7.021 views
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 11/2017 | Complet RIL |
O.U.G. nr. 195/2002 |
Art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 | În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate. |
În M. Of. nr. 750 din 19 septembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 11/2017 din 19 iunie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 102 alin. (1) pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din acelaşi act normativ, în sensul stabilirii competenţei funcţionale a agenţilor constatatori (din cadrul poliţiei locale sau poliţiei rutiere), cu incidenţa art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
„Art. 39
Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice”.
(…)
„Art. 102
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
(…)
14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus;”.
(…)
„Art. 105
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane juridice:
(…)
10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;”.
(…)
Legea nr. 155/2010
„Art. 7
În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: (…)
h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar; (…)”.
I. Problema de drept care a generat practica neunitară
1. Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), precum şi a dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 155/2010), în sensul stabilirii competenţei funcţionale a agenţilor constatatori – din cadrul poliţiei locale sau poliţiei rutiere – de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.
IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
31. Recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală şi având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de mai multe instanţe judecătoreşti de pe teritoriul ţării.
32. Obiectul recursului în interesul legii îl constituie, aşa cum s-a arătat mai sus, interpretarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010.
33. Problema de drept ce se impune a fi dezlegată este dacă poliţia locală are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.
34. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:
„(1) Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Dispoziţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.
(3) Autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice privind iniţierea şi avizarea unor reglementări, precum şi aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(4) Reglementările privind circulaţia pe drumurile publice se emit, după caz, de către autorităţile publice centrale sau locale cu atribuţii în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu respectarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(5) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică tuturor participanţilor la trafic, precum şi autorităţilor care au atribuţii în domeniul circulaţiei şi siguranţei pe drumurile publice şi în domeniul protecţiei mediului”.
35. De asemenea, conform art. 109 alin. (9) din acelaşi act normativ, „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel”.
36. Prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, alături de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constituie cadrul general de reglementare în materia circulaţiei pe drumurile publice.
37. Referitor la situaţia concretă pentru care a fost identificată practică judiciară neunitară sunt incidente prevederile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice”.
38. Raportat la acest text de lege, fapta săvârşită de persoane fizice, constând în necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus, constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
39. În mod similar, fapta săvârşită de persoane juridice, constând în ne„comunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
40. În aceste condiţii se cere a se stabili cui îi revine competenţa constatării săvârşirii faptei contravenţionale şi aplicării sancţiunii prevăzute de lege.
41. Potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră.
42. De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, constatarea contravenţiei se realizează printr-un proces-verbal, încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ, care stabilesc şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori, care, în virtutea alin. (2) al aceluiaşi articol, pot fi primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
43. Din economia acestor norme rezultă regula potrivit căreia constatarea contravenţiilor prevăzute de art. 102 alin. (1) pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se realizează de către poliţistul rutier şi, în mod special, de către poliţiştii de frontieră.
44. Pe de altă parte, prin Legea nr. 155/2010 a fost înfiinţată poliţia locală, în urma desfiinţării poliţiei comunitare, în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii: a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; b) circulaţia pe drumurile publice; c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal; d) protecţia mediului; e) activitatea comercială; f) evidenţa persoanelor; g) alte domenii stabilite prin lege.
45. În acest sens, în Expunerea de motive a Legii nr. 155/2010 se menţionează că „atribuţiile poliţiei locale sunt semnificativ mai ample decât cele ale Poliţiei Comunitare, fiind prevăzute noi domenii de competenţă, pe lângă cele deja în vigoare, în special în domeniul siguranţei rutiere”.
46. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, pe lângă multe alte atribuţii, poliţia locală constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
47. Această normă este derogatorie de la norma generală, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind de strictă interpretare, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Este, însă, evidentă intenţia legiuitorului de a da şi în competenţa poliţiei locale atribuţia de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, precum şi dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
48. În exercitarea acestei competenţe, potrivit art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 155/2010, poliţistul local are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori dacă sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală.
49. Pe de altă parte, conform art. 7 lit. m) din acelaşi act normativ, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală cooperează cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staţionării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.
50. Mai mult decât atât, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, poliţia locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice.
51. Se poate observa, aşadar, că legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competenţa poliţiei locale atribuţia de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, şi nici de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.
52. Or, vidul legislativ nu se poate complini prin adoptarea, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unor acte normative secundare, în materia constatării contravenţiilor la circulaţia rutieră, reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aspect reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 9 din 25 mai 2015 privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).
53. În acest context este importantă clarificarea noţiunii de „poliţist rutier”, sens în care se evidenţiază dispoziţiile art. 177 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române”.
54. În concret, norma legală indicată instituie îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru calitatea de poliţist rutier, şi anume, pe de o parte, să fie ofiţer sau agent de poliţie specializat, iar, pe de altă parte, să fie desemnat prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţei Române.
55. Dacă prima condiţie ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită de un poliţist local, prin prisma prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere sunt obligaţi să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cea de-a doua condiţie rămâne neîndeplinită.
56. În concluzie, nu se poate pune semnul egalităţii între poliţistul rutier şi poliţistul local, competenţele acestuia din urmă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice fiind limitate şi expres prevăzute de lege.
57. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să reglementeze vreo derogare, în sensul stabilirii unor competenţe suplimentare în favoarea poliţiei locale în materia circulaţiei rutiere, o asemenea excepţie ar fi trebuit expres prevăzută, aşa cum s-a întâmplat recent, prin Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Prin art. II din acest act normativ au fost aduse modificări legislaţiei rutiere, stabilindu-se că procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se aplică în mod corespunzător şi de poliţistul local în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. h) şi k) din Legea nr. 155/2010.
58. Rezultă că, în condiţiile legislative actuale, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.
Prin Decizia nr. 11/2017, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.