Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – modificări (O.U.G. nr. 103/2017)

9 ian. 2018
Vizualizari: 22179
Art. 109 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 109 prevedea:

„(1) Plata pensiei se face, în funcție de opțiunea pensionarului, prin mandat poștal, în cont curent sau în cont de card, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între Casa Națională de Pensii Publice, casele de pensii sectoriale și Compania Națională «Poșta Română» – S.A. sau, după caz, între Casa Națională de Pensii Publice, casele de pensii sectoriale și bănci, precum și între CNPP, casele de pensii sectoriale și Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP în nume propriu și pentru băncile cooperatiste afiliate.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în situația celorlalte drepturi bănești pentru stabilirea și plata cărora competența revine, potrivit legii, caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale.

(3) Casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale transmit lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Națională „Poșta Română” – S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2), indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat beneficiarii acestora”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 109 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Plata pensiei se face, în funcție de opțiunea pensionarului, după cum urmează:

a) la domiciliul pensionarului, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între CNPP și Compania Națională «Poșta Română» – S.A.;

b) în cont curent sau în cont de card, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între CNPP și băncile comerciale, precum și între CNPP si alte instituții de credit, conform legii.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în situația celorlalte drepturi bănești pentru stabilirea și plata cărora competența revine, potrivit legii, caselor teritoriale de pensii.

(3) În situația persoanelor care beneficiază atât de pensie, cât și de alte drepturi bănești, plata acestora se face prin aceeași modalitate de plată, la aceeași adresă sau în același cont curent sau cont de card, pentru toate drepturile cuvenite aceleiași persoane.

(4) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, transmite lunar beneficiarilor, prin bănci sau prin Compania Națională «Poșta Română» – S.A., drepturile prevăzute la alin. (1) și (2).

(5) În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor bănești la domiciliu, Compania Națională «Poșta Română» – S.A. remite lunar acestora drepturile bănești și documentul de plată întocmit de CNPP.

(6) În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în cont curent sau în cont de card, documentul de informare cu privire la sumele plătite, întocmit de CNPP, este transmis lunar la domiciliul acestora, cu serviciul de corespondență standard”.

 

Art. 110 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 110 prevedea:

„(1) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiari a drepturilor prevăzute la art. 109 alin. (1) și (2), precum și cele cu transmiterea taloanelor de plată la domiciliul beneficiarilor din România se suportă din bugetele din care se finanțează drepturile respective și se determină după cum urmează:

a) prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situația în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor;

b) prin stabilirea unui tarif, pentru un talon, în situația în care beneficiarii au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card și cărora li se transmite la domiciliu numai talonul de plată;

c) prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situația în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card.

(2) Procentul și tariful prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se stabilesc prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(3) Procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.

(4) Comisionul bancar prevăzut la alin. (1) lit. c) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 110 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiar a drepturilor de care beneficiază prevăzute la art. 109 alin. (1) și (2), precum și cele cu transmiterea documentelor de informare la domiciliul beneficiarilor din România se suportă din bugetele din care se finanțează drepturile respective și se determină după cum urmează:

a) prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situația în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor;

b) prin stabilirea unui tarif, pentru un document de informare, în situația în care beneficiarii au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card;

c) prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situația în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card.

(2) Procentul și tariful prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se stabilesc prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(3) Procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.

(4) Comisionul bancar prevăzut la alin. (1) lit. c) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite”.

 

Art. 111 alin. (1) și (3) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 111 alin. (1) și (3prevedeau:

„(1) Beneficiarii drepturilor bănești stabilite de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condițiile legii.

(…)

(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestațiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepția plăților care intră sub incidența O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporțional, de către beneficiar și de către casele teritoriale de pensii, respectiv de către casele sectoriale de pensii”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 111, alin. (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Beneficiarii drepturilor bănești stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condițiile legii.

(…)

(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestațiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepția plăților care intră sub incidența O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporțional, de către beneficiar și de către casele teritoriale de pensii”.

 

Art. 112 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 112 prevedea:

„Procedurile referitoare la efectuarea operațiunilor de plată a drepturilor bănești se aprobă prin ordine ale conducătorilor CNPP și ai caselor de pensii sectoriale”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 112 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Procedurile referitoare la efectuarea operațiunilor de plată a drepturilor bănești se aprobă prin ordin al președintelui CNPP”.

 

Art. 113 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 113 alin. (3) prevedea:

„(3) Instanțele judecătorești au obligația să comunice, în scris, informațiile de natură să conducă la încetarea plății pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în situația prevăzută la alin. (1) lit. h), casei teritoriale de pensii, respectiv casei de pensii sectoriale în evidențele căreia se află pensionarul condamnat”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 113, alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Instanțele judecătorești au obligația să comunice, în scris, informațiile de natură să conducă la încetarea plății pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în situația prevăzută la alin. (1) lit. h), casei teritoriale de pensii în evidențele căreia se află pensionarul condamnat”.

