Despre devenirea familiei în dreptul român şi perspectivele legislative ale parteneriatului civil

25 sept. 2020
Articol UJ Premium
Vizualizari: 3188
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Ca urmare, familia românească devine acum un microgrup social legal constituit prin căsătorie și format, în principiu, din soț‑soție‑copii, caracterizat printr‑o locuință comună, cooperare economică și reproducere[21]. Rudenia nu este întotdeauna strict delimitată de noțiunea de familie, în condițiile în care relațiile de rudenie consti­tuie un element al grupului social în cauză[22].

Analiza pe care o facem nu are neapărat cea mai mare acuratețe terminologică, căci provine din limbajul uzitat de tagma juriștilor. Am scris mai sus despre „familia ele­mentară”, în timp ce autorii juriști (dar și o serie de sociologi) pe care i‑am citat scriu mai degrabă despre cea „nucleară”. Or, literatura sociologică și istorică arată că „familia nucleară” (mai sus definită) a apărut de multe ori din epocile preistorice și până astăzi, nefiind o invenție modernă. Mai mult, este reducționist să vedem o opoziție categorică între cele două categorii de familii, patriarhală (extinsă) și nucleară (elementară)[23].

Precizia terminologică ni se pare importantă și pe fondul preocupărilor actuale din România legate de restaurarea unei așa‑zise „familii tradiționale”: un grup social care ar fi fost mult mai unit, stabil și mai moral în trecut decât este astăzi. Astfel de tendințe de mitizare au mai existat, fiind reputate ca perioade „tradiționale”: societatea preindus­trială, societatea victoriană și societatea americană din al șaselea deceniu al secolului al XX‑lea[24].

Ca urmare, sintagma pe care ne‑am însușit‑o mai sus trebuie înțeleasă în sensul că este „elementară” („nucleară”) familia formată din părinți plus copiii acestora și care s‑a desprins (total sau parțial și, în primul rând, spațial) din cortegiul de (inter)dependențe specifice legăturilor extinse din lumea rurală de odinioară, în care toți cei înrudiți între­țineau o colaborare și ajutorare reciprocă[25].

 

3. Politica este unul dintre motoarele dreptului și îi putem vizualiza influența exami­nând configurația familială avută în vedere de Codul civil român din 1940. Acesta a cunoscut o primă versiune în 1939, care a fost supusă apoi unei amendări masive. Motivațiile fundamentale ale acestei întreprinderi legislative ne vor ajuta să cunoaștem o etapă conceptuală în evoluția noțiunii de familie din România.

Rațiunea modificărilor operate în 1940 este expusă în Raportul prezentat de ministrul justiției:

„Sectorul dreptului privat nu poate rămâne în afara îndrumărilor fundamentale de înnoire, în limitele Statului autoritar. […] Codul civil al Vechiului Regat constituie, după modelul Codului Napoleon, un monument legislativ al concepției individualiste. […] vremurile de astăzi îi opun o concepție organică și istorică, în care interesul individual nu poate fi despărțit de interesul social, dreptul individual nu poate fi despărțit de datorie, individul nu poate fi despărțit de idealul comunității naționale. […] Libertatea reală impune ca o condiție necesară a existenței ei autoritatea reală. […] Codul civil din 8 Noemvrie 1939 cuprinde în el structura precisă și sigură a individualismului și impe­rialismului juridic, deși noua lege fundamentală intrase în vigoare de la 27 Februarie 1938. Prin proiectul modificator, s‑a urmărit revizuirea textelor codului civil printr‑o accentuare vie, incisivă, a tendințelor de socializare a dreptului și punerea de acord a legii civile cu structura legii fundamentale. […] Tradiția, disciplina, ierarhia, familia, asocia­țiunea și contractul, autoritatea și răspunderea sunt punctele de sprijin ale unei societăți care se leagă de veșnicie. […] Drepturile individuale care fixează personalitatea individului sunt păstrate. Sensul lor este determinat însă, nu de valoarea individului în sine, nu de valoarea absolută a individului, ci de înțelesul nou al individului care este un element al comunității românești. […]

