Despre devenirea familiei în dreptul român şi perspectivele legislative ale parteneriatului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

După cum precizam și mai sus, influența concepțiilor politice ale celui aflat la guvernare la un moment dat asupra gesturilor sale legislative este un aspect ce decurge dintr‑o normalitate a activității normative. Pe de altă parte însă, elaborarea noii codificări civile ar fi trebuit să ia seama de cele enunțate în Raportul care a însoțit forma finală a neintratului în vigoare Cod civil român din 1940:

„O lege […] trebuie să țină socoteală de realitățile vii și mereu schimbătoare, de tradiția durabilă, de succesiunea faptelor istorice pe care se încheagă prezentul însuși, de sufletul nației. Prezentul, fără puterea de descifrare pe care o poruncește trecutul, este «o carte închisă». Formațiunea și funcțiunea legii nu este deci unică și ultimă, supusă inspirațiunilor desordonate și întâmplătoare. Legea civilă trebuie să ție pasul vremii și să asculte porunca realităților noi care cer să iasă în larg. Tradiția, pătrunsă de puterea de păstrare a lucrurilor trainice, necesare și înțelepte, unită cu nevoia de a merge înainte prin puterea de a creea, cu cumpătare și cu prevedere, durează punctele de sprijin serioase în însăși viața juridică civilă.”^[56] (s.n., M.D.B.).

Ca urmare, estimăm că probleme vor putea apărea în măsura în care valul european (și mondial) al schimbărilor în concepția asupra familiei va lovi și România. Iar acesta va fi numai elementul declanșator pentru afirmarea unor realități deja exis­tente în societatea românească. Dreptul comparat ne oferă exemple elocvente.

8. În Québec^[57], încadrarea juridică a cuplurilor căsătorite și aceea a cuplurilor trăind în uniune de fapt diferă enorm. Curtea supremă a Canadei se pronunțase^[58] în sensul constituționalității regulilor Codului civil care încadrează aspectele patrimoniale (efectele căsătoriei, regimurile matrimoniale, obligația alimentară și vocația succe­sorală) ale vieții cuplurilor căsătorite și care nu se aplică soților de fapt. Dezbaterea inițiată în contextul rupturii unei uniuni de fapt nu a vizat domeniul vocației succesorale. Cea mai înaltă instanță pronunțându‑se, dezbaterea judiciară este închisă. Problema nu este însă rezolvată, căci opinia curții era departe de a fi unanimă^[59]. Mingea este acum în terenul legiuitorului^[60]. Miza este mare, fiind vorba de soarta încadrării juridice a mai bine de o treime dintre cuplurile din Québec.

În felul acesta, 36% dintre cuplurile din Québec au continuat să evolueze într‑un spațiu de non‑drept^[61].

Or, cuplurile sunt eterogene – dacă luăm în calcul familia nucleară, cuplul fără copii, a doua uniune, familia recompusă din care au rezultat sau nu copii comuni etc. Această realitate sociologică se reflectă atât în cazul cuplurilor trăind în uniune de fapt, cât și în cazul celor care sunt căsătoriți. A priori, este firesc să ne punem întrebări cu privire la coerența unui drept al familiei, care consideră necesar să propună norme (multe dintre ele imperative) persoanelor căsătorite și care lasă într‑un cvasispațiu de non‑drept mai bine de o treime dintre cuplurile din Québec, adică pe cei care trăiesc într‑o uniune de fapt și care adesea formează o familie cu copii. Într‑adevăr, 60% dintre copiii din provincia francofonă se nasc în afara căsătoriilor. Dacă, în acest context, ar putea părea normal unora să se extindă drepturile și asupra soților în fapt, nu ar trebui recon­siderată și încadrarea juridică a persoanelor căsătorite?^[62] Nu ar trebui adaptate regle­mentările legale pentru a ține cont de eterogenitatea cuplurilor în loc de impunerea unui cadru rigid tuturor persoanelor care doresc să se căsătorească?

