Neexprimarea acordului în legătură cu cererea de intervenţie în interes propriu. Recurs respins ca nefondat (NCPC)

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 133/2019

NCPC: art. 8, art. 13, art. 62 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 8

Criticile formulate de recurenţii-intervenienţi, referitoare la încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia se subsumează, recurenţii invocând eronat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât norma legală a cărei încălcarea/aplicarea greşită se invocă nu este o normă de drept material.

Conform dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din C. proc. civ., intervenţia voluntară principală se poate face în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. De la această regulă există o singură excepţie, cea prevăzută la alin. (3) al aceluiaşi text legal, când cererea de intervenţie voluntară principală poate fi formulată în faţa instanţei de apel, cu acordul părţilor.

Limitarea intervalului de timp în care poate fi depusă cererea de intervenţie principală la faza judecării cauzei în primă instanţă îşi are justificarea în însăşi natura juridică de veritabilă cerere de chemare în judecată, în privinţa căreia trebuie respectate toate gradele de jurisdicţie legale, părţile iniţiale putând fi prejudiciate, spre exemplu, prin imposibilitatea atacării cu apel a eventualei soluţii de admitere a cererii de intervenţie depuse direct în apel. Această problemă nu se mai ridică, evident, în situaţia în care părţile consimt expres, potrivit art. 62 alin. (3) din C. proc. civ., la formularea cererii de intervenţie principală în instanţa de apel.

Prin urmare, critica recurenţilor, referitoare la faptul că instanţa de apel nu a interpretat dispoziţiile art. art. 62 alin. (3) din C. proc. civ. prin coroborare cu dispoziţiile art. 8 şi art. 13 din C. proc. civ., nu poate fi primită.

În condiţiile în care părţile în litigiu nu şi-au exprimat acordul în legătură cu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de E. şi F. şi, mai mult decât atât, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a exprimat în mod expres o poziţie procesuală de opoziţie la introducerea direct în apel a cererii, este corectă aprecierea instanţei de apel, în sensul că aceasta este inadmisibilă.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.