Despre devenirea familiei în dreptul român şi perspectivele legislative ale parteneriatului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

După cum precizam şi mai sus, influenţa concepţiilor politice ale celui aflat la guvernare la un moment dat asupra gesturilor sale legislative este un aspect ce decurge dintr‑o normalitate a activităţii normative. Pe de altă parte însă, elaborarea noii codificări civile ar fi trebuit să ia seama de cele enunţate în Raportul care a însoţit forma finală a neintratului în vigoare Cod civil român din 1940:

„O lege […] trebuie să ţină socoteală de realităţile vii şi mereu schimbătoare, de tradiţia durabilă, de succesiunea faptelor istorice pe care se încheagă prezentul însuşi, de sufletul naţiei. Prezentul, fără puterea de descifrare pe care o porunceşte trecutul, este «o carte închisă». Formaţiunea şi funcţiunea legii nu este deci unică şi ultimă, supusă inspiraţiunilor desordonate şi întâmplătoare. Legea civilă trebuie să ţie pasul vremii şi să asculte porunca realităţilor noi care cer să iasă în larg. Tradiţia, pătrunsă de puterea de păstrare a lucrurilor trainice, necesare şi înţelepte, unită cu nevoia de a merge înainte prin puterea de a creea, cu cumpătare şi cu prevedere, durează punctele de sprijin serioase în însăşi viaţa juridică civilă.”^[56] (s.n., M.D.B.).

Ca urmare, estimăm că probleme vor putea apărea în măsura în care valul european (şi mondial) al schimbărilor în concepţia asupra familiei va lovi şi România. Iar acesta va fi numai elementul declanşator pentru afirmarea unor realităţi deja exis­tente în societatea românească. Dreptul comparat ne oferă exemple elocvente.

8. În Québec^[57], încadrarea juridică a cuplurilor căsătorite şi aceea a cuplurilor trăind în uniune de fapt diferă enorm. Curtea supremă a Canadei se pronunţase^[58] în sensul constituţionalităţii regulilor Codului civil care încadrează aspectele patrimoniale (efectele căsătoriei, regimurile matrimoniale, obligaţia alimentară şi vocaţia succe­sorală) ale vieţii cuplurilor căsătorite şi care nu se aplică soţilor de fapt. Dezbaterea iniţiată în contextul rupturii unei uniuni de fapt nu a vizat domeniul vocaţiei succesorale. Cea mai înaltă instanţă pronunţându‑se, dezbaterea judiciară este închisă. Problema nu este însă rezolvată, căci opinia curţii era departe de a fi unanimă^[59]. Mingea este acum în terenul legiuitorului^[60]. Miza este mare, fiind vorba de soarta încadrării juridice a mai bine de o treime dintre cuplurile din Québec.

În felul acesta, 36% dintre cuplurile din Québec au continuat să evolueze într‑un spaţiu de non‑drept^[61].

Or, cuplurile sunt eterogene – dacă luăm în calcul familia nucleară, cuplul fără copii, a doua uniune, familia recompusă din care au rezultat sau nu copii comuni etc. Această realitate sociologică se reflectă atât în cazul cuplurilor trăind în uniune de fapt, cât şi în cazul celor care sunt căsătoriţi. A priori, este firesc să ne punem întrebări cu privire la coerenţa unui drept al familiei, care consideră necesar să propună norme (multe dintre ele imperative) persoanelor căsătorite şi care lasă într‑un cvasispaţiu de non‑drept mai bine de o treime dintre cuplurile din Québec, adică pe cei care trăiesc într‑o uniune de fapt şi care adesea formează o familie cu copii. Într‑adevăr, 60% dintre copiii din provincia francofonă se nasc în afara căsătoriilor. Dacă, în acest context, ar putea părea normal unora să se extindă drepturile şi asupra soţilor în fapt, nu ar trebui recon­siderată şi încadrarea juridică a persoanelor căsătorite?^[62] Nu ar trebui adaptate regle­mentările legale pentru a ţine cont de eterogenitatea cuplurilor în loc de impunerea unui cadru rigid tuturor persoanelor care doresc să se căsătorească?

