Despre devenirea familiei în dreptul român şi perspectivele legislative ale parteneriatului civil

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Sunt cunoscute motivele istorice pentru care Codul civil Carol al II‑lea nu a mai apucat să intre în vigoare. Măsurile sale criticabile de reformare a familiei și, implicit, a ordinii succesorale legale au reușit să fie reiterate în esență (chiar dacă de pe poziții ideologice opuse) de regimul de extremă stângă instaurat în România după a doua conflagrație mondială.

4. După 1948, familia a devenit în România (cu sau fără voia sa) unul dintre cele mai vehiculate instrumente de propagandă a ideologiei vremii, cu implicarea inevitabilă a legislației familiei^[31].

Baza teoretică a fost lucrarea „Originea familiei”, în care Engels a pornit de la observațiile lui Karl Marx cu privire la lucrarea „Ancient society”, scrisă de Lewis Morgan. Nu este locul să insistăm aici asupra erorilor în lanț ce s‑au generat pe această filieră, important fiind să vedem ce a reținut Engels și ce s‑a experimentat pe români pornind de acolo. Ideologul comunist „a lărgit aria dezbaterii, considerând că familia burgheză era inerent opusă recolectivizării societății în capitalism (adică revenirii la utopicul comunism al omului primitiv – n.n., M.D.B.), împotrivindu‑se tratamentului egal al femeilor și al copiilor și perpetuând inegalitatea prin moștenire”^[32].

Aplicarea concretă a vizat combaterea superstițiilor (adică eliminarea credințelor religioase) și liberalizarea într‑o primă fază (1957‑1966) a avortului. Scăderea conse­cutivă a natalității a relaxat pentru femei obligațiile familiale, oferindu‑le timp pentru accesul la educație (promovată prin accentul pus pe învățământul rural) și la locuri de muncă. Pe de altă parte, moștenirea a fost blamată ideologic, fiind identificată cu un instrument de conservare a forței economice a familiei de tip burghez (refractară la noua ordine) și de perpetuare a inegalităților sociale.

Obiectivele ideologice astfel trasate au fost atinse în practică pornind de la naționalizări, confiscări, colectivizare etc., măsuri care au diminuat masiv patrimoniul familiilor. Schimbarea în familia majorității rurale a populației României anilor ’50‑’60 a fost adusă de colectivizare:

„Principala schimbare din care decurg modificările în relațiile interne ale familiei țărănești constă în faptul că, prin intrarea în cooperativă, familia țărănească încetează să fie, ca atare, o unitate de producție. Ea devine un «atom» într‑un organism incom­parabil mai ramificat și dezvoltat. […] În cooperativă, funcția de producător revine nu familiei țărănești, ci membrilor familiei. […] Membrii familiei țărănești devin subordonați profesional ai unor persoane din afara ierarhiei familiale. Începe un proces derivat și complementar, […] de modificare lentă a statutului său, de eroziune a autorității sale în trecut discreționare, de slăbire a relațiilor de dependență față de șeful familiei. […] Noua situație potențează atitudinile și condițiile efective de independență, înăuntrul grupului familial.”^[33]

Colectivizarea a rupt astfel brutal cu tradiția seculară a gravitării familiei rurale românești în jurul pământului – principala sa avere. Consecințele au fost multiple în planul dreptului patrimonial. Slăbirea dependenței de capul de familie nu era însă o tendință absolut nouă. Aceasta fusese înregistrată și înainte de instaurarea comunis­mului și își avusese cauzele în dezagregarea modului de producție specific vechiului sat devălmaș românesc, pe fondul creșterii demografice și al progreselor tehnologice, care începuseră să democratizeze relațiile din grupurile familiale și să repoziționeze rapor­turile dintre părinți și copii, respectiv să deschidă calea emancipării femeilor^[34].

Slăbirea dependenței de capul de familie ca urmare a cooperativizării în agricultură se manifestă și în diminuarea drastică a posibilității acestuia de a mai exercita presiuni asupra copiilor prin transmiterea pământului (inter vivos, prin înzestrare, sau mortis causa, prin moștenire). Căsătoriile sunt eliberate de controlul familiilor, elaboratoare ale strategiilor pecuniare matrimoniale practicate sub imperiul vechiului Cod civil^[35]. Șter­gerea diferențelor sociale dintre tineri la căsătorie este consecința directă a colectivizării pământului destinat agriculturii, care nu mai lasă loc la diferențieri de avere. De altfel, propaganda epocii accentua „binefacerea” adusă de colectivizare în acest sens, lipsind de sens „goana după pământ” și urmările sale cupide în familia țărănească^[36]. Aceeași colec­tivizare, antrenând dispariția vechiului model de familie grupată în jurul averii funciare, a lipsit de sens și elanul procreator al țăranului: la ce bun să ai atâtea brațe de muncă, dacă nu mai ai pământul tău pe care să fie nevoie să‑l muncești?^[37]

5. Una dintre certitudinile epocii, în noul context politic și economic, este și schim­barea rolului femeii în familia țărănească. Explicația a fost dată în primul rând din perspectivă propagandistică:

„Desființarea exploatării și construirea socialismului în patria noastră au constituit totodată și baza economică a eliberării femeii de sub dependența economică și socială în care s‑a găsit veacuri la rând. Transformarea socialistă a agriculturii a fost un factor fundamental în schimbarea situației femeii.”^[38]

Explicația nefardată ideologic are în vedere alte cauze.

