1) Finalitatea înscrierii în fals în procesul civil nu este alta decât înlăturarea înscrisului din proces ca probă iar nu infirmarea operaţiunii juridice ca atare, ca negotium iuris ori demonstrarea nulităţii ei.
2) Dispoziţiile art. 295 NCPC au în vedere o prezumţie judiciară favorabilă celui care cere înfățișarea înscrisului, care constă în a se considera dovedite „afirmaţiile făcute cu privire la conţinutul acelui înscris”.
În cazul în care înscrisul nu era „ascuns” de partea potrivnică, ci se afla între actele dosarului, în proces neexistând dispute asupra deţinerii înscrisului de către partea potrivnică, adică asupra înseşi existenţei actului probator, ci cu privire la depunerea lui în original, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., partea considerând, în mod greşit, că avea dreptul să i se considere dovedite afirmaţiile făcute împotriva conţinutului înscrisului, adică înlăturarea din cuprinsul lui a consemnării privind data încheierii actului juridic pe care înscrisul îl proba.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 1791 din 28 septembrie 2022)