Se consideră că legiuitorul din Québec ar putea să se inspire din modelul common law al provinciilor canadiene şi să asimileze uniunile în fapt căsătoriilor după un anumit interval de timp^[63]. Dar, atunci, trebuie asimilaţi soţii în fapt cuplurilor căsătorite sub toate aspectele (obligaţia alimentară, partajul bunurilor familiale, vocaţia succesorală) sau doar pentru anumite aspecte? În plus, ce interval de timp ar fi de ales? Uniunea în fapt este la început, pentru multe cupluri, o simplă probă. În ipoteza extinderii regulilor, ar trebui să se îngăduie cuplurilor aflate în uniune de fapt să se sustragă printr‑un mecanism de opting out?^[64]

Au fost propuse şi alte căi de reflecţie. Pentru Goubau, Otis şi Robitaille, principiul autonomiei de a alege al soţilor în fapt trebuie să cedeze în faţa unui imperativ de protecţie, cu scopul de a ţine cont de interesul copilului. Aceştia au examinat anumite statistici care demonstrează, pe de o parte, precaritatea economică în care se află fami­liile monoparentale după o despărţire şi, pe de altă parte, constatarea că în Québec copiii se nasc, în marea lor majoritate, din părinţi trăind în uniune de fapt; apoi, au conchis că normele aplicabile soţilor în fapt trebuie să fie revăzute cu privire la copiii din sânul acestor familii. Cu acest scop, ei lansează ca pistă de reflexie faptul că „drepturile tradiţional legate de căsătorie vor putea în viitor, în numele interesului familiei, să depindă numai de prezenţa copiilor, mai degrabă decât de statutul matri­monial al părinţilor”^[65].

Astfel, în prezenţa copilului comun în îngrijire, regulile asupra patrimoniului fami­lial, locuinţei familiei, obligaţiei alimentare vor putea fi activate.

Jarry propune, în egală măsură, limitarea intervenţiei legiuitorului cu privire la soţii în fapt care au copii, dar sub un unghi mult mai restrâns. Ea este de părere că ar fi trebuit să se impună o obligaţie alimentară compensatorie între soţii de fapt când au copii în comun şi să se inspire din Liniile directoare facultative în materie de pensii alimentare pentru soţi^[66] în vederea stabilirii cuantumului. Această obligaţie alimentară ar fi „fundamental legată de o compensaţie pentru o contribuţie inegală a soţilor în suportarea sarcinilor familiale impuse de educaţia copiilor”^[67].

Alain Roy abordează problema de o manieră mai globală, de unde şi interesul reflexiei sale. El subliniază de la bun început că regimul juridic aplicabil cuplurilor căsă­torite este probabil prea rigid^[68]. Examinând chestiunile din punctul de vedere al statu­telor matrimoniale, el subliniază că ar fi putut fi modificate reglementările în funcţie de rangul mariajului sau de vârsta soţilor. Totuşi, este de părere că ideea pe care se sprijină dreptul matrimonial actual – care defineşte căsătoria ca necesitând o asociere econo­mică – este falsă. Nu mariajul în sine este cel care atrage vulnerabilitatea economică a unui soţ, ci mai degrabă prezenţa unui copil. El pune accentul pe un drept al familiei care se sprijină nu pe statutul marital, ci pe efectuarea distincţiei între cuplul cu copii şi cel fără copii, indiferent dacă este sau nu căsătorit. Dreptul actual s‑ar aplica tuturor cuplurilor cu copii care ar beneficia de protecţia legală (protecţia locuinţei familiei, patrimoniu familial, comunitatea de bunuri, obligaţia alimentară), în timp ce încadrarea cuplurilor fără copii ar fi mai suplă^[69]. Statu‑quoul ar fi atunci menţinut pentru cuplurile fără copil trăind în uniune de fapt, iar cuplurile căsătorite fără copil ar putea, printr‑un mecanism de opting out, să se sustragă regulilor imperative actuale, mai ales celor privind patrimoniul familial.

