Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
98 views
Înalta Curte, în sedinţa publică din 15 iunie 2021, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:
Cauza are ca obiect recursul împotriva deciziei nr. 1040 din 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I Civilă, prin care a fost respins apelul reclamantului ca nefondat într-o actiune privind „drepturi băneşti”.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii „judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii”.
Totodată, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevede că dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.
Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1040 din 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 452 din C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”. Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Sursa informației: www.scj.ro.
