Despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. în vederea achiziţionării de autoturisme – modificări (Legea nr. 19/2016)

Act modificat Act modificator Sumar
O.U.G. nr. 156/2007
(M. Of. nr. 883 din 21 decembrie 2007; cu modif. ult.)
Legea nr. 19/2016
(M. Of. nr. 171 din 7 martie 2016)
modifică:  art. 31 alin. (1)
introduce: art. 31  alin. (11) şi (12);  art. 33

În M. Of. nr. 171 din 7 martie 2016, a fost publicată Legea nr. 19/2016 privind aprobarea O.G. nr. 19/2014 pentru completarea O.U.G. nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

După cum putem observa, respectiva lege aprobă O.G. nr. 19/2014 (M. Of. nr. 630 din 28 august 2014), modificând în mod indirect O.U.G. 156/2007 (M. Of. nr. 883 din 21 decembrie 2007).

Vom prezenta, în continuare, modificările aduse O.U.G. nr. 156/2007.

Art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 156/2007 (modificată prin Legea nr. 19/2016)  
Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 31 alin. (1) prevedea faptul că în vederea despăgubirii persoanelor fizice prevăzute la art. 13, Ministerul Finanţelor Publice procedează la o emisiune de titluri de stat în limita unui plafon de 5.000.000 lei. Emisiunea de titluri de stat va avea loc la data de 8 septembrie 2014, cu scadenţă la data de 30 septembrie 2014. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 31 alin. (1) dispune: „În vederea despăgubirii persoanelor fizice prevăzute la art. 13 Ministerul Finanţelor Publice procedează, la solicitarea B.R.D. Groupe Societe Generale – S.A., la emisiuni de titluri de stat în limita unui plafon de 5.000.000 lei. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă”.

 
Art. 31 alin. (11) și alin. (12) din O.U.G. nr. 156/2007 (modificată prin Legea nr. 19/2016)  

 
Noua reglementare

La art. 31, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) şi (12).

Potrivit noii reglementări, art. 31 alin. (11) dispune: „Pentru emisiunile de titluri de stat care se efectuează în limita plafonului prevăzut la alin. (1), datele de emisiune şi scadenţă se menţionează în prospectele de emisiune ale titlurilor de stat”.

De asemenea, art. 31 alin. (12) prevede: „Întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor revine B.R.D. Groupe Societe Generale – S.A.

 
Art. 33 din O.U.G. nr. 156/2007 (modificată prin Legea nr. 19/2016)  

Noua reglementare

După art. 32 se introduce un nou articol, art. 33.
 
Potrivit noii reglementări, art. 33 prevede: „(1) Pentru deponenţii cărora prin hotărâri judecătoreşti executorii li s-a dispus plata despăgubirilor în baza art. 2 şi 3 şi calculul acestora până la data plăţii, valorile totale ale despăgubirilor se calculează de către B.R.D. Groupe Societe Generale – S.A. conform art. 31 alin. (5).

(2) Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat calculată pentru deponenţii prevăzuţi la alin. (1), este egală cu diferenţa dintre valorile individuale nou-calculate şi valorile individuale ale despăgubirilor încasate.

(3) Emisiunile de titluri de stat se vor efectua în limita plafonului stabilit la art. 31 alin. (1), iar datele de emisiune şi scadenţă se vor menţiona în prospectele de emisiune ale titlurilor de stat. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă”.

 
Alte prevederi ale Legii nr. 19/2016  
Potrivit art. II, pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. pentru achiziţionarea de autoturisme, iar după data de 22 decembrie 1989 le-au transferat în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare B.R.D. – S.A. şi nu prezintă documentele doveditoare, care să ateste data constituirii depozitului la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. şi care vor beneficia de despăgubire după intrarea în vigoare a prezentei legi, calculul despăgubirii se va face de la data transferului la Banca Română pentru Dezvoltare B.R.D. – S.A. până la data de 30 septembrie 2015.
 
ISTORIC

Act modificat Acte modificatoare
O.U.G. nr. 156/2007
(M. Of. nr. 883 din 21 decembrie 2007; cu modif. ult.)
O.U.G. nr.  33/2008
(M. Of. nr. 234 din 26 martie 2008)
O.U.G. nr. 113/2008
(M. Of. nr. 670 din 29 septembrie 2008)
Legea nr. 232/2008
(M. Of. nr. 750 din 6 noiembrie 2008)
Legea nr. 9/2014
(M. Of. nr. 156 din 4 martie 2014)
O.G. nr. 19/2014
(M. Of. nr. 630 din 28 august 2014)
Legea nr. 19/2016
(M. Of. nr. 171 din 7 martie 2016)