Mai recent, comitetul consultativ cu privire la dreptul familiei propune o abordare foarte diferită^[70]. Premisa fundamentală se întemeiază pe faptul că interdependenţa econo­mică şi vulnerabilitatea economică a unui soţ decurg mai degrabă din respon­sabilităţile sale părinteşti decât din modul de trăire în cuplu ales. Comitetul propune reconstruirea dreptului de familie concentrat pe calitatea de „părinte” şi pe respon­sabilitatea comună ce derivă din aceasta. Propune în acest sens, sub rezerva formulată de un membru disident^[71], un regim parental care s‑ar aplica oricărui părinte indiferent de statutul său conjugal (căsătorit sau nu). Acest regim parental imperativ^[72] ar impune oricărui părinte o contribuţie la sarcinile familiei în funcţie de aptitudinile sale res­pective, ar extinde la toţi părinţii regulile de protecţie a locuinţei familiale şi ar prevedea o prestaţie compensatorie parentală, pentru a compensa privaţiunile economice la care s‑a supus părintele care se ocupă de copilul comun. Prestaţia ar viza atât restricţionările suferite pe durata convieţuirii, cât şi pe cele care vor surveni după despărţire din cauza împărţirii rolurilor părinteşti. Comitetul propune, totodată, un regim conjugal^[73] care recunoaşte formal cele două moduri de conjugalitate ca fiind admise de Codul civil (căsătorie şi uniune de fapt) şi care privilegiază autonomia voinţei şi libertatea contrac­tuală. Această libertate se exprimă printr‑o logică de opting in pentru soţii de fapt şi printr‑o posibilitate de opt out pentru persoanele căsătorite. Efectele patrimoniale ale căsătoriei ar fi sensibil aceleaşi ca şi în prezent, sub rezerva posibilităţii pentru soţi de a li se sustrage prin contractul matrimonial. Această propunere de reformă este una majoră pentru persoanele căsătorite. Patrimoniul familial ar deveni regimul matrimo­nial legal şi nu ar mai avea caracter imperativ^[74]. În ceea ce‑i priveşte pe soţii de fapt, ei i s‑ar putea supune prin contractul de uniune. Această logică de opting in sau de opting out stă şi la baza poziţiei Comisiei în ceea ce priveşte vocaţia succesorală, făcând să preva­leze autonomia de voinţă şi lăsând soţilor de fapt posibilitatea de a testa unul în favoarea celuilalt^[75]. Astfel, în mare^[76], Comitetul propune, pe de o parte, un regim parental impe­rativ care s‑ar aplica tuturor cuplurilor cu copii – căsătorite sau nu. Pe de altă parte, Comitetul propune ca statu‑quoul să fie menţinut pentru uniunile de fapt în privinţa regi­mului conjugal şi relaxează cadrul juridic pentru persoanele căsătorite, permiţându‑le să se sustragă regulilor patrimoniului familial.

^[56] I. Gruia, Raport către M.S. Regele, cit. supra, p. 638. Ideea citată ni se pare excelentă, deşi am văzut mai sus cum aplicarea acesteia de către autorul său a fost deturnată.

^[57] Redăm aici sintetic concluziile din B. Lefebvre, Soţul supravieţuitor: creditor, moştenitor sau terţ faţă de succesiune în dreptul din Québec, în „Evoluţia noţiunii de familie şi influenţa acesteia asupra ordinii succesorale legale”, M.D. Bob (coord.), Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2013 [citată în continuare „Bob, Evoluţia”], pp. 99‑120 [versiunea franceză: Le conjoint survivant: créancier, héritier ou étranger à la succession en droit québécois?, în Studia (59) 2013.2.72‑89, articol disponibil online la http://studia.law.ubbcluj.ro/articol/550].

^[58] Québec (Procurorul general) c. A, 2013 CSC 5. Această cauză este cunoscută sub numele fictiv de Lola c. Éric.

^[59] Cinci judecători din patru au fost de părere că reglementările Codului civil sunt discri­mi­natorii în raport cu art. 15 din Carta canadiană a drepturilor şi libertăţilor. Totuşi, judecătorul‑şef a considerat că diferenţa de tratament între persoanele căsătorite şi soţii de fapt era justificată în cadrul unei societăţi libere şi democratice, excepţie menţionată în primul articol al Cartei. Trei judecători ar fi validat, în ce‑i priveşte, în baza art. 1, dispoziţiile Codului civil – cu excepţia art. 585 C. civ. Q. relativ la obligaţia alimentară.

^[60] Guvernul din Québec a numit un comitet de experţi pentru revizuirea dreptului familiei. Acest Comitet a remis raportul său în iunie 2015, fără ca vreo reacţie legislativă să fi fost înre­gistrată de atunci. Vom sintetiza propunerile la finele acestei secţiuni. A se vedea, pentru detalii, Comité consultatif sur le droit de la famille, Alain Roy (preşedinte), Pour un droit de la famille adapté aux nouvelles réalités conjugales et familiales, Thémis, Montréal, 2015.

