Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
72 views
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi Judecătoria Slatina.
Obiectul demersului judiciar care a determinat declanşarea conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea reclamantei A., prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului B. la plata sumei de 64.976,85 RON, reprezentând 1/2 din contravaloarea creanţei (129.953,71 RON) pe care o are faţă de moştenirea de pe urma autoarei C., decedată la data de 28 septembrie 2018, cu ultimul domiciliu în jud. Olt.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cererii, apreciind diferit cu privire la aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ.
Potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.:
„În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar”.
Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în materie de moştenire, competenţa teritorială exclusivă încetează la momentul sistării stării de indiviziune succesorală.
În cauză, situaţia de indiviziune rezultată din succesiune a existat la momentul deschiderii succesiunii după defuncta C., stare de indiviziune succesorală care a fost sistată prin sentinţa civilă nr. 458 din 5 februarie 2021 a Judecătoriei Slatina, în dosarul nr. x/2018 .
Drept urmare, competenţa de soluţionare nu mai este determinată de normele speciale prevăzute la art. 118 din C. proc. civ., fiind incidentă norma de competenţă generală prevăzută de art. 107 din C. proc. civ., conform căreia: cererea de chemare în judecată trebuie introdusă la instanţa de la domiciliul pârâtului.
În acest context, trebuie reţinut că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. „Necompetenţa este de ordine publică sau privată”. Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) „în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.
Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., „În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată”.
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:
„necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”.
Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.
Astfel, în condiţiile în care pârâtul a formulat întâmpinare, dar nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale (cererea de chemare în judecată fiind introdusă la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul), competenţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a consolidat, instanţa neputând invoca, din oficiu, această excepţie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Sursa informației: www.scj.ro.
