Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
128 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 258/2020
L. nr. 302/2004: art. 58 alin. (1), art. 84, art. 85, art. 87, art. 97 alin. (1) pct. 18, art. 99, art. 104 alin. (10) şi (13), art. 110 alin. (2); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 305 alin. (3), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b); NCP: art. 193 alin. (1)
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009.
Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În speţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu numărul x, referinţa dosarului x, emis, la data de 17.01.2018, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tsessaloniki, faţă de persoana solicitată A., în vederea cercetării acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de instigare calificată la furt în mod continuat prevăzută de art. 26 par. 1a, 27 par. 1, 47 par. 1a, 98, 372 par. 1 şi 374 caz a, d, e din C. pen. din Grecia, constatând în mod just că acesta îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Totodată, a constatat în mod corect că infracţiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare, care intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, are corespondent, în legea penală română, în infracţiunea de instigare la furt calificat în formă continuată.
Deopotrivă, a apreciat în mod just că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În raport cu toate aceste constatări, notând că predarea persoanei solicitate nu este condiţionată de acordul de voinţă al acesteia, instanţa de fond a apreciat în mod just că în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Grecia.
Constatând însă că, în contextul social generat de declararea stării de urgenţă în România, transporturile aeriene către Grecia au fost suspendate, situaţie care se circumscrie motivului de amânare a predării prevăzut de art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, în mod corect, instanţa de fond a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la încetarea cauzelor care au determinat amânarea, dar nu mai mult de 3 luni.
În raport cu soluţia astfel dispusă, prima instanţă a făcut aplicarea corespunzătoare a art. 104 alin. (10) şi (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, hotărând arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, în vederea predării către autorităţile judiciare din Grecia, precum şi emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării, dispunând, totodată, în virtutea art. 113 din acelaşi act normativ, că acesta va fi pus în executare în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
În considerarea acestei ultime măsuri, constatând că intervalul de timp până la încetarea motivelor care justifică amânarea predării poate fi de lungă durată, instanţa a dispus în mod just revocarea măsurii controlului judiciar luat faţă de persoana solicitată.
De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată nu a contestat argumentele care susţin soluţia instanţei de fond, limitându-se, în principal, la antamarea caracterului nelegal şi netemeinic al mandatului de arestare care a stat la baza mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Grecia, pentru argumentele expuse în cererile adresate acestor autorităţi, iar în subsidiar, la invocarea faptului că, în contextul particular al cauzei, amânarea predării trebuie dispusă în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, date fiind afacerile judiciare pe care le are în ţară.
În cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată, învestită în fond sau în contestaţie, nu este însă abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea faptelor penale pentru care a fost emis mandatul, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la măsurile preventive dispuse de aceasta faţă de persoana solicitată.
A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În consecinţă, evaluând în continuare doar susţinerile apărării contestatorului persoană solicitată A. privind incidenţa în cauză a motivului de amânare a predării prevăzut de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.
Textul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instituie în sarcina instanţei învestite cu executarea mandatului european de arestare, cu titlu imperativ, obligaţia amânării predării persoanei solicitate atunci când aceasta este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, amânarea predării durând până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Acest motiv obligatoriu de amânare a predării este incident în situaţia în care, în cauza penală instrumentată de organele de anchetă din România, faţă de persoana solicitată s-a dispus, conform art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., efectuarea urmăririi penale in personam.
Până la acest moment, persoana solicitată nu are nicio calitate în cadrul procedurilor penale efectuate de către autorităţile judiciare române, urmărirea penală fiind începută doar in rem.
În consecinţă, pentru a constitui temei pentru amânarea predării în condiţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, afacerile judiciare din România ale persoanei solicitate trebuie să se afle cel puţin în faza urmăririi penale in personam declanşată faţă de aceasta.
În contextul acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte notează că, în cauză, prin adresa din 29 aprilie 2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani (depusă de apărătorul contestatorului persoană solicitată la termenul de dezbateri în contestaţie) se comunică faptul că, urmare plângerii penale formulată împotriva persoanei solicitate A., pe rolul acestei unităţi de parchet s-a înregistrat Dosarul penal nr. x/2020, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., cauză care a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, unde a fost înregistrată sub nr. x/2020.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul obligatoriu de amânare a predării prevăzut de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât în dosarul penal invocat de contestatorul persoană solicitată se efectuează, în prezent, urmărirea penală in rem.
Pentru argumentele prezentate, apreciind că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 69/F din data de 14 aprilie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
