Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
357 views
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 284/2021
NCPC: art. 105 alin. (2), art. 282, art. 304, art. 316; L. nr. 198/2004: art. 15; L. 33/1994: art. 25, art. 26 alin. (2), art. 35
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Cât priveşte recursul împotriva „încheierilor premergătoare din apel”, Înalta Curte arată că, în lipsa recurării în concret a unor încheieri, respectiv în lipsa criticilor formulate împotriva unor încheieri identificate de către recurenţi prin data la care au fost pronunţate, nu poate fi făcută o verificare a legalităţii tuturor încheierilor pronunţate de curtea de apel în prezentul dosar.
Aceasta deoarece, alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., conform căruia, apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, a fost abrogat în urma modificării art. 282 C. proc. civ. prin art. 93^1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. În consecinţă, în aplicarea art. 316 C. proc. civ., partea care consideră că s-a produs o încălcare a dispoziţiilor legale pe parcursul derulării procesului în etapa apelului, trebuie să deducă analizei instanţei de control judiciar acele aspecte, prin arătarea încheierii pronunţate la termenul la care s-au săvârşit respectivele neregularităţi procedurale, precum şi prin prezentarea argumentelor pe care se întemeiază critica formulată.
Cum recurenţii nu au procedat în sensul menţionat, legalitatea încheierilor pronunţate de curtea de apel în soluţionarea apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 904 din 3 iulie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă nu mai poate fi pusă în discuţie;
2. Cât priveşte recursul împotriva deciziei civile nr. 1242A din 12 octombrie 2020, criticile s-au axat pe două aspecte:
– momentul la care a operat exproprierea;
– modul în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor.
Referitor la momentul la care a operat exproprierea în cauză, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data declanşării procedurii de expropriere a imobilului în litigiu, conform cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.
Instanţa de apel a prezentat întregul parcurs al procedurii de expropriere ce a fost iniţiată cu privire la imobilul în litigiu, reţinând în mod corect că nu se poate ţine cont de prima procedură de expropriere, câtă vreme aceasta a fost abandonată urmare chiar a poziţiei exprimate de către proprietari.
Astfel, s-a arătat că prin notificarea nr. x/5.08.2007, Primăria Municipiului Bucureşti i-a notificat pe reclamanţi în sensul că prin Hotărârea CGMB 267/2.11.2006, zona în care se află imobilul din str. x I.Siseşti, nr. 3C, a fost declarată „zonă de utilitate publică de interes local” în vederea realizării lucrării „supralărgire str. x I.Siseşti – bd. x de la Brad”, propunându-se despăgubiri în cuantum de 398.630 RON pe baza raportului de evaluare.
Deşi reclamanţii au formulat întâmpinare în cadrul procedurii de expropriere, Municipiul Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru a dispune exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeţei de 107 mp şi împrejmuire. Prin sentinţa civilă nr. 471/7.03.2008, cererea a fost respinsă ca prematur formulată ca urmare a sesizării instanţei anterior parcurgerii procedurii prealabile, respectiv anterior soluţionării întâmpinării formulate de reclamanţi, prin hotărâre a comisiei constituită conform Legii nr. 33/1994, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.
Această primă procedură a fost abandonată de expropriator, consecinţă a faptului că a fost contestată prin întâmpinarea făcută de către reclamanţi. Or, faţă de poziţia adoptată de reclamanţi, care au înţeles să formuleze întâmpinare cu privire la evaluarea iniţială, instanţa de apel a subliniat în mod corect că ei nu se pot prevala de dispoziţiile art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 434/8.04.2009, în sensul că orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se consideră valabilă. Altfel spus, evaluarea făcută în cadrul procedurii contestate de către reclamanţi nu poate fi socotită valabilă la solicitarea celor care au contestat-o iniţial, neexistând un text de lege care să permită proprietarului sau celorlalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere revenirea asupra poziţiei iniţiale, exprimate prin întâmpinare.
Prin HCGMB 52/24.02.2009 s-a solicitat emiterea de către Guvern a unei hotărâri privind aprobarea continuării procedurii de expropriere pentru imobilele rămase de expropriat în vederea finalizării lucrării de interes public local, fiind emisă Hotărârea Guvernului nr. 592/2010 privind declanşarea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004. În cadrul acestei noi proceduri de expropriere, după refuzarea de către expropriat a ofertei de despăgubire, despăgubirea a fost consemnată la data de 21.10.2010 prin ordinul de plată x/2010.
