Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.720 views
Sunt cunoscute motivele istorice pentru care Codul civil Carol al II‑lea nu a mai apucat să intre în vigoare. Măsurile sale criticabile de reformare a familiei şi, implicit, a ordinii succesorale legale au reuşit să fie reiterate în esenţă (chiar dacă de pe poziţii ideologice opuse) de regimul de extremă stângă instaurat în România după a doua conflagraţie mondială.
4. După 1948, familia a devenit în România (cu sau fără voia sa) unul dintre cele mai vehiculate instrumente de propagandă a ideologiei vremii, cu implicarea inevitabilă a legislaţiei familiei[31].
Baza teoretică a fost lucrarea „Originea familiei”, în care Engels a pornit de la observaţiile lui Karl Marx cu privire la lucrarea „Ancient society”, scrisă de Lewis Morgan. Nu este locul să insistăm aici asupra erorilor în lanţ ce s‑au generat pe această filieră, important fiind să vedem ce a reţinut Engels şi ce s‑a experimentat pe români pornind de acolo. Ideologul comunist „a lărgit aria dezbaterii, considerând că familia burgheză era inerent opusă recolectivizării societăţii în capitalism (adică revenirii la utopicul comunism al omului primitiv – n.n., M.D.B.), împotrivindu‑se tratamentului egal al femeilor şi al copiilor şi perpetuând inegalitatea prin moştenire”[32].
Aplicarea concretă a vizat combaterea superstiţiilor (adică eliminarea credinţelor religioase) şi liberalizarea într‑o primă fază (1957‑1966) a avortului. Scăderea consecutivă a natalităţii a relaxat pentru femei obligaţiile familiale, oferindu‑le timp pentru accesul la educaţie (promovată prin accentul pus pe învăţământul rural) şi la locuri de muncă. Pe de altă parte, moştenirea a fost blamată ideologic, fiind identificată cu un instrument de conservare a forţei economice a familiei de tip burghez (refractară la noua ordine) şi de perpetuare a inegalităţilor sociale.
Obiectivele ideologice astfel trasate au fost atinse în practică pornind de la naţionalizări, confiscări, colectivizare etc., măsuri care au diminuat masiv patrimoniul familiilor. Schimbarea în familia majorităţii rurale a populaţiei României anilor ’50‑’60 a fost adusă de colectivizare:
„Principala schimbare din care decurg modificările în relaţiile interne ale familiei ţărăneşti constă în faptul că, prin intrarea în cooperativă, familia ţărănească încetează să fie, ca atare, o unitate de producţie. Ea devine un «atom» într‑un organism incomparabil mai ramificat şi dezvoltat. […] În cooperativă, funcţia de producător revine nu familiei ţărăneşti, ci membrilor familiei. […] Membrii familiei ţărăneşti devin subordonaţi profesional ai unor persoane din afara ierarhiei familiale. Începe un proces derivat şi complementar, […] de modificare lentă a statutului său, de eroziune a autorităţii sale în trecut discreţionare, de slăbire a relaţiilor de dependenţă faţă de şeful familiei. […] Noua situaţie potenţează atitudinile şi condiţiile efective de independenţă, înăuntrul grupului familial.”[33]
Colectivizarea a rupt astfel brutal cu tradiţia seculară a gravitării familiei rurale româneşti în jurul pământului – principala sa avere. Consecinţele au fost multiple în planul dreptului patrimonial. Slăbirea dependenţei de capul de familie nu era însă o tendinţă absolut nouă. Aceasta fusese înregistrată şi înainte de instaurarea comunismului şi îşi avusese cauzele în dezagregarea modului de producţie specific vechiului sat devălmaş românesc, pe fondul creşterii demografice şi al progreselor tehnologice, care începuseră să democratizeze relaţiile din grupurile familiale şi să repoziţioneze raporturile dintre părinţi şi copii, respectiv să deschidă calea emancipării femeilor[34].
