Invocarea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei supreme. Respingerea cererii de revizuire

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Excepţia necompetenţei materiale

Cu titlu prealabil, referitor la normele procedurale incidente în cauză, Înalta Curte, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare), conform cărora dispoziţiile acestui act normativ se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, prin prisma cărora au fost pronunţate deciziile nr. 644 din 23 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia nr. 1643 din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Bacău – secţia I civilă, obiect al contestaţiei la executare, în care a fost pronunţată decizia nr. 1200 din 18 iunie 2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.

Sub un alt aspect, se reţine că intimata Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme având în vedere motivarea excepţiei din cuprinsul întâmpinării, cu referire la dispoziţiile art. 510 alin. (1) teza I C. proc. civ., (art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865).

Potrivit art. 322 alin. (7) teza finală C. proc. civ. de la 1865 „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. În cazul în care una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se judecă de această instanţă”.

Având în vedere dispoziţiile legale precitate, precum şi faptul că decizia nr. 1200 din 18 iunie 2020, în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat, este pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, se reţine că revine instanţei supreme competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii, excepţia de necompetentă materială urmând a fi respinsă.

Analiza admisibilităţii cererii de revizuire

Dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.

Dispoziţii art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Fundamentul ipotezei reliefate îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de elemente – părţi, obiect şi cauză -, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Revizuirea pentru contradictorialitate de hotărâri poate fi solicitată dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat care să se poată executa simultan, respectiv cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

În cauza pendinte, invocând incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a solicitat anularea încheierilor din 7 aprilie 2021 şi 22 aprilie 2021, pronunţate de Judecătoria Bacău, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020 întrucât acestea încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1200 din 18 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 1200 din 18 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 a fost declinată, în favoarea Judecătoriei Bacău, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare ce vizează dosarul de executare nr. 189/2019 al BEJ B., formulată de contestatoarea A..

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Urmare a soluţiei pronunţate de instanţa supremă, cauza a fost înregistrată, sub acelaşi număr de dosar, pe rolul Judecătoriei Bacău, la 21 august 2020.

Prin încheierea din 7 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr. x/2020 s-a dispus amânarea pronunţării la 24 aprilie 2021, când instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei şi excepţia lipsei de interes a contestatoarei, invocată de intimată; a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimată, şi a respins cererea de repunere în termen şi contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatele Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. şi Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica SA-Sucursala Bacău, pentru autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că hotărârile pretins contradictorii sunt pronunţate în acelaşi dosar, respectiv dosarul nr. x/2020, litigiu având ca obiect contestaţia la executare ce vizează dosarul de executare nr. 189/2019 al BEJ B., formulată de contestatoarea A., nefiind astfel îndeplinită una dintre condiţiile cumulative pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., aceea ca hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierilor din 7 aprilie 2021 şi 22 aprilie 2021 pronunţate de Judecătoria Bacău, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a revizuentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 703,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Sursa informației: www.scj.ro.