Se consideră că legiuitorul din Québec ar putea să se inspire din modelul common law al provinciilor canadiene și să asimileze uniunile în fapt căsătoriilor după un anumit interval de timp^[63]. Dar, atunci, trebuie asimilați soții în fapt cuplurilor căsătorite sub toate aspectele (obligația alimentară, partajul bunurilor familiale, vocația succesorală) sau doar pentru anumite aspecte? În plus, ce interval de timp ar fi de ales? Uniunea în fapt este la început, pentru multe cupluri, o simplă probă. În ipoteza extinderii regulilor, ar trebui să se îngăduie cuplurilor aflate în uniune de fapt să se sustragă printr‑un mecanism de opting out?^[64]

Au fost propuse și alte căi de reflecție. Pentru Goubau, Otis și Robitaille, principiul autonomiei de a alege al soților în fapt trebuie să cedeze în fața unui imperativ de protecție, cu scopul de a ține cont de interesul copilului. Aceștia au examinat anumite statistici care demonstrează, pe de o parte, precaritatea economică în care se află fami­liile monoparentale după o despărțire și, pe de altă parte, constatarea că în Québec copiii se nasc, în marea lor majoritate, din părinți trăind în uniune de fapt; apoi, au conchis că normele aplicabile soților în fapt trebuie să fie revăzute cu privire la copiii din sânul acestor familii. Cu acest scop, ei lansează ca pistă de reflexie faptul că „drepturile tradițional legate de căsătorie vor putea în viitor, în numele interesului familiei, să depindă numai de prezența copiilor, mai degrabă decât de statutul matri­monial al părinților”^[65].

Astfel, în prezența copilului comun în îngrijire, regulile asupra patrimoniului fami­lial, locuinței familiei, obligației alimentare vor putea fi activate.

Jarry propune, în egală măsură, limitarea intervenției legiuitorului cu privire la soții în fapt care au copii, dar sub un unghi mult mai restrâns. Ea este de părere că ar fi trebuit să se impună o obligație alimentară compensatorie între soții de fapt când au copii în comun și să se inspire din Liniile directoare facultative în materie de pensii alimentare pentru soți^[66] în vederea stabilirii cuantumului. Această obligație alimentară ar fi „fundamental legată de o compensație pentru o contribuție inegală a soților în suportarea sarcinilor familiale impuse de educația copiilor”^[67].

Alain Roy abordează problema de o manieră mai globală, de unde și interesul reflexiei sale. El subliniază de la bun început că regimul juridic aplicabil cuplurilor căsă­torite este probabil prea rigid^[68]. Examinând chestiunile din punctul de vedere al statu­telor matrimoniale, el subliniază că ar fi putut fi modificate reglementările în funcție de rangul mariajului sau de vârsta soților. Totuși, este de părere că ideea pe care se sprijină dreptul matrimonial actual – care definește căsătoria ca necesitând o asociere econo­mică – este falsă. Nu mariajul în sine este cel care atrage vulnerabilitatea economică a unui soț, ci mai degrabă prezența unui copil. El pune accentul pe un drept al familiei care se sprijină nu pe statutul marital, ci pe efectuarea distincției între cuplul cu copii și cel fără copii, indiferent dacă este sau nu căsătorit. Dreptul actual s‑ar aplica tuturor cuplurilor cu copii care ar beneficia de protecția legală (protecția locuinței familiei, patrimoniu familial, comunitatea de bunuri, obligația alimentară), în timp ce încadrarea cuplurilor fără copii ar fi mai suplă^[69]. Statu‑quoul ar fi atunci menținut pentru cuplurile fără copil trăind în uniune de fapt, iar cuplurile căsătorite fără copil ar putea, printr‑un mecanism de opting out, să se sustragă regulilor imperative actuale, mai ales celor privind patrimoniul familial.

