Critici referitoare la lipsa de la dosar a încheierilor de amânare a pronunţării. Respingerea recursului ca fiind nefondat

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la 27.02.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din 13 septembrie 2018, precum şi a Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din 04 octombrie 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 966 din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară în parte.

A anulat Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 4182/IJ/1928/DIJ din 13.09.2018.

A trimis dosarul la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor asupra sesizării reclamantei înregistrată la Inspecţia Judiciară la 13.06.2018 în privinţa dlui procuror B..

A respins cererea privind anularea Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare nr. 5056/IJ/2335/DIJ din 4.10.2018.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 3586 din 16 iunie 2022)