Slăbirea dependenţei de capul de familie ca urmare a cooperativizării în agricultură se manifestă şi în diminuarea drastică a posibilităţii acestuia de a mai exercita presiuni asupra copiilor prin transmiterea pământului (inter vivos, prin înzestrare, sau mortis causa, prin moştenire). Căsătoriile sunt eliberate de controlul familiilor, elaboratoare ale strategiilor pecuniare matrimoniale practicate sub imperiul vechiului Cod civil[35]. Ştergerea diferenţelor sociale dintre tineri la căsătorie este consecinţa directă a colectivizării pământului destinat agriculturii, care nu mai lasă loc la diferenţieri de avere. De altfel, propaganda epocii accentua „binefacerea” adusă de colectivizare în acest sens, lipsind de sens „goana după pământ” şi urmările sale cupide în familia ţărănească[36]. Aceeaşi colectivizare, antrenând dispariţia vechiului model de familie grupată în jurul averii funciare, a lipsit de sens şi elanul procreator al ţăranului: la ce bun să ai atâtea braţe de muncă, dacă nu mai ai pământul tău pe care să fie nevoie să‑l munceşti?[37]
5. Una dintre certitudinile epocii, în noul context politic şi economic, este şi schimbarea rolului femeii în familia ţărănească. Explicaţia a fost dată în primul rând din perspectivă propagandistică:
„Desfiinţarea exploatării şi construirea socialismului în patria noastră au constituit totodată şi baza economică a eliberării femeii de sub dependenţa economică şi socială în care s‑a găsit veacuri la rând. Transformarea socialistă a agriculturii a fost un factor fundamental în schimbarea situaţiei femeii.”[38]
Explicaţia nefardată ideologic are în vedere alte cauze.
Cercetările sociologice[39] susţin că există o strânsă legătură între gradul de educaţie al femeilor şi infertilitate: şcolarizarea permite obţinerea unui loc pe piaţa muncii, ceea ce întârzie contractarea unei căsătorii şi limitează sau chiar anulează disponibilul de timp pentru îngrijirea şi educarea copiilor. În plus, modernizarea şi (din anii ’50 în România) cooperativizarea au schimbat direcţia fluxului economic, copiii ajungând astfel să coste mai mult decât produc: nu mai este atâta nevoie de braţe de muncă brută în familie, iar şcolarizarea descendenţilor o împovărează cu ani mulţi de investiţie nerambursabilă în termeni pecuniari[40]. Educaţia de masă este conjugată cu urbanizarea masivă şi cu industrializarea accelerată – cauze generatoare de noi raporturi în cadrul familiei româneşti sub comunism[41]. Prin urmare, degrevarea femeilor de o parte dintre însărcinările specifice vechii exploatări familiale rurale şi accesul la educaţie au dus la migrarea lor spre munca în industrie şi la scăderea natalităţii[42]. Circumstanţele descrise au dus la creşterea ponderii soţiei în familie în detrimentul descendenţilor.
Familia din România s‑a nuclearizat, astfel, în ritm accelerat, la minimul format din părinţi şi copii[43] în deceniile de după al Doilea Război Mondial, iar relaţiile tradiţionale de rudenie extinsă au slăbit şi mai mult[44]. Creşterea (mai ales în deceniul al şaptelea) a nivelului de trai, ajutorul acordat familiilor tinere în creşterea copiilor mici de unele instituţii (creşe, grădiniţe), cadrele de instituţionalizare a vârstnicilor au asigurat familiilor o independenţă materială care le‑a favorizat nuclearizarea[45].
6. Dar lucrurile nu au evoluat liniar şi ireversibil în direcţia enunţată. În literatura nord‑americană s‑au adus în explicarea unor astfel de fenomene şi factori ce implică particularismul cultural al fiecărei zone şi societăţi[46].
Caracteristic României a fost faptul că cei foarte numeroşi care şi‑au găsit locuri de muncă la oraş nu au părăsit neapărat satul, navetiştii fiind un fenomen bine cunoscut al deceniilor dinainte de 1989[47]. Aceştia au fost în primul rând bărbaţii, care au ajuns să muncească în mediul urban fără a renunţa scriptic la statutul de cooperator[48]; în consecinţă, la nivelul anului 1973, forţa de muncă reală a cooperativelor agricole de producţie era în proporţie de 60% feminină[49]. În schimb, tinerii, atraşi de posibilităţile de şcolarizare şi de angajare urbane, au părăsit fără intenţie de revenire cadrele rurale[50]. Vom vedea mai jos, concluziv, cum au influenţat decisiv aceste fenomene evoluţia familiilor orăşeneşti până în zilele noastre.
