Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
161 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 300/2019
L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 96; NCP: art. 32, art. 228 – 229 alin. (2) lit. c), art. 367; L. nr. 656/2002: art. 29 alin. (1) lit. a) şi b); NCPP: art. 202 alin. (4) lit. b), c)
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de Procurorul Republicii din Creteil – Tribunalului de Mare Instanţă din Creteil, Franţa, cu referinţă la Dosarul nr. x/1000 – JI x al Tribunalului de Mare Instanţă din Creteil, pe numele persoanei solicitate, referindu-se la săvârşirea de către aceasta a cinci infracţiuni de furt comis în grup infracţional organizat, tentativă de furt comis în grup infracţional organizat, participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei infracţiuni grave, tăinuire în mod obişnuit de bunuri provenind din săvârşirea unui delict şi spălare de bani: participare la o operaţiune de investiţie, tăinuire sau transformare a produsului provenind din furt comis cu violenţă şi în grup infracţional organizat.
Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată [art. 228 – 229 alin. (2) lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, art. 32 C. pen. rap. la art. 228 – 229 alin. (2) lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la unu la 3 ani şi 6 luni art. 367 C. pen., pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, art. 270 C. pen., pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.]
Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.
Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare ungare, cât şi pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză nu există garanţii suficiente pentru a lua faţă de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar şi faţă de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluţionarea cu celeritate şi asigurarea procedurii în faţa instanţei.
Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autorităţile din Franţa, având în vedere şi durata pedepsei ce ar putea fi aplicată persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Astfel, pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Piteşti, constată că în raport de circumstanţele personale ale persoanei solicitate, de gravitatea presupuselor infracţiuni săvârşite, precum şi de faza în care se află cooperarea judiciară nu se impune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta nefiind în măsură a oferi o garanţie fermă a desfăşurării în condiţii optime a procesului penal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată A., împotriva Sentinţei penale nr. 46/F din data de 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