Cercetările sociologice^[39] susțin că există o strânsă legătură între gradul de educație al femeilor și infertilitate: școlarizarea permite obținerea unui loc pe piața muncii, ceea ce întârzie contractarea unei căsătorii și limitează sau chiar anulează disponibilul de timp pentru îngrijirea și educarea copiilor. În plus, modernizarea și (din anii ’50 în România) cooperativizarea au schimbat direcția fluxului economic, copiii ajungând astfel să coste mai mult decât produc: nu mai este atâta nevoie de brațe de muncă brută în familie, iar școlarizarea descendenților o împovărează cu ani mulți de investiție nerambursabilă în termeni pecuniari^[40]. Educația de masă este conjugată cu urbanizarea masivă și cu industrializarea accelerată – cauze generatoare de noi raporturi în cadrul familiei românești sub comunism^[41]. Prin urmare, degrevarea femeilor de o parte dintre însărcinările specifice vechii exploatări familiale rurale și accesul la educație au dus la migrarea lor spre munca în industrie și la scăderea natalității^[42]. Circumstanțele descrise au dus la creșterea ponderii soției în familie în detrimentul descendenților.

Familia din România s‑a nuclearizat, astfel, în ritm accelerat, la minimul format din părinți și copii^[43] în deceniile de după al Doilea Război Mondial, iar relațiile tradiționale de rudenie extinsă au slăbit și mai mult^[44]. Creșterea (mai ales în deceniul al șaptelea) a nivelului de trai, ajutorul acordat familiilor tinere în creșterea copiilor mici de unele instituții (creșe, grădinițe), cadrele de instituționalizare a vârstnicilor au asigurat fami­liilor o independență materială care le‑a favorizat nuclearizarea^[45].

6. Dar lucrurile nu au evoluat liniar și ireversibil în direcția enunțată. În literatura nord‑americană s‑au adus în explicarea unor astfel de fenomene și factori ce implică particularismul cultural al fiecărei zone și societăți^[46].

Caracteristic României a fost faptul că cei foarte numeroși care și‑au găsit locuri de muncă la oraș nu au părăsit neapărat satul, navetiștii fiind un fenomen bine cunoscut al deceniilor dinainte de 1989^[47]. Aceștia au fost în primul rând bărbații, care au ajuns să muncească în mediul urban fără a renunța scriptic la statutul de cooperator^[48]; în consecință, la nivelul anului 1973, forța de muncă reală a cooperativelor agricole de producție era în proporție de 60% feminină^[49]. În schimb, tinerii, atrași de posibilitățile de școlarizare și de angajare urbane, au părăsit fără intenție de revenire cadrele rurale^[50]. Vom vedea mai jos, concluziv, cum au influențat decisiv aceste fenomene evoluția fami­liilor orășenești până în zilele noastre.

Tot caracteristic societății românești este că „răspândirea familiei nucleare nu scoate din scenă familia extinsă și doar ponderea crescută a acesteia în rândul populației determină apariția acelor caracteristici ale comportamentului matrimonial specifice modernității”^[51].

Într‑adevăr, evoluțiile socio‑economice expuse nu au fost generale și, acolo unde au avut loc, nu s‑au petrecut în același ritm în toate situațiile. Cercetările statistice din anii ’60 au arătat numeroase cazuri (puse pe seama forței mai reduse a cooperativei agricole de producție din zonă) în care tinerii căsătoriți au rămas să conviețuiască cu părinții (sau socrii), iar relațiile interpersonale specifice epocii precolectivizare nu s‑au alterat nicidecum cu viteza cu care au făcut‑o cele patrimoniale^[52]. Apelul la părinți și la socri a fost necesar pentru a asigura îngrijirea majorității copiilor ale căror mame ajunseseră acum să se angajeze.

În acest punct a intervenit și drama româncelor în comunism. Regimul instaurat în 1948 denunțase dubla povară la care fuseseră supuse femeile în capitalism și, prin toate măsurile de mai sus, le‑a facilitat accesul la încadrare în câmpul muncii. Cercetările sociologice și istorice de după 1990 au arătat însă că nivelul de alfabetizare și, în general, de educare a femeilor a fost numai propagandistic cel scontat, iar situația celor din clasa muncitoare (adică a majorității) s‑a înrăutățit: de la dubla povară, angajarea le‑a încărcat în concret cu o a treia povară! Lucrurile au decurs astfel pentru că, în realitate, Statul comunist avea nevoie de mână de lucru în efervescența industrializării forțate.

Tradiția seculară pe care o invocasem ceva mai sus se materializa în planul patri­monial familial în cutuma de a da fiecărui copil băiat ceva (măcar un ajutor fizic la construcția noului său cămin) cu ocazia căsătoriei, fetele părăsesc cu o zestre grupul familial, în timp ce mezinul rămâne moștenitorul gospodăriei părintești – fiind cel ce grijește de ascendenți la bătrânețe (privilegiul ultimogeniturii)^[53]. Factorii de mai sus s‑au conjugat însă cu industrializarea alertă, politică de stat a deceniilor de după război, provocând în plan demografic migrarea tinerilor spre oraș. Acestea au dus la dimi­nuarea conflictelor în rândul descendenților pe tema împărțirii pământului familiei (care nici nu mai exista semnificativ, cu excepția zonelor necooperativizate) și la anga­jarea în lentul proces de pustiire a gospodăriilor sătești, unde după bătrâni nu mai urmează nimeni^[54].

7. Care este situația familiei în noul Cod civil român? Comisia de redactare a Codului a subordonat modul în care a reglementat realitățile dreptului patrimonial al familiei concepției politice a partidului ce se afla la guvernare la momentul respectiv. Membru al alianței partidelor creștin‑democrate europene, acesta a impus o definire mora­lizatoare în sens tradiționalist a familiei și s‑a autolimitat în a vedea familia numai în prezentarea ei clasică^[55].

Sunt bune sau rele aceste două aspecte?

Legătura dintre politic și juridic a fost și este sursă de dezbatere în filosofia dreptului.