Astfel familia, privită în cele trei elemente: căsătorie, organizarea și funcționarea familiei și ocrotirea celor lipsiți de capacitate capătă în proiectul modificator o așezare impusă, în mare măsură, de noile principii ale comunității românești. […] Căsătoria nu este un simplu act juridic […]; nu este un simplu contract, un mijloc convenabil în viață, necesar atât timp cât leagă de el un număr de plăceri trecătoare și îndestulări felurite. Căsătoria înseamnă familie; înseamnă copilul, înseamnă o instituție socială pe care legea o reglementează în interesul comunității sociale și naționale, care se sprijină în structura ei actuală – așa cum se desprinde din legea constituțională din 27 februarie 1938, pe familia legitimă, trainică. Căsătoria înseamnă copilul; copilul înseamnă destinul nea­mului românesc; înseamnă vatra tradițiilor românești; înseamnă focul nestins al conștiinței românești; copilul înseamnă căminul care îi păstrează propriul lui suflet, curat și mândru, pe care se așază sufletul însuși al nației.

[…] Familia este celula organică a neamului. […] Proiectul acesta de modificare pune bazele unei familii temeinice, unei familii sănătoase, unei familii durabile, unei familii unitare. […] Principiul familiei unitare transformă drepturile părinților asupra copiilor, cu un rol hotărâtor pentru bărbat, într‑o magistratură casnică; aceeași idee pentru afacerile căsniciei, în interesul familiei. Dreptul acesta de prioritate pentru bărbat în luarea deciziei în afacerile căsniciei nu este un drept individual, ci un drept social; el se găsește precizat cu dreptul femeii de a nu urma hotărârea bărbatului dacă această hotărâre constituie un abuz de drept, fără să mai fie îndatorată să ceară, în prealabil, tribunalului să constate abuzul de drept. […] În noua așezare a Statului, familia este celula socială de bază care, în interesul comunității naționale, trebuie să reziste tuturor capriciilor trecătoare, tuturor pasiunilor, tuturor impulsiunilor aparente, îngăduindu‑se divorțul numai în cazurile în care viața în comun a devenit cu neputință. Disciplina fami­liei, creată prin voința liberă a soților, trebuie să așeze sprijinul moral necesar ca să se învingă orice contraziceri superficiale în viața căsniciei. În aceeași grijă de a se asigura stabilitatea căsătoriei, legea statornicește un termen de un an după care orice motiv de divorț se găsește iertat.”[26]

Am redat pasaje in extenso din Raportul ministrului justiției pentru că sunt prin ele însele edificatoare asupra ideologiei ce le‑a animat. Versiunea promulgată în 1939 altoise contribuțiile jurisprudenței și autorilor de specialitate pe trunchiul de inspirație tradițional franceză al Codului lui Cuza. Rezultatul fusese o recodificare prudentă, o punere în acord a vechiului cod (împământenit între timp) cu evoluțiile din cele aproape opt decenii scurse de la adoptarea sa – după cum reiese și din Referatul ministrului de resort, prezentat pe 6 noiembrie 1939[27]. Acest mod de procedare a fost demolat de succesorul său la cârma ministerului, în al cărui Referat se preciza:

„[…] tendința de accentuat respect al vechiului nostru cod a condus la o prea largă înlăturare a materialului bogat pe care dreptul comparat îl pune la dispoziția legiui­torului.

Nu s‑a ținut în felul acesta îndeajuns seama de caracterul particular pe care‑l îmbracă la noi problema unificării legislative. […] Cu alte cuvinte, natura specială a problemei unificării dreptului civil legitimează folosirea acelor coduri moderne în care s‑au înscris, în formule legislative, progresele științei juridice de la 1804 până în prezent.

