433 views
Actul normativ |
Sumar |
O.U.G. nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene
(M. Of. nr. 705 din 6 august 2020) |
Se stabilesc unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
|
În M. Of. nr. 705 din 6 august 2020 s-a publicat O.U.G. nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
Astfel, prin respectivul act normativ se stabilesc unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
În continuare, vă prezentăm cele mai importante dispoziții ale O.U.G. nr. 130/2020.
Structura
– Cap. I („Dispoziţii generale”);
– Cap. II („Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”);
– Cap. III („Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor”);
– Cap. IV („Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor”);
– Cap. V („Măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile”);
– Anexa nr. 1 („Domeniile de activitate eligibile pentru PFA/ONG-uri cu activitate economică [art. 5 alin. (1) lit. b)] în cadrul măsurii 1 „Microgrant pentru capital de lucru””).
Prezentare generală
Potrivit art. 1 alin. (2), formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile se referă la:
– microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
– granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară şi în procent din cifra de afaceri;
– granturi pentru investiţii productive acordate din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiţii depus.
Beneficiarii acestor fonduri externe nerambursabile sunt IMM-urile, iar persoanele fizice autorizate, denumite în continuare PFA, şi cabinetele medicale individuale vor beneficia de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară. Astfel, microgranturile au valoarea de 2.000 euro şi se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, iar fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 şi 15.000.000 euro din cofinanţarea de la bugetul de stat.
Acordarea microgranturilor se face pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
– întreprinderile mici şi mijlocii care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019;
– PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1;
– PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza O.U.G. nr. 43/2020, dar şi pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanţare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcţia de sănătate publică judeţeană, după caz, care va fi stabilit la nivelul Ghidului solicitantului.
Pe de altă parte, alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, acesta fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă şi/sau pe perioada stării de alertă.
Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabileşte astfel:
– pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
– pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 şi 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabileşte în procent de 15% din cifra de afaceri şi nu poate depăşi suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
În vederea acordării acestor granturi, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– au obţinut certificat de situaţii de urgenţă în baza O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare;
– au înregistrat profit operaţional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciţii financiare înainte de depunerea cererii de finanţare pentru obţinerea grantului, potrivit situaţiilor financiare depuse;
– dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
– menţin sau, după caz, suplimentează numărul de salariaţi, faţă de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor, cu excepţia situaţiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/şi zilieri.