Mai recent, comitetul consultativ cu privire la dreptul familiei propune o abordare foarte diferită^[70]. Premisa fundamentală se întemeiază pe faptul că interdependența econo­mică și vulnerabilitatea economică a unui soț decurg mai degrabă din respon­sabilitățile sale părintești decât din modul de trăire în cuplu ales. Comitetul propune reconstruirea dreptului de familie concentrat pe calitatea de „părinte” și pe respon­sabilitatea comună ce derivă din aceasta. Propune în acest sens, sub rezerva formulată de un membru disident^[71], un regim parental care s‑ar aplica oricărui părinte indiferent de statutul său conjugal (căsătorit sau nu). Acest regim parental imperativ^[72] ar impune oricărui părinte o contribuție la sarcinile familiei în funcție de aptitudinile sale res­pective, ar extinde la toți părinții regulile de protecție a locuinței familiale și ar prevedea o prestație compensatorie parentală, pentru a compensa privațiunile economice la care s‑a supus părintele care se ocupă de copilul comun. Prestația ar viza atât restricționările suferite pe durata conviețuirii, cât și pe cele care vor surveni după despărțire din cauza împărțirii rolurilor părintești. Comitetul propune, totodată, un regim conjugal^[73] care recunoaște formal cele două moduri de conjugalitate ca fiind admise de Codul civil (căsătorie și uniune de fapt) și care privilegiază autonomia voinței și libertatea contrac­tuală. Această libertate se exprimă printr‑o logică de opting in pentru soții de fapt și printr‑o posibilitate de opt out pentru persoanele căsătorite. Efectele patrimoniale ale căsătoriei ar fi sensibil aceleași ca și în prezent, sub rezerva posibilității pentru soți de a li se sustrage prin contractul matrimonial. Această propunere de reformă este una majoră pentru persoanele căsătorite. Patrimoniul familial ar deveni regimul matrimo­nial legal și nu ar mai avea caracter imperativ^[74]. În ceea ce‑i privește pe soții de fapt, ei i s‑ar putea supune prin contractul de uniune. Această logică de opting in sau de opting out stă și la baza poziției Comisiei în ceea ce privește vocația succesorală, făcând să preva­leze autonomia de voință și lăsând soților de fapt posibilitatea de a testa unul în favoarea celuilalt^[75]. Astfel, în mare^[76], Comitetul propune, pe de o parte, un regim parental impe­rativ care s‑ar aplica tuturor cuplurilor cu copii – căsătorite sau nu. Pe de altă parte, Comitetul propune ca statu‑quoul să fie menținut pentru uniunile de fapt în privința regi­mului conjugal și relaxează cadrul juridic pentru persoanele căsătorite, permițându‑le să se sustragă regulilor patrimoniului familial.

^[56] I. Gruia, Raport către M.S. Regele, cit. supra, p. 638. Ideea citată ni se pare excelentă, deși am văzut mai sus cum aplicarea acesteia de către autorul său a fost deturnată.

^[57] Redăm aici sintetic concluziile din B. Lefebvre, Soțul supraviețuitor: creditor, moștenitor sau terț față de succesiune în dreptul din Québec, în „Evoluția noțiunii de familie și influența acesteia asupra ordinii succesorale legale”, M.D. Bob (coord.), Ed. Monitorul Oficial, București, 2013 [citată în continuare „Bob, Evoluția”], pp. 99‑120 [versiunea franceză: Le conjoint survivant: créancier, héritier ou étranger à la succession en droit québécois?, în Studia (59) 2013.2.72‑89, articol disponibil online la http://studia.law.ubbcluj.ro/articol/550].

^[58] Québec (Procurorul general) c. A, 2013 CSC 5. Această cauză este cunoscută sub numele fictiv de Lola c. Éric.

^[59] Cinci judecători din patru au fost de părere că reglementările Codului civil sunt discri­mi­natorii în raport cu art. 15 din Carta canadiană a drepturilor și libertăților. Totuși, judecătorul‑șef a considerat că diferența de tratament între persoanele căsătorite și soții de fapt era justificată în cadrul unei societăți libere și democratice, excepție menționată în primul articol al Cartei. Trei judecători ar fi validat, în ce‑i privește, în baza art. 1, dispozițiile Codului civil – cu excepția art. 585 C. civ. Q. relativ la obligația alimentară.