În prim rând, acel monument științific și tehnic ce este codul civil german; apoi codul elvețian, fericită îmbinare a dreptului latin și a celui germanic; codul civil bra­zilian; codul civil chinez, care nu este altceva decât un cod german formulat în spiritul latin al autorului său, francezul Escarra; codul francez al obligațiunilor din Liban; codul obligațiunilor polonez, monument legislativ de un deosebit merit științific, răsărit din contopirea proiectului franco‑italian al unui cod al contractelor și obligațiunilor, cu proiectul inițial de inspirație germană; în sfârșit, proiectul de cod civil italian, în parte promulgat și care vădește atât de neîndoielnic înrâurirea științei germane.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

[…] S‑a urmărit astfel, asigurându‑se colectivității românești beneficiile progreselor legislative înfăptuite aiurea (în alte țări – n.n., M.D.B.), să realizăm un cod civil care, fără să rupă cu trecutul, să fie o temeinică așezare, care să poată cuprinde atât nevoile pre­zentului, cât și posibilitățile vieții juridice de mâine.”[28]

Constituția României din 1938 era produsul regimului autoritar instaurat de regele Carol al II‑lea, inspirat de dictaturile de extremă dreaptă din Germania și Italia. Recodi­ficarea civilă din 1939 integrase progresele făcute în legislația, practica și literatura de specialitate de la noi și din străinătate – cu pondere pe modelul francez, intrat deja în tradiția dreptului român. Esențial este însă faptul că o făcuse în respectul perenității ce caracterizează marile instituții ale dreptului privat și le ține la adăpost de excesele politicii. Efemerul guvern condus de Ion Gigurtu (servil apropiat al lui Hitler) a încre­dințat opera de reformulare a Codului civil ministrului justiției Ion Gruia, decan și profesor de drept constituțional și administrativ la Facultatea de Drept din București – celebru prin legislația antisemită pe care a promovat‑o. Ideea acestuia de a valorifica experiența Codului civil german din 1900 era benefică; problema a fost că importul legislativ germanic i‑a fost doar un pretext pentru a transplanta principiile naziste după care se intenționa reformarea BGB‑ului însuși în țara sa de origine.

Un exemplu în acest sens este modul în care s‑a justificat restrângerea posibili­tăților de a desființa căsătoria prin divorț. După ce redă critica adusă de reputații profe­sori francezi Planiol și Ripert practicii judiciare care desființa aproape orice mariaj pe motivul legal prea lax al „injuriilor grave”, Referatul arată:

„Criticile mai sus arătate nu alcătuiesc păreri izolate, ci nota dominantă și generală a doctrinei franceze și române; ele sunt prin urmare deopotrivă valabile de lege ferenda, pentru dreptul românesc, cu atât mai mult cu cât legea matrimonială din Transilvania, art. 78‑80, satisface prin formulele împrumutate codului civil german, dezideratele doctrinei dominante.

Aceste deziderate de lege ferenda ale doctrinei, sunt particular de valabile la noi, unde noua așezare a Statului postulează existența unei familii, concepută ca o celulă socială, a cărei trăinicie trebuie să reziste, în interesul colectivității naționale, capriciilor și nemulțumirilor trecătoare.”[29]

Cât de insidioasă este argumentația! Autorii francezi militau strict pentru mai multă precizie legislativă, pentru a reduce un arbitrar al instanțelor ce dusese la o prea mare lejeritate în acordarea divorțului. Legiuitorul român de la 1940 preia poziția acestora, o asociază cu reglementările de inspirație germană atunci încă în vigoare în Transilvania[30] pentru a pretinde că folosește metoda dreptului comparat și apoi o exacerbează în direcția imprimată de Constituția autoritaristă din 1938. Generalizând, așa se explică pasajele redate mai sus, din care respiră doctrina solidaristă și dizolvarea individului în comunitatea națională.

Familia era, în această optică, un simplu instrument de controlare a cetățenilor, pentru a‑i subordona politicii centrale de extremă dreaptă; sănătatea ei fizică este supravegheată prin măsuri eugenice, iar sănătatea morală prin limitarea posibilităților de divorț și măsurile de diminuare a numărului de copii nelegitimi. Legislația noastră civilă progresase la 1865, când a desprins căsătoria din chingile constrângerilor neju­ridice și a transformat‑o esențialmente într‑un contract civil; se civilizase la momentul 1932, când se ridicase incapacitatea civilă a femeii măritate etc. În același timp, nu se poate nega că în Codul civil din 1940 există o serie de reforme necesare și benefice, fruct al propunerilor de lege ferenda secretate de mediul nostru juridic. Problema a fost că multe dintre textele sale au fost formulate pentru a servi unor interese politice extremiste. A deformat astfel instituții juridice cu osatură formată în tradiția juridică europeană, bazată pe dreptul roman, și a anulat progrese acumulate prin eforturile generațiilor precedente.


