Organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor – modificări (H.G. nr. 359/2015)

Actul modificat Actul modificator Sumar
H.G. nr. 21/2015
(M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015)
H.G. nr. 359/2015
(M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015)
modifică: art. 5 alin. (5), art. 8 alin. (1), anexa nr. 1

 
În M. Of. nr. 359 din 25 mai 2015, s-a publicat H.G. nr. 359/2015 pentru modificarea H.G. nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor (M. Of. nr. 50 din 21 ianuarie 2015).

Vom prezenta, în continuare, modificările aduse H.G. nr. 21/2015 prin H.G. nr. 359/2015:
 
Art. 5 alin. (5) H.G. nr. 21/2015 (modificată prin H.G. nr. 359/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 5 alin. (5) prevedea faptul că Ministrul transporturilor era ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 3 secretari de stat şi un subsecretar de stat.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 5 alin. (5) prevede: „Ministrul transporturilor este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat.

 
Art. 8 alin. (1) H.G. nr. 21/2015 (modificată prin H.G. nr. 359/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 8 alin. (1) dispunea faptul că numărul maxim de posturi era de 372, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 8 alin. (1) dispune: „Numărul maxim de posturi este 376, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului”.

 
  Anexa nr. 1 la H.G. nr. 21/2015 (modificată prin H.G. nr. 359/2015)
 

Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la respectiva hotărâre.