287 views
Consiliul Concurenţei şi DNA au semnat un protocol de colaborare, cu scopul de a crea un cadru de cooperare care să asigure sprijinul reciproc şi schimbul de informaţii necesare în derularea investigaţiilor sau acţiunilor desfăşurate de cele doua instituţii.
Acordul a fost semnat de Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA şi de Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Practic, în baza acestui protocol, Consiliul Concurenţei va fi informat cu privire la rezultatele monitorizării comportamentului companiilor pentru depistarea practicilor anticoncurenţiale, în vederea protejării pieţei şi a intereselor cetăţenilor. În acelaşi timp, la rândul nostru, vom sesiza DNA atunci când există suspiciuni de fapte de corupţie în cazurile pe care le instrumentăm” a declarat Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Bogdan Chirțoiu | sursa: Consiliul Concurenței
Documentul stabileşte direcţiile principale şi obiectivele colaborării dintre autoritatea de concurenţă şi DNA, instrumentele utilizate precum şi metodologia de cooperare. Totodată, acordul prevede şi regulile de păstrare a confidenţialităţii informaţiilor schimbate de către cele două părţi.
Sursa informației este comunicatul de presă publicat de Consiliul Concurenței (www.consiliulconcurentei.ro).