Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
145 views
Dec. ÎCCJ (SP) nr. 327/2019
NCPP: art. 167, art. 250 alin. (1), art. 275 alin. (2), art. 597 alin. (7) şi (8), art. 598 alin. (1) lit. c)
Obiectul acţiunii judiciare în cauză, definită prin pretenţia de lămurire a dispozitivului Sentinţei penale nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, vizează ridicarea sechestrelor asigurătorii instituite în cadrul procesului penal deschis pe numele persoanei condamnate D., tatăl contestatorului A., asupra imobilelor reprezentate de (i) apartament nr. x situat în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul. x nr. 16-22 decembrie 1989, nr. 9, judeţ Mehedinţi şi (ii) apartament nr. x situat în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul x nr. 136, judeţ Mehedinţi, proprietatea acestora fiind transferată către contestatorii A. şi B. în baza contractelor de vânzare autentificate sub nr. x/10.03.2011 şi, respectiv, nr. 783/10.03.2011 de BNP F., cu sediul profesional în Drobeta-Turnu Severin.
Măsura sechestrului asigurătoriu a fost instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2009 din 13.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova şi menţinut ulterior prin Decizia nr. 430/A din 24.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată cu ocazia soluţionării căilor de atac exercitate împotriva sentinţei de condamnare mai sus menţionate.
Prin hotărârea primei instanţe, contestaţia la executare a fost respinsă, ca nefondată, cu argumentaţia principală că aspectele invocate – şi anume, existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul contestatorilor la data instituirii sechestrului asigurătoriu, reprezenta un fapt cunoscut organului de urmărire penală, cât şi instanţelor de judecată, care au menţinut prin hotărârile pronunţate pe fondul acuzaţiei penale măsura sechestrului asigurătoriu instituit în cauză.
În acest sens, s-a reţinut că documentele avute la dispoziţie de organele de urmărire penală la momentul dispunerii măsurii asigurătorii atestau că cele două imobile erau în patrimoniul contestatorilor din cauză, măsura fiind dispusă, nu în vederea confiscării extinse, ci pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, în considerarea prezumţiei caracterului simulat al contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile.
Ca urmare, făcând referire la conţinutul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care reglementează calea procedurală de urmat pentru incidente intervenite fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale sau a dispoziţiilor civile din cuprinsul hotărârii penale, prima instanţă a constatat că în speţă situaţia de fapt invocată excedează prevederii legale evocate, fiind o chestiune de fond, care nu mai putea fi reexaminată, având în vedere autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive.
Pe de altă parte, s-a arătat de către instanţă că legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse de parchet putea fi contestată separat, într-o procedură anume prevăzută de C. proc. pen. anterior, cât şi de codificarea actuală, cale de atac ce nu a fost promovată în cauză, deşi contestatorii au avut cunoştinţă despre măsura instituită asupra imobilelor, având în vedere înscrierile corespunzătoare efectuate în cartea funciară a imobilelor.
În opinia Înaltei Curţi, concluzia instanţei este corectă, criticile formulate prin intermediul prezentei contestaţii fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare.
Rezultă cu evidenţă din conţinutul textului de lege enunţat că pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate şi analizate decât chestiuni care vizează executarea hotărârii penale, nicidecum aspecte anterioare, susceptibile a fi fost puse în discuţie şi rezolvate cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Aşa cum bine a subliniat judecătorul primei instanţe, în concepţia legii, contestaţia la executare a fost prevăzută ca o cale de atac deschisă pentru soluţionarea unor chestiuni ulterioare hotărârii ce se execută, iar nu pentru motive care pun în discuţie legalitatea şi temeinicia în sine a măsurii cuprinse în dispozitivul hotărârii şi care puteau fi invocate şi soluţionate la judecarea fondului procesului.
În orice caz, contestaţia la executare nu poate fi folosită ca alternativă pentru situaţia în care, deşi legea prevedea o cale specială de atac, persoana interesată nu a înţeles să uzeze de ea.
Potrivit art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, (…).
Şi reglementarea procesual penală anterioară cuprindea dispoziţii similare, la art. 167 prevăzându-se dreptul persoanei interesate de a formula contestaţie împotriva măsurii asigurătorii luate, în orice faza a procesului penal.
În speţă, contestatorii – în calitate de proprietari ai imobilelor sechestrate, nu au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei parchetului de instituire a măsurii asigurătorii, procedură judiciară anume prevăzută de lege pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii.
Este adevărat că la dosar nu există dovezi care să ateste că ordonanţa de instituire a măsurii asigurătorii ar fi fost comunicată contestatorilor din cauză, însă, aşa cum s-a arătat şi de către judecătorul primei instanţe, aceştia au avut cunoştinţă despre existenţa măsurii cel târziu înainte de data de 04.12.2015, când le-a fost respinsă cererea de reexaminare formulată împotriva înscrierilor corespondente din cartea funciară a imobilelor.
Ca urmare, Înalta Curte constată că în speţă nu este îndeplinită situaţia prevăzută de art. 250 şi urm. din C. proc. pen., contestatorii nefiind în drept să conteste măsura sechestrului asigurător în cadrul acestei proceduri speciale.
Pe de altă parte, prezenta contestaţie la executare a fost susţinută şi în raport de împrejurarea că măsura sechestrului asigurător nu mai poate servi unui interes actual dată fiind împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a mai solicita, prin intermediul unui acţiuni pauliene, întoarcerea bunului în patrimoniul inculpatului D., solicitându-se să se constate că respectivul fapt – imposibilitatea pentru statul român de a mai introduce o acţiune în justiţie prin care să se constate caracterul simulat al vânzării, constituie un element survenit ulterior hotărârii penale şi care ţine de executarea acesteia.
Înalta Curte constată însă că o asemenea susţinere vizează un aspect de drept substanţial ce pune în discuţie prescripţia dreptului la acţiune în sens material, nu o problemă de executare a hotărârii penale definitive.
Prin urmare, apărarea formulată – prin care se urmăreşte înlăturarea oricăror constrângeri în exercitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate, excedează competenţei instanţei de executare penale, putând fi valorificată pe calea unei acţiuni civile distincte, exercitată în scopul de a cerceta modalitatea în care este limitat dreptul de proprietate al contestatorilor, în atributele sale esenţiale.
În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 597 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 75 din data de 15 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
