Cerere de chemare în judecată netimbrată sau insuficient timbrată. Respingerea recursului declarat ca fiind netimbrat

5 iul. 2024
Vizualizari: 170
  • NCPC: art. 200 alin. (2) teza I
  • NCPC: art. 486
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 1-7
  • NCPC: art. 493 alin. (5)
  • NCPC: art. 499
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 24
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 32
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 33 alin. (1)
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 34
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 39 alin. (1)

Prin sentința civilă nr. 5407, din data de 30 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C..

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Brașov a fost respins prin decizia civilă nr. 1121/Ap din data de 5 iulie 2019 a Tribunalului Brașov.

Prin decizia civilă nr. 207/R din data de 25 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov: a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de către recurenta A.; a fost admisă cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și în consecință s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1)-(3), art. 11 și art. 20 din Constituția României; a fost respinsă cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. și B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1121/Ap din data de 5 iulie 2019 și a încheierilor aferente pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, care au fost menținute; a fost respinsă cererea intimatei-pârâte C. de amendare a recurentei-reclamante A..

Reclamanta A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 207/R din data de 25 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov și a încheierii de ședință din data de 18 iunie 2020, pronunțate în același dosar, cale de atac care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 633 din data de 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov.

Împotriva deciziei civile nr. 207/R din data de 25 iunie 2020 și a încheierilor aferente, a deciziei nr. 633/R din data de 14 decembrie 2020 ale Curții de Apel Brașov, a deciziei nr. 1121/Ap din data de 5 iulie 2019, cu încheierile aferente ale Tribunalului Brașov, precum și împotriva sentinței civile nr. 5407 din data de 30 mai 2018 a Judecătoriei Brașov, a formulat cerere de revizuire reclamanta A., solicitând admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârilor atacate, rejudecarea acțiunii prin raportare la obiectul real ale acesteia, acțiune în răspundere delictuală, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 851 din 16 mai 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Față de cele susținute prin motivele de recurs și de circumstanțele concrete ale speței, Înalta Curte constată că este învestită cu soluționarea recursului declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 163/R din data de 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

„(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON”.

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din data de 31 mai 2022, s-a stabilit în sarcina recurentei-revizuente obligația de a achita o taxă judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancțiunea anulării cererii, raportat la dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin adresa emisă la data de 31 mai 2022, aflată la dosarul de recurs, comunicată la data de 7 iunie 2022 (potrivit procesului-verbal de înmânare, aflat la dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentei-revizuente să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

La data de 10 iunie 2022, recurenta-revizuentă a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Această încheiere a fost comunicată recurentei-revizuente la data de 6 octombrie 2022, potrivit mențiunii din cuprinsul dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs.

În cuprinsul raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul a reținut că recurenta-revizuentă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță și și-a exprimat opinia în sensul că este incidentă excepția netimbrării recursului.

Prin punctul de vedere depus cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, recurenta-revizuentă a solicitat să fie înlăturată concluzia raportorului prin care a fost reținută excepția netimbrării recursului.

Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă scutirea de drept prevăzută de art. 29 alin. (1) și art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru se aplică sau nu în cererea și căile de atac, în care reclamant, respectiv recurent, apelant, contestator, revizuent este un cetățean consumator (casnic) vulnerabil financiar (stabilit prin acte depuse anexat acțiunii), vătămat în drepturile și interesele sale legitime de un operator economic al unui serviciu public de locuit. Această cerere a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Prin cererea depusă la data de 19 decembrie 2022, recurenta-revizuentă a formulat o nouă cerere de reexaminare a modului de stabilire în cauză a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Această încheiere a fost comunicată recurentei-revizuente la data de 21 februarie 2023, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de recurs.

Recurenta-revizuentă, prin cererile depuse la 21 decembrie 2022 și 27 februarie 2023, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a O. U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în ansamblul ei, precum și a următoarelor dispoziții din cuprinsul acestui act normativ: art. 1 alin. (2), art. 31 alin. (1) – sintagma generică „se determină de instanța de judecată”, art. 31 alin. (1) teza „se face de către instanța de judecată”, alin. (2) privind impunerea de taxe judiciare de timbru în căile de atac cu raportare la căile de atac (ordinare și extraordinare, oricare ar fi, deci, inclusiv în incidente), art. 32, art. 34, art. 39 alin. (1), art. 39 teza „3 zile de la data comunicări taxei datorate”.

Prin încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-revizuentă.

Ca atare, Înalta Curte reține că recurenta-revizuentă a avut cunoștință de obligația ce îi revine, de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, precum și de soluțiile date cererilor de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru pe care le-a formulat, precum și că aceasta nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere că recurenta-revizuentă A. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși i-a fost comunicată această obligație în mod legal la domiciliul indicat în cererea de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate și de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere de chemare în judecată netimbrată sau insuficient timbrată. Respingerea recursului declarat ca fiind netimbrat was last modified: iulie 5th, 2024 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.