[21] Gh. Cordoș, Relațiile sociale ale familiei nucleare, Cluj‑Napoca, 1978 [citată în continuare „Cordoș, Relații”], p. 46; A. Băran‑Pescaru, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Ed. Aramis, București, 2004 [citată în continuare „Băran‑Pescaru, Familia”], p. 13. Definiția este dată de autor pentru familia celei de‑a doua jumătăți a secolului al XX‑lea, dar este superpozabilă perioadei pe care o discutăm aici. Definiții și tipuri de familie există numeroase, fiind evidențiate ca atare în literatura de specialitate [a se vedea, e.g.: definițiile analizate de C. Rada, Valori identitare ale familiei românești contemporane în contextul globalizării – o abordare antropologică, Ed. Muzeului Național al Literaturii Române, București, 2013 [citată în continuare „Rada, Valori”], pp. 44‑45; tipologia reținută în Băran‑Pescaru, Familia, pp. 17‑42; definițiile și tipologia la A. Fofiu, M. Székely, Extinderea familiei monoparentale în prezent: între disfuncție și normalitate, în „Familia monopa­rentală în România și fenomene conexe”, P. Iluț (coord.), Presa Universitară Clujeană, Cluj‑Napoca, 2009, pp. 158‑161]; ne‑am oprit la definiția care interesează concepția reținută de legiuitorul civil în Codul de la 1864.

[22] Avem în vedere aici sensul de drept comun al noțiunii de familie. Legislația specială inci­dentă în diferite domenii conține definiții și componențe familiale diferite de acesta.

[23] A se vedea și R. Popescu, Introducere în sociologia familiei. Familia românească în socie­tatea contemporană, Ed. Polirom, București, 2009 [citat în continuare „Popescu, Introducere”], p. 32.

[24] A se vedea, pentru dezvoltări: Băran‑Pescaru, Familia, p. 19 sqq.; Popescu, Introducere,
pp. 28‑29; A. Giddens, Sociologie, trad. O. Gheorghiu, București, 2010 [citată în continuare „Giddens, Sociologie”], pp. 205‑206.

[25] A se vedea și: Goody, Familia, pp. 78 și 178; C. Ciupercă, Cuplul modern, între emancipare și disoluție, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2000 [citată în continuare: „Ciupercă, Cuplul”], pp. 97‑99.

[26] I. Gruia, Raport către M.S. Regele, în „Codul civil Carol al II‑lea. Cuprinzând: 1. TEXTUL INTEGRAL, publicat în M. Of. p. I Nr. 206 din 6 Septembrie 1940; 2. DECRETUL‑LEGE PENTRU MODIFICAREA CODULUI CIVIL CAROL AL II‑LEA, cu raportul către M.S. Regele și referatul către Consiliul de Miniștri, publicate în M. Of. p. I Nr. 200 din 30 August 1940. – Ediție oficială”, Imprimeria Centrală, București, 1940, pp. 638‑644.

[27] V. Iamandi, Referat către Consiliul de Miniștri, în „Codul civil Carol al II‑lea. Promulgat cu Înaltul decret regal nr. 3.993 din 7 Noemvrie 1939 și publicat în Monitorul Oficial nr. 259 partea I din 8 Noemvrie 1939”, București, 1939, pp. 395‑564.

[28] I. Gruia, Referat către Consiliul de Miniștri, în „Codul civil Carol al II‑lea…”, 1940, pp. 659‑660.

[29] I. Gruia, Referat…, cit. supra, p. 713.

[30] Acestea au fost abrogate abia prin extinderea legislației civile a Vechiului Regat al României în două etape: 1943 și 1947.

Despre devenirea familiei în dreptul român și perspectivele legislative ale parteneriatului civil was last modified: septembrie 24th, 2020 by Mircea-Dan Bob-Bocșan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mircea-Dan Bob-Bocșan

Mircea-Dan Bob-Bocșan

Este prof. univ. dr. hab. în cadrul Facultății de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Juridice din România.
A mai scris: