Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
376 views
Analizând recursul declarat de recurentul A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.
Din această perspectivă, efectuând o analiză a dispoziţiilor legale prin raportare la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiţii, întrucât excepţia a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive şi are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă, respectiv art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 reglementează situaţia în care, ca urmare a admiterii unei cereri de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa dispune suspendarea judecăţii şi împotriva încheierii prin care se dispune suspendarea judecăţii, poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Înalta Curte reţine că, în speţă, susţinerile recurentului nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, în realitate, acesta este nemulţumit de faptul că nu este reglementată o cale de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară aşa cum în procedura privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este reglementată o astfel de cale de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare.
Astfel, prin invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unei căi de atac împotriva soluţiei prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
Pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că obiecţiunile formulate de recurent cu privire la dispoziţia legală criticată nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.
Înalta Curte reţine că demersul autorului excepţiei este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unor modificări legislative şi nu urmăreşte armonizarea normelor de drept criticate cu dispoziţiile legii fundamentale.
Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, respectiv în cadrul recursului declarat de către inculpatul A. împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, Decizia penală nr. 679 din data de 27.07.2023 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Timiş împotriva căreia, deşi definitivă, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului sub aspectul respingerii cererii de sesizare a CJUE cu o întrebare preliminară, iar în cadrul procedurii de soluţionare a recursului a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textului de lege apreciat ca neconstituţional, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv. Mai mult, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 nu poate avea efecte asupra soluţiei care vizează recursul declarat de către inculpatul A. împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, chiar în esenţa acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare, respectiv aceea ca prevederea ce face obiectul excepţiei invocate să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele relatate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă, astfel că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, şi anume pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 7/R din data de 23.10.2023, pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia penală în Dosarul nr. x/2023.1.
Totodată, faţă de culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, va rămâne sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