 

Art. 116 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 116 prevedea:

„Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 116 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie”.

 

Art. 117 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 117 prevedea:

„Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea și modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea și reluarea plății acestora, se aplică și indemnizațiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire și plată se află, potrivit legii, în competența materială a caselor teritoriale de pensii, respectiv a caselor de pensii sectoriale, cu excepția situațiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 117 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea și modificarea drepturilor de pensie, la încetarea, suspendarea și reluarea plății acestora, precum și la recuperare, se aplică și indemnizațiilor/pensiilor de serviciu acordate prin legi speciale, a căror stabilire și plată se află, potrivit legii, în competența materială a caselor teritoriale de pensii, cu excepția situațiilor în care legea specială dispune altfel”.

 

Art. 119 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 119 prevedea:

„Pensionarii sistemului public de pensii sunt obligați să comunice casei teritoriale de pensii, respectiv casei de pensii sectoriale, în evidențele căreia se află, orice schimbare în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care i-a fost stabilită sau i se plătește pensia, în termen de 15 zile de la data apariției acesteia”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 119 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Pensionarii sistemului public de pensii sunt obligați să comunice casei teritoriale de pensii în evidențele căreia se află orice schimbare în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care a fost stabilită sau se plătește pensia, în termen de 15 zile de la data apariției acesteia”.

 

Art. 122 alin. (5) și (6) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 122 alin. (5) și (6) prevedeau:

„(5) Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum și nivelul contribuției bănești individuale a asiguraților și a pensionarilor se aprobă anual, prin ordin comun al conducătorilor CNPP și ai caselor de pensii sectoriale.

(6) Locurile de tratament balnear se asigură în unitățile de tratament din proprietatea CNPP și, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unități de profil. La încheierea contractelor se va ține seama de gradul de solicitare al stațiunii și de categoria de confort oferită, precum și de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP și casele de pensii sectoriale, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 122, alin. (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(5) Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum și nivelul contribuției bănești individuale a asiguraților și a pensionarilor se aprobă anual, prin ordin al președintelui CNPP.

(6) Locurile de tratament balnear se asigură în unitățile de tratament din proprietatea CNPP și, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unități de profil. La încheierea contractelor se va ține seama de gradul de solicitare al stațiunii și de categoria de confort oferită, precum și de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat”.

 

Art. 128 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 128 prevedea:

„În cazul în care, potrivit legii, angajatorul își suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, ajutorul de deces cuvenit și neachitat, potrivit legii, se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 128 se abrogă.

 

Art. 129 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 129 alin. (1), lit. a) prevedea:

„(1) Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore de la solicitare de:

a) angajator, în cazul decesului asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II și V, respectiv al unui membru de familie al acestuia;”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 129 alin. (1), lit. a) se abrogă.

 

Art. 129 alin. (1), partea introductivă și lit. c din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 129 alin. (1), partea introductivă și lit. c) prevedeau:

„(1) Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore de la solicitare de:

(…)

c) casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială, în cazul decesului pensionarului ori al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. IV și alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 129 alin. (1), partea introductivă și lit. c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de:

(…)

c) casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II și IV și alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia”.

 

Titlul cap. VI din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, titlul cap. VI era:

„Cap. VI (Casa Națională de Pensii Publice și casele de pensii sectoriale)”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, titlul cap. VI se modifică și va avea următorul cuprins:

„Cap. VI (Casa Națională de Pensii Publice)”.

 

Art. 131 alin. (8) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 131 alin. (8) prevedea:

„(8) CNPP are în subordine Centrul Național de Formare Profesională a Personalului din Domeniul Pensiilor Publice, ca instituție cu personalitate juridică și autonomie științifică, iar cheltuielile curente și de capital se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 131, alin. (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(8) CNPP are în subordine Centrul Național de Formare Profesională a Personalului din domeniul asigurărilor sociale, ca instituție cu personalitate juridică și autonomie științifică, iar cheltuielile curente și de capital se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat”.

 

Art. 132 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 132 prevedea:

„(1) Casele de pensii sectoriale se înființează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București.

(2) Casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate la alin. (1).

(3) Activitatea caselor de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) este coordonată metodologic de CNPP”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 132 se abrogă.

 

Titlul secț. 1 din cap. VI din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare,  titlul secț. 1 din cap. VI era:

„Secț. 1 (Organizarea CNPP și a caselor de pensii sectoriale)”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la cap. VI, titlul secț. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Secț. 1 (Organizarea CNPP)”.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – modificări (O.U.G. nr. 103/2017) was last modified: ianuarie 29th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.