Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
140 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2/2020
L. nr. 85/2006: art. 32 alin. (1); NCC: art. 2526; L. nr. 62/2011: art. 211 lit. c); NCPC: art. 497
Raporturile juridice dintre părţi şi derularea acestora configurează următoarele particularităţi ale pricinii:
Între recurent şi intimată s-a încheiat Convenţia pentru garanţii exprese irevocabile şi necondiţionate nr. 78 din 21 august 2008, având ca obiect garantarea de către recurent a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor de finanţare.
În temeiul evocatei Convenţii aceleaşi părţi au încheiat Scrisoarea de garantare nr. 58 din 30 ianuarie 2009 prin care recurentul s-a obligat să garanteze până la 60% (900.000 RON) din valoarea creditului (1.500.000 RON) acordat de intimată beneficiarului B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/2 februarie 2007 astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x ianuarie 2009.
Prin Addendum-ul nr. 58A încheiat la data de 18 februarie 2009, părţile au rectificat greşeala materială strecurată în conţinutul Scrisorii de garantare nr. 58/2009, în sensul menţionării corecte a termenului de valabilitate ca fiind 14 august 2009.
Tribunalul Dolj, secţia Comercială, prin încheierea nr. 15 de la 24 februarie 2009, pronunţată în dosarul nr. x/2009, a admis cererea formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L. şi, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva acestei debitoare.
Recurentul a fost informat cu privire la starea de insolvenţă a debitoarei .
Potrivit art. 7.1 din Capitolul 7 intitulat „Plata Garanţiei” din Convenţia pentru garanţii exprese irevocabile şi necondiţionate nr. 78 din 21 august 2008 „Cererea de plată se Transmite Fondului ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate după:
a) depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc/bancar sau a cererii de declanşare a procedurii de insolvenţă la instanţa judecătorească;
b) depunerea cererii de admitere a creanţei finanţatorului în cadrul procedurii de insolvenţă, în conformitate cu prevederile art. 642006 privind procedura insolvenţei, atunci când această procedură a fost iniţiată de un alt subiect îndreptăţit decât finanţatorul”.
În temeiul acestei clauze creditul ce a format obiectul contractului de credit nr. x/2 februarie 2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x ianuarie 2009, a fost declarat restant iar intimata a solicitat recurentului plata garanţiei prin cererea de plată înregistrată sub nr. x din 1 aprilie 2009.
Recurenta a efectuat plata garanţiei cu ordinul de plată nr. x din 4 mai 2009, aspect recunoscut de recurentă prin cererea de chemare în judecată.
Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a primit o judicioasă dezlegare printr-o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente din cuprinsul Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 are în vedere două momente – alternative – de la care prescripţia extinctivă poate începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea, fie momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.
Aşadar, pentru curgerea termenului de prescripţie este necesar şi suficient ca titularul dreptului la acţiune să fi cunoscut în mod formal paguba şi autorul ei sau să se fi aflat în situaţia de a fi trebuit să cunoască aceste împrejurări.
Din această perspectivă, determinările avute în vedere de instanţa de prim control judiciar în stabilirea momentului la care a început să curgă termenul de prescripţie sunt corecte.
Astfel, aserţiunile recurentului potrivit cărora, anterior Raportului Curţii de Conturi, nu a cunoscut şi nu trebuia să cunoască faptul că a efectuat o plată nedatorată, nu sunt sustenabile în condiţiile în care, potrivit clauzei înscrise în art. 7.1 din Capitolul 7 intitulat „Plata Garanţiei” din Convenţia pentru garanţii exprese irevocabile şi necondiţionate nr. 78 din 21 august 2008, mai sus redată, acesta avea obligaţia verificării îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în Convenţie pentru efectuarea plăţii, lipsa de diligenţă a recurentului în îndeplinirea acestei obligaţii neputând fi un argument în favoarea sa.
De relevat este şi faptul că, prin Addendum-ul nr. 58A încheiat la data de 18 februarie 2009, pe care recurentul îl invocă în susţinerea faptului că acesta a modificat scrisoarea de garantare în sensul prelungirii perioadei de garantare, părţile au rectificat numai greşeala materială strecurată în conţinutul Scrisorii de garantare nr. 58/2009, în sensul menţionării corecte a termenului de valabilitate ca fiind 14 august 2009, fără a aduce acesteia modificări substanţiale în sesnsul indicat de recurent.
Raportul Curţii de Conturi nu produce efecte asupra intimatei, iar comunicarea actului de control nu determină începerea unui termen de prescripţie a dreptului la acţiune pentru restituirea sumelor plătite în baza Convenţiei, Curtea de Conturi fiind un terţ faţă de raportul obligaţional în temeiul căruia a fost făcută plata nedatorată, actul constatator, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, neputând lipsi de efecte pasivitatea de care a dat dovadă recurentul în a-şi verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute în contract pentru efectuarea plăţii.
Relevantă sub acest aspect este decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie RIL nr. 19/2019, publicată în M. Of. nr. 860 din 24 octombrie 2019, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, şi a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, respectiv a art. 2.526 din C. civ.
Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea respectivelor dispoziţii, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
În cauza de faţă, raţionamentul cuprins în decizia dată în interesul legii este aplicabil, chiar dacă obiectul pricinii este altul, de vreme ce există identitate de raţiune în ce priveşte modul de calcul al termenului de prescripţie atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curţii de Conturi şi a efectelor acestuia.
Aşadar, cerinţele reglementate în mod cumulativ de art. 8 Decretul nr. 167/1958 erau îndeplinite la data de 4 mai 2009, data plăţii – acesta fiind momentul la care recurentul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Constatând că momentul naşterii dreptului la acţiune a fost corect determinat, faţă de faptul că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost examinată de instanţa de apel printr-o corectă interpretare şi aplicare a art. 3, 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
