Secț. a 2-a („Formarea rezerviştilor voluntari”)

Art. 15 are următorul conținut:

„(1) După semnarea angajamentului, cetăţenii prevăzuţi la art. 14 alin. (5) parcurg un program de instruire iniţială în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Apărării Naţionale. Structurile specializate, modul de executare a instruirii iniţiale şi durata acesteia se stabilesc prin ordin al şefului Statului Major General.

(2) Pe durata programului de instruire iniţială, participanţii au aceleaşi drepturi, facilităţi şi îndatoriri ca şi soldaţii profesionişti în activitate. Ei beneficiază, lunar, de o sumă egală cu solda de funcţie corespunzătoare unui soldat profesionist în activitate, la care se adaugă solda gradului minim al fiecărui corp de personal militar pentru care se instruieşte. Suma primită pe durata programului de instruire iniţială constituie venit asimilat salariilor în înţelesul impozitului pe venit şi bază de calcul al contribuţiilor sociale.

(3) Cetăţenii care au îndeplinit serviciul militar activ nu parcurg programul de instruire iniţială”.

Art. 16 prevede la primul alineat faptul că nerespectarea de către participanţii la instruirea iniţială a angajamentului prevăzut la art. 14 alin. (5), precum şi întreruperea instruirii iniţiale din motive imputabile lor atrag plata cheltuielilor efectuate pentru recrutare, selecţie şi instruirea iniţială.

Potrivit alineatului următor, metodologia de determinare a cheltuielilor efectuate pe timpul recrutării, selecţiei şi instruirii iniţiale, precum şi modalitatea de restituire a cheltuielilor generate de acestea se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.

Art. 17 dispune faptul că la finalul perioadei de instruire iniţială, cetăţenii care au participat la aceasta depun jurământul militar prevăzut de lege.

Cap. IV („Serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar”)

Secț. 1 („Raporturile de serviciu dintre rezerviştii voluntari şi Ministerul Apărării Naţionale”)

Art. 18 prevede următoarele:

„(1) Raporturile de serviciu dintre rezerviştii voluntari şi Ministerul Apărării Naţionale se stabilesc în baza contractului.

(2) Contractul se încheie între Ministerul Apărării Naţionale şi cetăţenii care consimt, pe bază de voluntariat, să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar, în condiţiile legii, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 12 alin. (1).

(3) Contractul conţine, cel puţin, clauze privind obiectul şi durata contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale, stabilite de lege, precum şi răspunderea contractuală în cazul încălcării clauzelor acestuia.

(4) Calitatea de rezervist voluntar se acordă cetăţenilor prevăzuţi la alin. (2), numai după semnarea contractului”.

Art. 19 stabilește faptul că primul contract se încheie, în condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de 4 ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum 3 ani, având în vedere încadrarea în clasele de evidenţă ca rezervist stabilite de lege.

Art. 20 are următorul conținut:

„(1) Ministerul Apărării Naţionale poate încheia contracte cu rezerviştii proveniţi din rândul cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, care au încetat raporturile de serviciu cu aceste instituţii şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) În situaţia în care contractul prevăzut la alin. (1) se încheie în termen de 3 ani de la trecerea în rezervă, rezerviştii nu mai participă la instruirile anuale.

(3) Durata primului contract, precum şi a următoarelor contracte încheiate în condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt de maximum 3 ani fiecare”.

Secț. a 2-a („Îndeplinirea serviciului militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar”)

Art. 21 prevede următoarele:

„(1) Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru participare la instruire sau la misiuni în structurile în care sunt încadraţi, potrivit legii.

(2) Rezerviştii voluntari sunt concentraţi/mobilizaţi şi pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului naţional, în raport cu nevoile forţelor destinate apărării, potrivit legii.

(3) Chemarea rezerviştilor voluntari, în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), se face prin ordine de chemare, care cuprind motivele chemării şi perioada concentrării, întocmite şi înmânate prin grija structurilor în care sunt încadraţi, astfel:

a) până la data de 20 decembrie a fiecărui an, pentru participarea la instruirile prevăzute în contract pentru anul următor;

b) cu cel puţin 60 de zile înainte, pentru concentrările în vederea participării la misiuni cu o durată mai mare de 15 zile sau la alte forme de instruire neprevăzute expres în contract;

c) imediat, la declararea stării de război, a mobilizării, instituirea stării de asediu, a stării de urgenţă, precum şi pe timpul antrenamentelor/exerciţiilor de mobilizare, precum şi altor activităţi stabilite prin ordin al şefului Statului Major General.

(4) Modificările privind motivele chemării şi perioadele de desfăşurare ale instruirilor prevăzute la alin. (3) lit. a) se comunică rezerviştilor voluntari cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării acestora.

(5) În perioada în care deţin calitatea de rezervist voluntar, cetăţenii nu pot fi mobilizaţi la locul de muncă şi nu pot fi folosiţi pentru prestări de servicii, în condiţiile legii”.

Art. 22 dispune următoarele:

„(1) Rezerviştii voluntari execută instruirea în unitatea la care sunt încadraţi, pe durata a 15 zile calendaristice, anual.

(2) Modul de executare a instruirilor se stabileşte prin ordin al şefului Statului Major General.

(3) Rezerviştii voluntari sunt obligaţi să se prezinte la unitatea militară, la solicitarea comandantului acesteia, pentru actualizarea datelor de evidenţă”.

Potrivit art. 23, planificarea, organizarea, desfăşurarea şi evaluarea instruirii rezerviştilor voluntari, pe timpul concentrărilor pentru instruire, se stabilesc prin ordin al şefului Statului Major General.

Art. 24 prevede faptul că în baza ordinului de chemare, rezerviştii voluntari sunt obligaţi să înştiinţeze angajatorii cu care au încheiate raporturi de muncă sau de serviciu, despre participarea la concentrări, prezentând totodată documentele justificative, astfel:

a) pentru instruirile prevăzute în contractul încheiat în condiţiile legii, înştiinţarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de data prezentării la concentrare;

b) pentru concentrările în vederea participării la misiuni sau instruiri cu o durată mai mare de 15 zile, înştiinţarea se face cu cel puţin 45 de zile înainte de termenul prevăzut pentru prezentarea la concentrare;

c) imediat după primirea ordinului de chemare, în situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. c).