643 views
Actul publicat în Monitorul Oficial |
Sumar |
Legea nr. 62/2020 privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă (M. Of. nr. 425 din 21 mai 2020)
|
Se stabilește modul în care se vor aplica unele facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă. |
În M. Of. nr. 425 din 21 mai 2020 a fost publicată Legea nr. 62/2020 privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă.
Astfel, prin respectivul act normativ se stabilește modul în care se vor aplica unele facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă.
Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Legii nr. 62/2020 privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă.
Prezentare generală
Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1), prin termenul locatari se face trimitere la: operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă.
Aceste categorii pot amâna la cerere, fără plată de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe. Totodată, plata chiriilor către locatori pentru categoriile de locatari va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul locatorilor la cererea locatarilor. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cererea locatarului va fi însoţită de următoarele documente:
– contractul de locaţiune între locator şi locatar;
– act adiţional între locator şi locatar la contractul de locaţiune, care va conţine următoarele:
– acordul părţilor pentru amânarea plăţii chiriei, durata perioadei de amânare a plăţii chiriei, suma aferentă acestei perioade de amânare;
– datele de identificare ale locatorului şi locatarului;
– datele contului bancar al locatorului în care urmează a se face plata de către organul fiscal teritorial competent;
– data semnării şi semnăturile ambelor părţi;
– orice fel de act al locatarului care dovedeşte imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar.
Astfel, vor putea face cerere de plată către operatorul fiscal teritorial competent locatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– chiria lunară specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar specificat la art. 1 alin. (3) lit. b) este mai mică, cel mult egală cu chiria din luna februarie 2020;
– valoarea chiriei lunare din actul adiţional este de maximum 10.000 RON pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 RON pentru persoane fizice pentru o singură locaţie.
Potrivit art. 2, prin derogare, anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct. Totodată, în situația contribuabililor plătitori de impozit pe profit şi ai celor care datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct sunt impozabile doar în proporţie de 80% din valoarea lor.
Pe de altă parte, locatarii care beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) sunt obligaţi să plătească chiriile lunare, a căror plată a fost amânată prin act adiţional între locator şi locatar, organului fiscal teritorial competent, care a plătit aceste chirii locatorului, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020.