Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
294 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 120/2018
VCP: art. 13, art. 41 alin. (2), art. 861, art. 862; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 282, art. 421 alin. (2) lit. b), art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459, art. 547 alin. (1), (2) şi (4); Legea nr. 47/1992: art. 2, art. 29 alin. (1)-(3); Legea nr. 39/2003: art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16, art. 9; Legea nr. 141/1997: art. 175; Legea nr. 86/2006: art. 270 alin. (1)
Preliminar, Înalta Curte notează că revizuentul A. a invocat cele trei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul procedurii de soluţionare a apelului declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din 27 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/119/2017, prin care Tribunalul Covasna, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei penale nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/115/2006, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Totodată, constată că, prin sentinţa penală nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/115/2006, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 şi art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi de art. 175 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 13 C. pen. din 1969.
Modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate revizuentului A. prin hotărârea anterior menţionată a fost modificată prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul suspendării ei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen. din 1969, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen. din 1969.
În cadrul procesual astfel conturat, Înalta Curte constată că cele trei excepţii vizează neconstituţionalitatea, pe de o parte, a dispoziţiilor de drept substanţial prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, iar pe de altă, a dispoziţiilor procesual penale prevăzute de art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.
Din analiza coroborată a textelor de lege criticate şi a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanţe, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
– calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
– identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
– existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, „legătura cu soluţionarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a „aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);
– verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În coordonatele prezentate, Înalta Curte constată că cele trei excepţii de neconstituţionalitate sunt invocate într-un cadru procesual (apel împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire) în care este permisă exclusiv analiza admisibilităţii cererii de revizuire din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 459 C. proc. pen., iar nu a fondului acestei căi extraordinare de atac. Ca urmare, condiţia legăturii între normele legale criticate şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza pendinte se raportează exclusiv la cadrul specific evaluării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de recurent.
În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a normei de incriminare prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, invocată de revizuentul A., nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
În acest sens, reţine că, deşi prin cererea de revizuire formulată, revizuentul A. a contestat condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, textul criticat pentru neconstituţionalitate nu poate avea înrâurire asupra soluţiei din cauza pendinte. Fiind respinsă în etapa verificării admisibilităţii în principiu, calea extraordinară de atac nu creează premisele verificării chestiunilor ce ţin de acuzaţia formulată împotriva revizuentului, nici chiar în ipoteza admiterii apelului formulat împotriva sentinţei prevăzute de art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., raportându-se formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate critica sa vizând sfera cazurilor de nulitate relativă care pot determina o astfel de soluţie în apel.
Practic, revizuentul urmăreşte clarificarea juridică a situaţiilor învederate în cuprinsul motivelor de apel ca încălcări substanţiale ale drepturilor lui procesuale (refuzul punerii în discuţie, în etapa examinării admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac, a cazurilor de revizuire invocate şi a probelor care le susţin şi limitarea susţinerilor părţii doar la ultimul cuvânt, încălcându-i-se dreptul la replică) din perspectiva cazurilor de nulitate relativă prevăzută de art. 282 C. proc. pen., precum şi a efectelor acestora în planul soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de apel. Or, aceste două aspecte pun în discuţie nu elemente de constituţionalitate a normei de procedură criticate, ci de interpretare și aplicare a legii de către judecătorul competent, reprezentând, în mod esenţial, critici aduse hotărârii instanţei de fond, ce urmează a fi supuse cenzurii în calea de atac a apelului.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., Înalta Curte notează, deopotrivă, că nici aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Norma legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată reglementează procedura reconstituirii înscrisului sau dosarului care, nefiind demarată în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de revizuire formulată de A., nu are vreo influenţă asupra substanţei dreptului revizuentului de a beneficia de o revizuire efectivă şi nici asupra soluţiei ce ar putea fi dată în cadrul acestei căi extraordinare de atac în urma judecării apelului împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.
În plus, Înalta Curte constată că argumentele invocate de către recurent în susţinerea excepţiei tind la a sublinia necesitatea stabilirii cu precizie a procedurii reconstituirii înscrisului sau dosarului, în ipotezele punctuale invocate de parte. Or, stabilirea acestei proceduri constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.
În fine, Înalta Curte constată că admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu demonstrează, astfel cum susţine recurentul revizuent, legătura existentă între dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi art. 547 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi soluţionarea cauzei pendinte, soluţia de referinţă a Curţii de Apel Braşov fundamentându-se exclusiv pe constatarea îndeplinirii exigenţelor de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1994 de către textul legal criticat.
Înalta Curte subliniază că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de revizuentul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/119/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
