Instrucţiuni privind modalităţile tehnice de întocmire şi transmitere a documentelor şi datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie (OMAPN nr. M.82/2015)

Art. 15 la primul alineat prevede faptul că fişa de pensie se semnează de către comandantul/şeful unităţii militare, şeful structurii de resurse umane, precum şi de către şeful structurii financiar-contabile.

Potrivit alineatului următor, la cererea expresă a solicitantului, fişa de pensie poate fi adusă la cunoştinţa acestuia, sub semnătură.

Art. 16 stabilește faptul că partea I a fişei de pensie cuprinde datele de identitate, inclusiv codul numeric personal, datele de stare civilă şi domiciliul persoanei asigurate.

Art. 17 dispune faptul că partea a II-a a fişei de pensie se completează de către structura de resurse umane, după cum urmează:

a) la pct. 2 se înscriu ordinul/dispoziţia, data trecerii în rezervă sau direct în retragere/scoaterii din evidenţele militare, gradul militar, arma, Semnul onorific În Serviciul Patriei/Ordinul Meritul Militar conferit;

b) la pct. 3 se înscriu motivul ieşirii din rândul personalului militar în activitate şi temeiul legal din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sau din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare;

c) la pct. 4 se specifică, pe baza deciziilor medicale emise de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, avizate de Comisia centrală de expertiză medico-militară a MAPN :

1. gradul de invaliditate: I, II sau III;

2. cauza invalidităţii, potrivit legii:

– accidente de muncă şi boli profesionale, conform legii;

– neoplazii, schizofrenii şi SIDA;

– boli obişnuite şi accidente care nu au legătură cu munca;

3. termenul în care pensionarul cu pensie de invaliditate are obligaţia de a se prezenta la revizuirea medicală;

4. numărul deciziei medicale şi data eliberării;

5. spitalul militar emitent al deciziei medicale;

d) la pct. 5 se înscriu:

1. în coloanele nr. 2 şi 3, calităţile pe care le-a avut persoana asigurată, în ordine cronologică, cu indicarea exactă a perioadelor, respectiv ziua, luna şi anul, după cum urmează:

– cod 0 – stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii până la intrarea în vigoare a legii;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

– cod 1 – serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus;

– cod 2 – elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;

– cod 3 – concentrat sau mobilizat ca rezervist ori aflat în captivitate;

– cod 4 – funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;

– cod 5 – cadru militar în activitate;

– cod 5.1 – militar angajat pe bază de contract;

– cod 5.2 – soldat sau gradat voluntar;

– cod 5.3 – soldat sau gradat profesionist;

– cod 6 – funcţionar public cu statut special (poliţist);

– cod 7 – cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective;

– cod 8 – şomaj;

– cod 9 – personal clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege;

– cod 10 – avocat;

– cod 11 – perioadele care constituie vechime în muncă potrivit Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

– cod 11.1 – spor de vechime în muncă potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

– cod 12 – agricultor;

– cod 13 – beneficiar al concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, după ianuarie 2006;

– cod 13.1 – beneficiar al concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, după ianuarie 2006, în sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;

– cod 14 – beneficiar al concediului pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

– cod 15 – beneficiar al pensiei de invaliditate;

– cod 16 – perioada recunoscută ca vechime în muncă soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate, până la data de 1 aprilie 2001, potrivit Decretului-lege nr. 51/1990 privind vechimea în muncă a soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate;

– cod 17 – beneficiar al plăţilor compensatorii pentru care contribuţia pentru asigurările sociale se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

– cod 18 – alte situaţii;

2. în coloana nr. 4 se completează tipul, numărul şi data documentului din care rezultă calitatea respectivă;

e) la pct. 6 se înscriu:

1. în coloanele nr. 2 şi 3, calităţile pe care le-a avut persoana asigurată, în ordine cronologică, cu indicarea exactă a perioadelor, respectiv ziua, luna şi anul, aşa cum rezultă din fişa matricolă sau, după caz, din alte acte doveditoare;

2. în coloana 4, tipul grupelor de muncă, respectiv al condiţiilor de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea persoana asigurată, astfel:

– grupa I – „I”;

– grupa a II-a -„II”;

– condiţii deosebite – „D”;

– condiţii speciale – „S”, urmată de indicarea literei de la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, corespunzătoare locului de muncă în condiţii speciale – de exemplu, pentru unităţile miniere se va înscrie „S a)”;

– alte condiţii – „A.C.”;

3. în coloana 5, procentul corespunzător activităţii desfăşurate din timpul normal de lucru, care a fost menţionat în actul doveditor, numai pentru stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii, anterior datei de 1 aprilie 2001;

4. în coloana 6, numărul şi data documentului din care rezultă tipul grupelor de muncă sau al condiţiilor de muncă respective.

 

Cap. IV („Completarea şi transmiterea în format electronic a datelor cuprinse în adeverinţele privind veniturile lunare realizate de către persoana asigurată”)

Art. 18 prevede următoarele:

„(1) Datele privind veniturile realizate lunar de solicitant în întreaga perioadă de activitate desfăşurată în unităţile MAPN , până la data de 31 decembrie 2010, se centralizează de către structura financiar-contabilă din unitatea militară la care a fost depusă cererea de pensionare, în situaţia veniturilor realizate lunar prevăzută la art. 7 alin. (2).

(2) În situaţia prevăzută la art. 12 alin. (2), datele prevăzute la alin. (1) se centralizează de către structura financiar-contabilă a centrului militar zonal/judeţean/de sector.

(3) Structura financiar-contabilă completează situaţia veniturilor realizate lunar, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, prin preluarea datelor consemnate în adeverinţele întocmite în condiţiile legii, care însoţesc cererea de pensionare”.

Potrivit art. 19, datele prevăzute la art. 18 din respectivele instrucţiuni se centralizează pe baza actelor doveditoare privind veniturile realizate lunar, transmise pe cale electronică şi sub formă de înscris de unităţile militare care au asigurat plata drepturilor salariale pe timpul desfăşurării activităţii de către persoana asigurată sau de unităţile militare care gestionează arhiva unor astfel de documente create de/provenite de la unităţi militare desfiinţate, după caz.

Art. 20 prevede faptul că transmiterea pe cale electronică a datelor cuprinse în adeverinţele de venit lunar se realizează de către unităţile militare ale MAPN , potrivit prevederilor dispoziţiei şefului Statului Major General.

Cap. V („Dispoziţii tranzitorii şi finale”)

Potrivit art. 21, cererile de pensionare înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni se soluţionează prin valorificarea suporturilor materiale şi tehnice existente la data depunerii cererii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 22 stabilește faptul că cererea de pensionare, însoţită de actele doveditoare, se transmite, în termen de 15 zile de la data depunerii la Casa de pensii sectorială a MAPN , depăşirea termenului putând să atragă răspunderea materială, disciplinară sau contravenţională, după caz, potrivit legii.

Conform art. 23, în situaţia în care unitatea militară nu are în compunere structură de resurse umane şi/sau structură financiar-contabilă, atribuţiile specifice prevăzute în prezentele instrucţiuni revin structurii de resurse umane şi/sau structurii financiar-contabile din unităţile militare care le asigură din punctul de vedere al resurselor umane şi/sau financiar-contabil.

Art. 24 prevede faptul că anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din respectivele instrucţiuni.

 

Alte prevederi ale OMAPN nr. M.82/2015

Potrivit art. II, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, centrele militare şi celelalte unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin, potrivit competenţelor ce le revin, după caz, conform actelor normative în vigoare.