Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
242 views
Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 6762/2021
NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 496 alin. (1); O.U.G. nr. 66/2011: art. 21 alin. (21)
Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce urmează, neexistând niciun motiv care să inducă instanţei de reformare concluzia că prima instanţă ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greşită a vreunei norme de drept substanţial ori că sentinţa ar fi afectată de viciul nemotivării sau al motivării contradictorii.
2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că între recurenta-reclamantă UAT Municipiul Roşiorii de Vede, în calitate de beneficiar şi Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/31.10.2013, privind acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr. 630328/30.04.2010 intitulat „Valorificarea resurselor regenerabile pentru crearea unei centrale solare”. Ulterior, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.01.2017 emis de intimatul-pârât, a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 657.369,45 RON, reţinându-se, în esenţă, că se impune identificarea exactă a loturilor pe care a fost implementat proiectul în conformitate cu prevederile Ordinului ANCPI nr. 700/2014 şi că beneficiarul a solicitat şi a primit la rambursare cheltuieli neeligibile .
Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal anterior menţionat a fost respinsă prin adresa (decizia) nr. x/14.03.2017 emisă de pârât, astfel că cea dintâi s-a adresat instanţei de contencios administrativ, acţiunea sa fiind respinsă în primă instanţă, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, în condiţiile arătate.
Analizând cu prioritate prima critică, Înalta Curte constată, înainte de toate, că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”) nu are incidenţă în cauză, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamantă în cererea introductivă de instanţă.
Înalta Curte nu poate să dea eficienţă criticilor recurentei, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
După cum se constată din conţinutul recursului, recurenta-reclamantă face trimitere doar la modalitatea de soluţionare a raportului juridic dedus judecăţii, de apreciere a probelor (de exemplu, stabilirea situaţiei de fapt prin prisma aprecierii probelor administrate) şi cum aceste probe trebuiau interpretate şi coroborate între ele, declarându-şi dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată; or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului, întrucât instanţa de reformare este ţinută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel de împrejurări neputând fi considerate decât evidente aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ce nu pot face obiectul criticilor în calea extraordinară de atac a recursului.
În acest context, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile reclamantei, ce susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, să apară ca fiind nefondate.
De asemenea, nemulţumirea recurentei, valorificată în cadrul aceluiaşi motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul „filtru” de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.
În continuare, examinând sentinţa atacată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în cea mai mare parte, recurenta-reclamantă a preluat aceleaşi argumente prezentate în faţa instanţei de fond, fiind fără putere de tăgadă că nemulţumirea sa vizează, în esenţă, modul în care curtea de apel a tranşat cauza în sensul respingerii în tot a pretenţiilor deduse judecăţii.
Astfel, o primă critică dezvoltată de către recurentă în cadrul acestui motiv de casare este aceea că instanţa de fond ar fi aplicat greşit cerinţele art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, în ceea ce priveşte motivarea actelor administrative contestate, acestea nefiind conforme cu exigenţele impuse de dispoziţia legală invocată.
Deşi laborios motivată, critica este nefondată şi nu corespunde situaţiei de fapt apreciată în mod judicios de către primul judecător, raportat la probele administrate.
Astfel, aşa cum reiese din conţinutul procesului-verbal contestat, ataşat la dosarul cauzei, organul constatator a inserat suficiente argumente de fapt şi de drept de natură să evidenţieze considerentele pentru care au fost dispuse măsurile contestate, aşa cum a justificat şi motivat prima instanţă.
Reluând întocmai alegaţiile din cererea introductivă de instanţă, reclamanta-recurentă susţine nemotivarea acestui act administrativ din perspectiva faptului că organul constatator nu ar fi consemnat întocmai punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă; aceste aspecte nu pot fi, în niciun caz, considerate ca fiind argumente viabile privind nemotivarea actului administrativ, în condiţiile în care procesul-verbal conţine menţiunile obligatorii privind motivarea în fapt şi în drept a operaţiunii de control şi a măsurilor dispuse, prezentarea verificărilor efectuate, descrierea respectivelor măsuri, inclusiv punctul de vedere al beneficiarului, consemnat la lit. b) pct. 1, chiar pe prima pagină a procesului-verbal.
Susţinerile privind nemotivarea actului administrativ sunt lipsite de suport real şi în ceea ce priveşte decizia de soluţionare a contestaţiei, câtă vreme aceasta, aşa cum rezultă din conţinutul său, a analizat toate aspectele relevante referitoare la situarea parcului voltaic şi încadrarea cheltuielilor solicitate de reclamantă în categoriile reglementate de Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2228/2008.
Este adevărat că obligaţia autorităţii de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului, iar în jurisprudenţa comunitară s-a reţinut în mod constant că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis şi de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită, fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării. Aceasta nu înseamnă, însă, că autoritatea trebuie ca, în conţinutul actului contestat, să răspundă în detaliu fiecărui argument invocat de parte în combaterea constatărilor autorităţii, atâta timp cât, prin promovarea acţiunii judiciare, titularul dreptului are pe deplin posibilitatea de a deduce judecăţii toate aspectele de fapt şi de drept pe care le-a apreciat relevante în analiza temeinicei şi a legalităţii actelor contestate.
