Susțineri privind inexistența dovezii cu privire la faptul că recurentul inculpat a săvârşit o faptă contravenţională. Respingerea recursului ca fiind nefondat

17 iun. 2024
Vizualizari: 65
  • Legea nr. 78/2000: art. 6
  • NCP: art. 290
  • NCPP: art. 103 alin. (2)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 438 alin. (1)
  • NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
  • NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin Sentința penală nr. 95 din data de 29 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, îndreptată parțial prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 1 iulie 2021, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă din 22.04.2016).

S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. în condițiile art. 91 C. pen., fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 92 alin. (1) C. pen.

Inculpatul A. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria or. Tg. Neamț – activități administrativ gospodărești – sau la Primăria Vânători, jud. Neamț.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 492/RC din 19 septembrie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, la data de 22.04.2016, în intervalul orar 11:57:41 – 12:02:15, inculpatul A. a fost oprit în trafic de agenții de poliție rutieră E. și F. pentru depășirea limitei maxime de viteză admise și, cu această ocazie, inculpatul a dat celor doi agenți de poliție suma de 200 RON pentru a nu fi sancționat contravențional.

Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că nu a existat nicio dovadă cu privire la faptul că acesta a săvârșit o faptă contravențională, astfel încât să aibă un motiv pentru a remite sumă de 200 RON pentru a nu se stabili o răspundere contravențională.

Înalta Curte reține că motivele invocate de recurentul inculpat A. în cererea de recurs în casație au fost susținute cu titlu de apărări de fond și în fața instanței de apel, care le-a analizat în raport cu probele administrate în cauză și le-a apreciat, ca netemeinice.

Astfel, cu privire la criticile formulate de inculpatul A. în calea de atac a apelului, instanța de control judiciar ordinar a reținut că ansamblul circumstanțelor faptice în care a fost comisă infracțiunea de dare de mită imputată inculpatului a fost corect reținută de către instanța de fond, în urma unei analize temeinice a probatoriului administrat.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităților cauzei, Înalta Curte a constatat, la rândul său, neîndoielnic dovedite existența faptei și vinovăția apelantului inculpat. Elementele de probă ce rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrării audio-video efectuate la data critică, dar și din declarațiile persoanelor ascultate pe parcursul procesului confirmă, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, la data de 22 aprilie 2016, în intervalul orar 11:57:41 – 12:02:15, inculpatul A. a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto, pentru depășirea limitei legale de viteză admise pe tronsonul de drum pe care conducea.

Cu această ocazie, inculpatul a dat suma de 200 RON lucrătorilor de poliție E. și F., ambii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia din urmă să nu își îndeplinească îndatorirea de a constata și sancționa contravenția săvârșită.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Astfel, prin hotărârea recurată s-a reținut că fapta astfel comisă realizează toate condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă proprii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește critica recurentului-inculpat A., referitoare la incertitudinea ce ar plana asupra comiterii unei contravenții cu ocazia opririi în trafic și, prin aceasta, și asupra motivului pentru care ar fi fost nevoit să dea mită celor doi agenți de poliție, instanța de apel a reținut, similar instanței de fond, că oprirea inculpatului în trafic pentru încălcarea regimului de viteză rezultă dintr-un element factual cert, și anume semnalul sonor declanșat de aparatul radar, înregistrat audio-video la data critică. Aspectul aglomerației în trafic, menționat de apărare, nu este de natură a ridica dubii asupra motivului opririi inculpatului, de vreme ce același mijloc de probă relevă că, subsecvent declanșării aparatului radar, reacția imediată a lucrătorilor de poliție a fost aceea de a-i solicita inculpatului să oprească.

Instanța de apel a mai constatat, de asemenea, că procesul-verbal de redare a înregistrării audio-video efectuate la data de 22 aprilie 2016, coroborat cu planșa fotografică în care se regăsesc capturile de imagini aferente momentelor de interes, confirmă oprirea inculpatului A. în trafic, deplasarea acestuia în interiorul autospecialei, la solicitarea lucrătorilor de poliție, precum și înmânarea, către cei din urmă, a sumei de 200 RON.

Remiterea sumei de bani este evidențiată de elemente probatorii indirecte, dar certe și care se coroborează în totalitate, respectiv, ridicarea sumei dintr-o mapă aflată între scaunele din față ale autospecialei, imediat după plecarea inculpatului, urmată de reacția de bucurie a lucrătorilor de poliție, concretizată în utilizarea interjecției yupiii!, reacție ce nu poate avea o altă semnificație probatorie decât aceea atribuită prin sentință, respectiv de satisfacție a celor din urmă. Or, analizate în contextul necesar al neaplicării vreunei sancțiuni contravenționale, aceste elemente factuale conduc la concluzia lipsită de echivoc că inculpatul A. a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliție, la data și în circumstanțele anterior descrise.

S-a apreciat că susținerea apelantului inculpat, referitoare la absența, în dialogul purtat cu lucrătorii de poliție, a unor indicii de săvârșire a unei contravenții, nu se raportează pertinent la particularitățile obiective ale acestui dialog – respectiv, tonalitatea scăzută folosită de persoanele implicate și durata scurtă a conversației. Evaluate și prin prisma relațiilor preexistente dintre inculpatul A. și lucrătorul de poliție E. (pe care inculpatul a admis că îl cunoștea), aceste particularități evidențiază intenția interlocutorilor de a imprima discuției purtate un caracter abscons.

Prin urmare, instanța de recurs în casație, similar instanței de apel, concluzionează că înmânarea, de către inculpatul A., a sumei de 200 RON lucrătorilor de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, fără ca aceștia să fi aplicat, însă, o măsură de sancționare propriu-zisă de natură a justifica eventuala plată a unei amenzi de către conducătorul auto sancționat, reprezintă materializarea actului ilicit de dare a unei sume de bani, în conformitate cu art. 290 C. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina recurentului inculpat întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen., sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile referitoare la analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casație, fiind critici de temeinicie și, așa cum s-a menționat anterior, în calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei.

Prin criticile formulate, se tinde, în esență, la reevaluarea materialului probator care excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Se constată, așadar, că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raționamentului instanței de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11/A din data de 12 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Susțineri privind inexistența dovezii cu privire la faptul că recurentul inculpat a săvârșit o faptă contravențională. Respingerea recursului ca fiind nefondat was last modified: iunie 17th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.