Tot caracteristic societăţii româneşti este că „răspândirea familiei nucleare nu scoate din scenă familia extinsă şi doar ponderea crescută a acesteia în rândul populaţiei determină apariţia acelor caracteristici ale comportamentului matrimonial specifice modernităţii”[51].
Într‑adevăr, evoluţiile socio‑economice expuse nu au fost generale şi, acolo unde au avut loc, nu s‑au petrecut în acelaşi ritm în toate situaţiile. Cercetările statistice din anii ’60 au arătat numeroase cazuri (puse pe seama forţei mai reduse a cooperativei agricole de producţie din zonă) în care tinerii căsătoriţi au rămas să convieţuiască cu părinţii (sau socrii), iar relaţiile interpersonale specifice epocii precolectivizare nu s‑au alterat nicidecum cu viteza cu care au făcut‑o cele patrimoniale[52]. Apelul la părinţi şi la socri a fost necesar pentru a asigura îngrijirea majorităţii copiilor ale căror mame ajunseseră acum să se angajeze.
În acest punct a intervenit şi drama româncelor în comunism. Regimul instaurat în 1948 denunţase dubla povară la care fuseseră supuse femeile în capitalism şi, prin toate măsurile de mai sus, le‑a facilitat accesul la încadrare în câmpul muncii. Cercetările sociologice şi istorice de după 1990 au arătat însă că nivelul de alfabetizare şi, în general, de educare a femeilor a fost numai propagandistic cel scontat, iar situaţia celor din clasa muncitoare (adică a majorităţii) s‑a înrăutăţit: de la dubla povară, angajarea le‑a încărcat în concret cu o a treia povară! Lucrurile au decurs astfel pentru că, în realitate, Statul comunist avea nevoie de mână de lucru în efervescenţa industrializării forţate.
Tradiţia seculară pe care o invocasem ceva mai sus se materializa în planul patrimonial familial în cutuma de a da fiecărui copil băiat ceva (măcar un ajutor fizic la construcţia noului său cămin) cu ocazia căsătoriei, fetele părăsesc cu o zestre grupul familial, în timp ce mezinul rămâne moştenitorul gospodăriei părinteşti – fiind cel ce grijeşte de ascendenţi la bătrâneţe (privilegiul ultimogeniturii)[53]. Factorii de mai sus s‑au conjugat însă cu industrializarea alertă, politică de stat a deceniilor de după război, provocând în plan demografic migrarea tinerilor spre oraş. Acestea au dus la diminuarea conflictelor în rândul descendenţilor pe tema împărţirii pământului familiei (care nici nu mai exista semnificativ, cu excepţia zonelor necooperativizate) şi la angajarea în lentul proces de pustiire a gospodăriilor săteşti, unde după bătrâni nu mai urmează nimeni[54].
7. Care este situaţia familiei în noul Cod civil român? Comisia de redactare a Codului a subordonat modul în care a reglementat realităţile dreptului patrimonial al familiei concepţiei politice a partidului ce se afla la guvernare la momentul respectiv. Membru al alianţei partidelor creştin‑democrate europene, acesta a impus o definire moralizatoare în sens tradiţionalist a familiei şi s‑a autolimitat în a vedea familia numai în prezentarea ei clasică[55].
Sunt bune sau rele aceste două aspecte?
Legătura dintre politic şi juridic a fost şi este sursă de dezbatere în filosofia dreptului.
[31] Consideraţiile din acest paragraf aparţin în parte dnei profesor Emese Florian, astfel cum contribuţia domniei sale a fost evidenţiată în volumul Familie şi moştenire în România, cit. supra.
[32] Goody, Familia, pp. 176‑177.
[33] Cernea, Schimbări, p. 1013; în acelaşi sens, M. Constantinescu, Familia românească între tradiţie şi modernitate. Studii şi cercetări, Ed. Universităţii din Piteşti, 2008 [citată în continuare „Constantinescu, Familia”], p. 19.
