Modificarea scrisorii de garantare în sensul prelungirii perioadei de garantare. Respingerea recursului ca nefondat (NCC, L. nr. 85/2006)

3 dec. 2020
Vizualizari: 543
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2/2020

L. nr. 85/2006: art. 32 alin. (1); NCC: art. 2526; L. nr. 62/2011: art. 211 lit. c); NCPC: art. 497

Raporturile juridice dintre părți și derularea acestora configurează următoarele particularități ale pricinii:

Între recurent și intimată s-a încheiat Convenția pentru garanții exprese irevocabile și necondiționate nr. 78 din 21 august 2008, având ca obiect garantarea de către recurent a finanțărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor de finanțare.

În temeiul evocatei Convenții aceleași părți au încheiat Scrisoarea de garantare nr. 58 din 30 ianuarie 2009 prin care recurentul s-a obligat să garanteze până la 60% (900.000 RON) din valoarea creditului (1.500.000 RON) acordat de intimată beneficiarului B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/2 februarie 2007 astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x ianuarie 2009.

Prin Addendum-ul nr. 58A încheiat la data de 18 februarie 2009, părțile au rectificat greșeala materială strecurată în conținutul Scrisorii de garantare nr. 58/2009, în sensul menționării corecte a termenului de valabilitate ca fiind 14 august 2009.

Tribunalul Dolj, secția Comercială, prin încheierea nr. 15 de la 24 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. x/2009, a admis cererea formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L. și, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acestei debitoare.

Recurentul a fost informat cu privire la starea de insolvență a debitoarei .

Potrivit art. 7.1 din Capitolul 7 intitulat „Plata Garanției” din Convenția pentru garanții exprese irevocabile și necondiționate nr. 78 din 21 august 2008 „Cererea de plată se Transmite Fondului ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate după:

a) depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc/bancar sau a cererii de declanșare a procedurii de insolvență la instanța judecătorească;

b) depunerea cererii de admitere a creanței finanțatorului în cadrul procedurii de insolvență, în conformitate cu prevederile art. 642006 privind procedura insolvenței, atunci când această procedură a fost inițiată de un alt subiect îndreptățit decât finanțatorul”.

În temeiul acestei clauze creditul ce a format obiectul contractului de credit nr. x/2 februarie 2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x ianuarie 2009, a fost declarat restant iar intimata a solicitat recurentului plata garanției prin cererea de plată înregistrată sub nr. x din 1 aprilie 2009.

Recurenta a efectuat plata garanției cu ordinul de plată nr. x din 4 mai 2009, aspect recunoscut de recurentă prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că excepția prescripției dreptului la acțiune a primit o judicioasă dezlegare printr-o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente din cuprinsul Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 are în vedere două momente – alternative – de la care prescripția extinctivă poate începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea, fie momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.

Așadar, pentru curgerea termenului de prescripție este necesar și suficient ca titularul dreptului la acțiune să fi cunoscut în mod formal paguba și autorul ei sau să se fi aflat în situația de a fi trebuit să cunoască aceste împrejurări.

Din această perspectivă, determinările avute în vedere de instanța de prim control judiciar în stabilirea momentului la care a început să curgă termenul de prescripție sunt corecte.

Astfel, aserțiunile recurentului potrivit cărora, anterior Raportului Curții de Conturi, nu a cunoscut și nu trebuia să cunoască faptul că a efectuat o plată nedatorată, nu sunt sustenabile în condițiile în care, potrivit clauzei înscrise în art. 7.1 din Capitolul 7 intitulat „Plata Garanției” din Convenția pentru garanții exprese irevocabile și necondiționate nr. 78 din 21 august 2008, mai sus redată, acesta avea obligația verificării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în Convenție pentru efectuarea plății, lipsa de diligență a recurentului în îndeplinirea acestei obligații neputând fi un argument în favoarea sa.

De relevat este și faptul că, prin Addendum-ul nr. 58A încheiat la data de 18 februarie 2009, pe care recurentul îl invocă în susținerea faptului că acesta a modificat scrisoarea de garantare în sensul prelungirii perioadei de garantare, părțile au rectificat numai greșeala materială strecurată în conținutul Scrisorii de garantare nr. 58/2009, în sensul menționării corecte a termenului de valabilitate ca fiind 14 august 2009, fără a aduce acesteia modificări substanțiale în sesnsul indicat de recurent.

Raportul Curții de Conturi nu produce efecte asupra intimatei, iar comunicarea actului de control nu determină începerea unui termen de prescripție a dreptului la acțiune pentru restituirea sumelor plătite în baza Convenției, Curtea de Conturi fiind un terț față de raportul obligațional în temeiul căruia a fost făcută plata nedatorată, actul constatator, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, neputând lipsi de efecte pasivitatea de care a dat dovadă recurentul în a-și verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute în contract pentru efectuarea plății.

Relevantă sub acest aspect este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție RIL nr. 19/2019, publicată în M. Of. nr. 860 din 24 octombrie 2019, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, respectiv a art. 2.526 din C. civ.

Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

În cauza de față, raționamentul cuprins în decizia dată în interesul legii este aplicabil, chiar dacă obiectul pricinii este altul, de vreme ce există identitate de rațiune în ce privește modul de calcul al termenului de prescripție atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curții de Conturi și a efectelor acestuia.

Așadar, cerințele reglementate în mod cumulativ de art. 8 Decretul nr. 167/1958 erau îndeplinite la data de 4 mai 2009, data plății – acesta fiind momentul la care recurentul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Constatând că momentul nașterii dreptului la acțiune a fost corect determinat, față de faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost examinată de instanța de apel printr-o corectă interpretare și aplicare a art. 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Modificarea scrisorii de garantare în sensul prelungirii perioadei de garantare. Respingerea recursului ca nefondat (NCC, L. nr. 85/2006) was last modified: decembrie 2nd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.