Faţă de cele ce preced, rezultă că instanţa de apel a reţinut în mod corect că exproprierea prin transferul dreptului de proprietate s-a produs la nivelul anului 2010 – întrucât procedura începută în anul 2008 nu a fost finalizată, contrar celor susţinute de către reclamanţi referitor la continuitatea acesteia -, în condiţiile în care procedura de expropriere a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 592/2010, iar expropriatorul a consemnat despăgubirea la 21 octombrie 2010, urmare a refuzului de către expropriat a ofertei de despăgubire.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, critica formulată neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au fost respectate totodată şi cele statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale în sensul că la stabilirea despăgubirilor se impune ca evaluarea să se facă prin raportare la momentul exproprierii, respectiv al transferului dreptului de proprietate, şi nu la data întocmirii raportului de expertiză, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, o soluţie contrară fiind de natură a încălca dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, despăgubirea ce s-ar stabili nemaifiind una justă.
Cât priveşte critica referitoare la modul în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, Înalta Curte remarcă faptul că, invocând nesocotirea prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, recurenţii arată că instanţa a stabilit despăgubirile raportându-se la un singur contract de vânzare-cumpărare şi nu a luat în considerare hotărârea judecătorească obţinută de un vecin al reclamanţilor, în sensul stabilirii unei despăgubiri de 1800 euro/mp.
Critica nu poate fi primită. În etapa apelului, pentru a răspunde aspectelor invocate de către reclamanţi prin motivele de apel, a fost efectuată o nouă expertiză având ca obiectiv determinarea valorii de piaţă a imobilului din str. x, compus din teren în suprafaţă de 107 mp şi împrejmuire de 41 mp, raportat atât la nivelul anului 2008 cât şi la nivelul lunii iulie 2010.
În aprecierea raportului de expertiză efectuat în apel, instanţa a arătat că valoarea despăgubirii stabilite de experţi pentru luna decembrie 2008 este de 131.521 RON, iar pentru luna octombrie 2010 este de 141.066 RON.
Pentru a ajunge la aceste valori, instanţa a arătat că în cadrul expertizei, din cele 5 comparabile obţinute în cadrul demersurile efectuate pe parcursul judecării apelului, experţii au reţinut doar două, fiind înlăturate contractele de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008, nr. y/17.11.2010 şi 1195/30.08.2010 faţă de obiectul acestora: apartamente cu loc de parcare; teren în suprafaţă mare cu construcţie D+P+1E. În cadrul obiecţiunilor formulate, apelanţii au criticat faptul că experţii nu au avut în vedere oferte de vânzare de pe piaţă, însă Curtea a constatat în mod corect că acest lucru nu a fost solicitat nici prin motivele de apel şi nici la momentul stabilirii obiectivelor expertizei.
Au fost reţinute în cadrul expertizei ca fiind comparabile similare contractele de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2007 şi nr. y/15.03.2010, ambele fiind folosite pentru determinarea despăgubirilor atât la nivelul anului 2008, cât şi la nivelul anului 2010, însă în niciuna dintre variante nu s-a ajuns la o valoare superioară celei stabilite de către expropriator.
Având în vedere că la data de 21 octombrie 2010 a fost consemnată cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu propus pentru expropriere suma de 144.624 RON, în temeiul Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 22 iulie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Înalta Curte constată că cele reţinute de instanţa de apel, atunci când a apreciat că soluţia primei instanţe de fond de respingere a cererii introductive de instanţă este una temeinică şi legală, sunt justificate, de vreme ce valorile stabilite prin raportul de expertiză din apel, atât la nivelul anului 2008, cât şi la nivelul anului 2010 sunt inferioare celei consemnate de expropriator.
Un alt argument invocat de recurenţi în susţinerea nelegalităţii hotărârii atacate, este acela că instanţa de apel nu s-a raportat şi la valorile din grila notarilor publici. Nici acest argument nu poate fi primit, în condiţiile în care, în finalul hotărârii recurate, instanţa a arătat că, inclusiv prin raportare la grila notarială aferentă anului 2010 depusă la filele x din vol. III, nu rezultă o valoare superioară a terenului liber (50 euro/mp).
În fine, s-a invocat faptul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 conform cu care, dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Recurenţii nu au argumentat şi motivele pentru care consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea textului sus-arătat, cu atât mai mult cu cât instanţele de fond au avut a răspunde exact acestei probleme: dacă exproprierea s-a produs în anul 2010, urmare a unei proceduri noi, de sine-stătătoare, ori în anul 2008, fiind doar continuată în anul 2010.
Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor art. 25-26 şi 35 din Legea nr. 33/1994, criticile formulate neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În debutul motivelor de recurs s-au invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., fără însă ca în dezvoltarea motivelor de recurs să se regăsească critici în sensul că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, indicarea formală a unor texte de lege, nesusţinută de aspecte care să constituie temei pentru verificarea respectării/nesocotirii acestora, nu este de natură să antreneze verificarea din oficiu de către instanţa de recurs a legalităţii hotărârii atacate.
Sursa informației: www.scj.ro.