Pe de altă parte, şi invocarea de către recurentă a săvârşirii de către autoritate, în ceea ce priveşte emiterea celor două acte administrative, a unui exces de putere, este o critică nefondată, aceasta întrucât, prin niciun mijloc de probă, recurenta nu a făcut dovada că în emiterea acestor acte, conduita autorităţii nu a fost conformă obligaţiei de asigurare a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea este chemată să îl ocrotească.
O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs vizează pretinsa încălcare de către instanţa de fond a prevederilor H.G. nr. 759/2007 şi ale Ordinului nr. 2228/2008 referitoare la eligibilitatea cheltuielilor; argumentarea acestei critici vizează în parte nemotivarea sentinţei din perspectiva acestor aspecte, chestiune ce nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, au făcut anterior obiectul analizei instanţei de recurs. În plus, se invocă faptul că neeligibilitatea cheltuielilor în cauză ar fi fost invocată de către pârâtă şi de către instanţa de fond exclusiv pe considerente formale, pretinzându-se că H.G. nr. 28/2008 ar enumera în mod limitativ cheltuielile aferente investiţiei de bază, nefiind contestată respectarea celorlalte cerinţe.
Critica este, în mod vădit, nefondată. Din probele administrate rezultă, fără putere de tăgadă faptul că beneficiarul a amplasat parcul fotovoltaic situat pe 2 loturi distincte, de 2,57 ha şi 2.6 ha, loturi pe care le-a împrejmuit, fără ca pârâta să aprobe aceste modificări, condiţie imperativă a cărei nerespectare a atras constatarea caracterului neeligibil al abaterilor aferente.
Încheierea contractului de finanţare nu garantează, în niciun caz beneficiarului dreptul la rambursarea integrală a cheltuielilor, fără o analiză din partea organismului intermediar. Aceasta în condiţiile în care, în chiar conţinutul respectivului contract se reglementează situaţia în care neregulile se constată ulterior rambursării şi este stabilită obligaţia de recuperare a sumelor afectate de nereguli, astfel încât, faţă de situaţia de fapt concretă, recurenta nu poate justifica în mod credibil pretinsa aşteptare legitimă de rambursare a respectivelor sume sau ca autoritatea să nu le recupereze de la beneficiar, dacă se dovedeşte neregula sau suspiciunea de neregulă.
În cazul concret dedus judecăţii, se constată că beneficiarul a modificat unilateral configuraţia tehnică a proiectului din Studiul de fezabilitate, suplimentând suprafaţa iniţială de 2,57 ha cu încă 2,6 ha, fără aprobarea organismului intermediar (lucru pe care beneficiarul l-a recunoscut), amplasând echipamentele pe un teren dublu faţă de cel convenit prin contractul de finanţare, pe două suprafeţe aflate la o distanţă de aproximativ 150 m. una de cealaltă, cărora refuză să le aloce numere cadastrale diferite; astfel a fost atribuit un singur număr cadastral ambelor terenuri, deşi acestea au fost despărţite printr-un drum de exploatare, iar în cadrul unicului număr cadastral atribuit, nu sunt identificate construcţiile printr-un cod ataşat numărului cadastral, în condiţiile în care pe aceeaşi suprafaţă sunt ataşate şi alte construcţii, aspecte car reies indubitabil din verificările organului constatator.
În contextul expus, judecătorul fondului a apreciat în mod corect în sensul că, deşi sumele solicitate au fost efectiv plătite şi se regăsesc în facturi (lucru necontestat de către organismul intermediar), atâta vreme cât sumele nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 2228/2008, la care face trimitere şi contractul, chiar dacă au fost incluse într-o categorie menţionată în contract, acestea nu pot fi considerate ca fiind eligibile.
Pentru aceleaşi argumente, nefondată apare şi critica referitoare la încălcarea principiului securităţii juridice, în baza căruia recurenta pretinde că aşteptarea sa cu privire la corectitudinea mecanismelor aplicabile în cadrul contractului ar fi fot una legitimă. Aşa cum a subliniat prima instanţă, prevederile contractuale nu legitima speranţa că simpla includere a unor cheltuieli într-o categorie menţionată în contract, dar cu încălcarea Ordinului nr. 2228/2008, ar fi suficientă pentru considerarea şi acceptarea acestora ca fiind eligibile.
În afara susţinerii aceloraşi alegaţii, ce în primul grad de jurisdicţie, recurenta nu a reuşit să demonteze raţionamentul primei instanţe, iar nemulţumirea sa faţă de soluţia acesteia din urmă nu conduce în mod automat la concluzia incidenţei în cauză a motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea înscrisurilor în Cartea Funciară şi la amplasarea terenului pe două suprafeţe, susţinerile recurentei nu sunt de natură a contrazice raţionamentul instanţei de fond şi nici a răsturna constatările procesului-verbal contestat. Aşa cum s-a arătat anterior, conform studiului de fezabilitate, beneficiarul urma să împrejmuiască o singură suprafaţă de 2,57 ha pe care să amplaseze parcul fotovoltaic, iar modul în care a acţionat prin modificarea configuraţiei proiectului înseamnă o schimbare esenţială a conţinutului tehnic şi creditorilor de finanţare, astfel că susţinerea sa că ar fi vorba de un singur imobil cu ce ar justifica acordarea unui singur număr cadastral, nu are nicio relevanţă.
În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În raport de argumentele expuse, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca fiind nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
