Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
71 views
Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, pentru următoarele considerente:
Se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cel din prezenta cauză – A., au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând obligarea acestuia la plata dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi la plata de daune-interese.
În cauză, reclamantul A. îşi are domiciliul în judeţul Galaţi.
Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, conform cărora:
„conflictul de muncă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative”.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Se constată, totodată, că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.
Se reţine, de asemenea, că în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cererea formulată de mai mulţi reclamanţi prin încheierea din 22.10.2020 şi a rămas învestit cu cea formulată de alţi reclamanţi, în funcţie de judeţul în circumscripţia unde îşi au domiciliul sau locul de muncă aceştia, măsura dispusă având caracter interlocutoriu, deci, opunându-se în cursul judecăţii şi fără posibilitatea de a fi reevaluată.
Astfel, s-a format un nou dosar, nr. x/2020, care îl vizează pe reclamantul A., pensionar, cu domiciliul în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, dosar în cadrul căruia Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti arătate în cererea de chemare în judecată. Astfel, se urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, în contradictoriu cu angajatorul, împrejurare care este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.
În cauză, pentru o parte dintre reclamanţi instanţa de judecată a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate tocmai pentru evaluarea competenţei, împrejurare care face să dispară legătura dintre aceştia, constând în finalitatea comună prefigurată, aceea de a atrage competenţa unei singure instanţe.
Măsura disjungerii astfel dispusă împiedică aplicarea prorogării de competenţă, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii.
În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Bucureşti, neputând fi cenzurată de instanţa învestită cu prezentul conflict de competenţă.
În consecinţă, nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Bucureşti, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2020 care au domiciliul în municipiul Bucureşti, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. din dosarul disjuns, nr. x/2020, care are domiciliul pe raza teritorială a judeţului Galaţi, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Sursa informației: www.scj.ro.
