MAI. Proiect: H.G. pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele MAI

Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise, în termen de 10 zile calendaristice, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:

Art. I – Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În activitatea de conducere și reprezentare, ministrul este ajutat de 6 secretari de stat, 3 subsecretari de stat și secretarul general.”

2. Anexele nr. 1 și 3 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2* la prezenta hotărâre.

Art. II – Încadrarea personalului în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă fiecărei categorii de personal.

 

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect și Nota de fundamentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

vezi și MAI. Proiect: Ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă