Intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.Pentru a fi admisibilă cererea de intervenţie fie trebuie să existe o identitate de drepturi pretinse, fie între cele două drepturi să existe o strânsă legătură suficientă pentru a justifica rezolvarea împreună a celor două cereri.
Intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.
Dacă dreptul terţului este ameninţat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenţie, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 482 din 22 februarie 2018)