[34] Constantinescu, Familia, pp. 12‑13.
[35] A se vedea P. Vasilescu [şi] M.D. Bob, în Familie şi moştenire în România, cit. supra, nr. 53, pp. 132‑135.
[36] A se vedea Popescu, Familia, pp. 731‑733.
[37] Constantinescu, Familia, p. 13.
[38] A se vedea Popescu, Familia, p. 735.
[39] A se vedea studiile citate în F. Ajus, Fertility, modernization, religion and land availability in Transylvania, în A. Fauve‑Chamoux [şi] I. Bolovan (coord.), „Families in Europe between the 19th and the 21st centuries – From the traditional model to contemporary PACS”, Presa Universitară Clujeană, Cluj‑Napoca, 2009 [citat în continuare „Fauve‑Chamoux ş.a., Families”], pp. 315‑341, p. 320, şi în L. Dumănescu, Familia românească în comunism, Presa Universitară Clujeană, Cluj‑Napoca, 2012 [citată în continuare: „Dumănescu, Familia”], p. 114. Constatarea este repetată şi pentru perioada 1980‑1989, cauzată de politica Partidului Comunist Român de integrare a femeilor în producţie şi în structurile decizionale, de creşterea procentului de femei cu studii universitare, de dorinţa de a avea o carieră şi de creşterea independenţei acestora (a se vedea C. Pădurean, Family in Romania during the Communist Regime [citată în continuare „Pădurean, Family”], în Fauve‑Chamoux ş.a., „Families”, pp. 521‑542, în special p. 537).
[40] Pentru analiza problematicii în SUA, a se vedea şi N. Folbre, Children as Public Goods, în
The American Economic Review (84) 1994, 2, pp. 86‑90. Asupra reacţiei produse de această circumstanţă asupra natalităţii în România după adoptarea celebrului Decret nr. 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, a se vedea Pădurean, Family, p. 531.
[41] Dumănescu, Familia, p. 75.
[42] Cf. nuanţarea cauzalităţii la R.R. Rindfuss, K.L. Brewster, A.L. Kavee, Women, Work and Children: Behavioral and Attitudinal Change in the United States, în Population and Development Review (22) 1996, 3, pp. 457‑482.
[43] M. Cernea, Familia şi transformarea structurii de clasă în România, în Revista de filozofie (21) 1974, 7, p. 894.
[44] A se vedea şi Dumănescu, Familia, pp. 79‑85, care caracterizează procesul ca fiind o dezarticulare a familiei româneşti tradiţionale.
[45] Cordoş, Relaţii, p. 16; Ciupercă, Cuplul, p. 98.
[46] A se vedea, pentru susţinerea acestei ipoteze, studiul lui D.I. Kertzer, Household History and Sociological Theory, în Annual Review of Sociology (17) 1991, pp. 155‑179.
[47] A se vedea, e.g., datele redate în Dumănescu, Familia, pp. 87 şi 99‑100.
[48] Este una dintre manevrele (mai mult sau mai puţin legale) folosite de ţărani pentru a compensa pierderile suferite prin reprofilarea ocupaţională care le‑a fost impusă în urma cooperativizării – pentru detalii, a se vedea Dumănescu, Familia, p. 189.
[49] M. Cernea, op. ult. cit., p. 887.
[50] Dumănescu, Familia, pp. 91‑98.
[51] Dumănescu, Familia, p. 80.
[52] Cernea, Schimbări, p. 1018.
[53] L.P. Marcu, în Istoria dreptului românesc, I. Ceterchi (coord.), 3 vol., Ed. Academiei, Bucureşti, 1980‑1984, I, p. 504 şi II/1, p. 251, respectiv Ov. Sachelarie, în Istoria, cit. supra, I, p. 517; Constantinescu, Familia, pp. 14‑15; Gh. Şişeştean, Sisteme familiale, strategii maritale şi transmiterea proprietăţii, în I. Bădescu [şi] O. Cucu‑Oancea [şi] Gh. Şişeştean, „Tratat de sociologie rurală”, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2009, pp. 214‑215.
[54] Cernea, Schimbări, p. 1016.
[55] Art. 259 alin. (1) C. civ.: „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.”