^[60] Guvernul din Québec a numit un comitet de experți pentru revizuirea dreptului familiei. Acest Comitet a remis raportul său în iunie 2015, fără ca vreo reacție legislativă să fi fost înre­gistrată de atunci. Vom sintetiza propunerile la finele acestei secțiuni. A se vedea, pentru detalii, Comité consultatif sur le droit de la famille, Alain Roy (președinte), Pour un droit de la famille adapté aux nouvelles réalités conjugales et familiales, Thémis, Montréal, 2015.

^[61] În 1981, 8% dintre cupluri trăiau în uniune de fapt în Québec. În această epocă, uniunea în fapt era adesea un preludiu la căsătorie. Acest procentaj trecea de la 19% în 1991, la 24% în 1996, 30% în 2001, 36% în 2006 și 38% în 2011. Este vorba despre un fenomen mult mai important în Québec decât în alte provincii canadiene. Într‑adevăr, statisticile naționale susțin că 19% dintre cuplurile trăind în uniune de fapt în Canada, luând în calcul toate provinciile, sunt din Québec.

^[62] Pentru încadrarea raporturilor familiale, a se vedea: A. Roy [și] V. Lemay, Le contrat conjugal: pour l’amour ou pour la guerre?, Thémis, Montréal, 2009.

^[63] Alte nouă provincii common law recunoșteau toate obligațiile alimentare dintre soții în fapt după 2 sau 3 ani sau de când soții în fapt sunt părinții aceluiași copil. Patru dintre ele acordă partajul bunurilor familiale și o vocație succesorală și soților asociați în fapt după 2 sau 3 ani de viață în comun. În această privință, prezența unui copil comun nu are incidență.

^[64] Este propunerea judecătorului Abella în cazul Lola. Québec (Procuror general) c. A, 2013 CSC 5 (par. 360).

^[65] D. Goubau [și] G. Otis [și] D. Robitaille, La spécificité patrimoniale de l’union de fait: le libre choix et ses dommages collatéraux, în Cahiers de droit (44) 2003, 1, p. 49.

^[66] C. Rogerson, R. Thompson, Lignes directrices facultatives en matière de pensions alimentaires pour époux: ébauche d’une proposition, Ministère de la Justice, Canada, ianuarie 2005, http://canada.justice.gc.ca/fr/dept/pub/spousal/index.html. Aceste linii directoare au fost propuse Ministerului Justiției de doi profesori de drept. Ele nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt integrate într‑o lege sau într‑un regulament.

^[67] J. Jarry, Les conjoints de fait au Québec: vers un encadrement légal, Yvon Blais, Cowansville, 2008, p. 165.

^[68] A. Roy, Affaire Éric c. Lola: Une fin aux allures de commencement, (2013) 1 C.P. du N. 259, 294.

^[69] A. Roy, op. cit. supra, nota 73, 302 și urm.

^[70] Pentru detalii, a se vedea B. Lefebvre [și] B. Moore, Contexte et enjeux d’une réforme de la conjugalité et de la filiation par procréation assistée en droit québécois, în N. Gallus (coord.), „Regards croisés sur le droit familial belge et québécois”, Anthémis, Limal, 2016, pp. 18‑19.

^[71] Membrul disident propune ca soții, căsătoriți sau de fapt, să fie supuși obligației alimentare și partajului patrimoniului familial dacă sunt părinți ai aceluiași copil (Roy, Famille, p. 77 sqq.). Consiliul statutului femeii abundă în propuneri în același sens cu disidența. El recomandă extinderea obligației alimentare și a regulilor patrimoniului familial la soții de fapt după doi ani de viață comună sau din momentul în care sunt părinții unuia și aceluiași copil, cu posibilitatea de a se sustrage aplicării regulilor sale (Roy, Famille, pp. 77‑78).

^[72] Roy, Famille, pp. 93‑136.

^[73] Ibidem, pp. 137‑197.

^[74] Societatea de achiziții ar deveni un regim convențional.

^[75] Roy, Famille, pp. 154‑159.

^[76] Mai sunt propuse câteva modificări în favoarea soților de fapt: permiterea donațiilor pentru cauză de moarte în contractul de uniune, stabilizarea regulilor privind asigurările de viață, atribuirea locuinței familiale și a mobilelor casnice dacă este erede testamentar și suspendarea prescripției între soții de fapt pe durata conviețuirii.