Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
447 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 240/RC/2020
NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (2) și (6), art. 418, art. 433, art. 438, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 39/2003: art. 7 alin. (1), (2) şi (3); L. nr. 656/2002: art. 29 alin. (1) lit. a); L. nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3); NCP: art. 74
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, prevăzându-le în art. 438 C. proc. pen.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi faţă de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel. De regulă, se consideră că o pedeapsă depăşeşte limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca şi consecinţă a reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).
În esenţă, inculpatul a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât i s-au aplicat unele pedepse în cauză în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin nerespectarea principiului non reformatio in pejus, de către instanţa de apel, în absenţa apelurilor parchetului sau al părţii civile, ANAF.
Totodată, inculpatul a arătat că instanţa de apel a avut în vedere alte acte materiale de evaziune fiscală decât cele reţinute în rechizitoriu şi de către instanţa de fond şi procedând la schimbarea încadrării juridice fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, a dispus în mod nelegal condamnarea sa la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
Raportat la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, de achitare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 39/2003, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi de condamnare pentru săvârşirea celorlalte două infracţiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, i s-a creat o situaţie juridică mai grea, aplicându-se o pedeapsa rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că prin înlăturarea condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsa aplicată trebuia să se încadreze în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de spălare de bani.
În final, a solicitat în principal achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respingerea acţiunii civile şi pronunţarea unei soluţii de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 din C. pen., iar în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 418 din C. proc. pen. privind neagravarea situaţiei în propriul apel, nu sunt incidente în cauză întrucât, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat apelurile formulate, atât de inculpat, cât şi de DIICOT – Structura Centrală, cel din urmă şi cu privire la inculpat (care a vizat majorarea pedepselor aplicate în cauza).
Prevederile art. 418 alin. (2) din C. proc. pen. arată că doar în cazul apelului declarant de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acestuia.
Cu privire la situaţia de fapt reţinută de Curte de Apel Bucureşti, aceasta a fost analizată, fără a fi schimbată încadrarea juridică, aşa cum prezintă inculpatul, arătându-se că, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa penală de fond este descrisă contribuţia inculpatului.
Activitatea infracţională din perspectiva infracţiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea 245/2005,constă în aceea că:împreuna cu F., în calitate de administrator în fapt al L. SRL, a înregistrat în evidentele contabile ale societăţii cheltuieli aferente unor operaţiuni comerciale fictive; în calitate de administrator în fapt al L. SRL a înlesnit înregistrarea de cheltuieli aferente unor operaţiuni comerciale nereale la nivelul SC P. prin emiterea unor facturi fiscale fictive către această societate; a înlesnit înregistrarea de cheltuieli aferente unor operaţiuni comerciale fictive la nivelul S. SRL, J. SRL, K. SRL, B. SRL, prin facilitarea demersurilor la Oficiul Registrului Comerţului (identificarea de interpuşi, de sedii, înfiinţarea de conturi bancare) pentru înfiinţarea/transferarea/transmiterea părţilor sociale la aceste societăţi în condiţiile în care cunoştea ca toate aceste demersuri sunt realizate în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale; o parte din actele materiale săvârşite se circumscriu unor acte de complicitate la evaziune fiscală, în sarcina sa fiind reţinută o singură infracţiune fiscală sub forma autoratului ca forma de participaţie penală principală care absoarbe forma de participaţie penală secundară, complicitatea.
De asemenea, pentru infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a reţinut că inculpatul a transferat succesiv sume de bani provenite din evaziune fiscală în conturile celorlalte persoane fizice şi juridice implicate în schema infracţională, retrăgând apoi în numerar aceste sume pe care le-a remis către plătitorul iniţial în scopul disimulării ilicite a acestora, acte ce se circumscriu infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Aşadar, pedepsele aplicate în cauză, de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (limitele pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiind închisoarea de la 5 la 11 ani, şi respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor (limitele de pedeapsa pentru infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/220 fiind închisoarea de 3 la 12 ani) se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Astfel, cum s-a menţionat şi anterior, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casaţie urmăreşte să supună judecarea în condiţiile legii a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în care nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde legii.
În cererea inculpatului se invocă greşita apreciere a situaţiei de fapt în raport cu care este incidentă o altă încadrare juridica, fiind reluate apărări ale recurentului formulate şi la instanţa de apel, aspecte care nu privesc erori de drept, ci ţin de fondul cauzei şi nu pot face obiectul unei căi extraordinare de atac.
În ceea ce priveşte cazul de casare invocat, se observă contradicţia dintre menţionarea ca temei legal a prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi solicitarea de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (fără să se invoce cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Înalta Curte constată că instanţele de fond şi de apel au reţinut situaţia de fapt pe baza probelor administrate, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, în raport cu care pedepsele aplicate se situează între limitele prevăzute de lege.
În egală măsură, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a stabilit: „Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză” (Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, publicată, www.x.ro).
Or, în speţă, instanţa de recurs în casaţie, apreciază că nu există nicio nelegalitate cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedepsele aplicate în cauză, de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (limitele pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiind închisoarea de la 5 la 11 ani, şi respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor (limitele de pedeapsa pentru infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/220 fiind închisoarea de 3 la 12 ani se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Aşadar, faţă de toate aspectele reţinute şi în raport cu situaţia de fapt expusă, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite motivele de recurs în casaţie invocate de inculpat, având în vedere faptul că instanţa de apel, în pronunţarea deciziei recurate, a respectat, atât prevederile speciale cu privire la existenţa infracţiunilor prin analizarea elementelor constitutive, cât şi prevederile referitoare la aplicarea pedepselor.
De asemenea, cu privire la tratamentul sancţionator, se reţine că instanţa de apel a procedat la aplicarea globala (in integrum) a legii penale mai favorabile.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1646/A din data de 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi G., J. SRL prin reprezentant legal T., N. SRL – prin mandatar U., C., S. SRL – prin mandatar V., M. SRL prin mandatar W., H. SRL – reprezentant legal X., E., L. SRL – prin mandatar Y., I. SRL – prin mandatar Z., F., D., K. SRL prin mandatar AA. şi B. SRL – prin mandatar BB., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Sursa informației: www.scj.ro.