^[61] În 1981, 8% dintre cupluri trăiau în uniune de fapt în Québec. În această epocă, uniunea în fapt era adesea un preludiu la căsătorie. Acest procentaj trecea de la 19% în 1991, la 24% în 1996, 30% în 2001, 36% în 2006 şi 38% în 2011. Este vorba despre un fenomen mult mai important în Québec decât în alte provincii canadiene. Într‑adevăr, statisticile naţionale susţin că 19% dintre cuplurile trăind în uniune de fapt în Canada, luând în calcul toate provinciile, sunt din Québec.

^[62] Pentru încadrarea raporturilor familiale, a se vedea: A. Roy [şi] V. Lemay, Le contrat conjugal: pour l’amour ou pour la guerre?, Thémis, Montréal, 2009.

^[63] Alte nouă provincii common law recunoşteau toate obligaţiile alimentare dintre soţii în fapt după 2 sau 3 ani sau de când soţii în fapt sunt părinţii aceluiaşi copil. Patru dintre ele acordă partajul bunurilor familiale şi o vocaţie succesorală şi soţilor asociaţi în fapt după 2 sau 3 ani de viaţă în comun. În această privinţă, prezenţa unui copil comun nu are incidenţă.

^[64] Este propunerea judecătorului Abella în cazul Lola. Québec (Procuror general) c. A, 2013 CSC 5 (par. 360).

^[65] D. Goubau [şi] G. Otis [şi] D. Robitaille, La spécificité patrimoniale de l’union de fait: le libre choix et ses dommages collatéraux, în Cahiers de droit (44) 2003, 1, p. 49.

^[66] C. Rogerson, R. Thompson, Lignes directrices facultatives en matière de pensions alimentaires pour époux: ébauche d’une proposition, Ministère de la Justice, Canada, ianuarie 2005, http://canada.justice.gc.ca/fr/dept/pub/spousal/index.html. Aceste linii directoare au fost propuse Ministerului Justiţiei de doi profesori de drept. Ele nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt integrate într‑o lege sau într‑un regulament.

^[67] J. Jarry, Les conjoints de fait au Québec: vers un encadrement légal, Yvon Blais, Cowansville, 2008, p. 165.

^[68] A. Roy, Affaire Éric c. Lola: Une fin aux allures de commencement, (2013) 1 C.P. du N. 259, 294.

^[69] A. Roy, op. cit. supra, nota 73, 302 şi urm.

^[70] Pentru detalii, a se vedea B. Lefebvre [şi] B. Moore, Contexte et enjeux d’une réforme de la conjugalité et de la filiation par procréation assistée en droit québécois, în N. Gallus (coord.), „Regards croisés sur le droit familial belge et québécois”, Anthémis, Limal, 2016, pp. 18‑19.

^[71] Membrul disident propune ca soţii, căsătoriţi sau de fapt, să fie supuşi obligaţiei alimentare şi partajului patrimoniului familial dacă sunt părinţi ai aceluiaşi copil (Roy, Famille, p. 77 sqq.). Consiliul statutului femeii abundă în propuneri în acelaşi sens cu disidenţa. El recomandă extinderea obligaţiei alimentare şi a regulilor patrimoniului familial la soţii de fapt după doi ani de viaţă comună sau din momentul în care sunt părinţii unuia şi aceluiaşi copil, cu posibilitatea de a se sustrage aplicării regulilor sale (Roy, Famille, pp. 77‑78).

^[72] Roy, Famille, pp. 93‑136.

^[73] Ibidem, pp. 137‑197.

^[74] Societatea de achiziţii ar deveni un regim convenţional.

^[75] Roy, Famille, pp. 154‑159.

^[76] Mai sunt propuse câteva modificări în favoarea soţilor de fapt: permiterea donaţiilor pentru cauză de moarte în contractul de uniune, stabilizarea regulilor privind asigurările de viaţă, atribuirea locuinţei familiale şi a mobilelor casnice dacă este erede testamentar şi suspendarea prescripţiei între soţii de fapt pe durata convieţuirii.