Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
299 views
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 688/2020
NCPC: art. 107 – 112, art. 113, art. 116, art. 123 alin. (1), art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (4); L. nr. 84/1998: art. 36, art. 46 alin. (1); L. nr. 129/1992: art. 30; NCC: art. 219, art. 1357-1359
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite a celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona prezentul litigiu.
Astfel, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, prin raportare la cererea reconvenţională formulată în cauză, reţinând şi că, în ceea ce priveşte cererea principală competenţa de soluţionare a fost deja stabilită ca urmare a judecării de către Tribunalul Bucureşti a litigiului ce se poartă între aceleaşi părţi şi având ca obiect ordonanţă preşedinţială, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 123 alin. (1) din acelaşi cod.
Prioritar, Înalta Curte reţine că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte prin raportare la cererea principală, având în vedere dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.
De asemenea, întrucât competenţa de soluţionare a unei cauze se stabileşte prin raportare la situaţia concretă şi particulară a fiecărei speţe în parte şi la dispoziţiile legale aplicabile acesteia, nu are relevanţă în stabilirea instanţei competente a soluţiona prezentul litigiu împrejurarea că unul dintre cele două tribunale aflate în conflict a reţinut spre judecare o altă cauză, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, ce se poartă între aceleaşi părţi, în care s-a solicitat luarea unor măsuri provizorii, până la rămânerea definitivă a hotărârii care urmează a se pronunţa în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect contestaţie la hotărârea Comisiei de Contestaţii Mărci nr. 319/2016.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, invocând prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998, art. 30 din Legea nr. 129/1992, art. 1357-1359 C. civ. şi art. 219 C. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a susţinut folosirea fără drept de către pârâta S.C. B. S.R.L. a unui semn identic cu marca şi modelul al căror titular este.
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.
Pe de altă parte, legiuitorul a înţeles să reglementeze pentru anumite situaţii o competenţă teritorială alternativă, astfel încât, pe lângă instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.
Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială alternativă, în afară de instanţele prevăzute de art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanţele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.
În speţă, pârâta S.C. B. S.R.L., cu sediul în Poiana Braşov, are şi un sediu secundar în judeţul Constanţa, iar, prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat că pârâta continuă să folosească fără drept semnul identic cu marca şi modelul al căror titular este reclamanta, atât la sediu, cât şi pe litoral în foarte multe locaţii aferente punctelor de lucru şi sediilor secundare.
Prin urmare, fapta ilicită invocată de către reclamantă se pretinde a fi fost săvârşită inclusiv în locaţiile aferente sediului secundar al pârâtei, situate pe raza judeţului Constanţa şi, ca atare, în aplicarea criteriului instanţei de la locul săvârşirii faptei ilicite, Tribunalul Constanţa este competent teritorial a soluţiona prezenta pricină.
Totodată, conform normei de competenţă reglementată de art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.
Or, şi raportat la aceste dispoziţii legale, Tribunalul Constanţa este competent a judeca prezenta cauză, obligaţiile asupra căruia poartă litigiul urmând a fi executate şi la locul în care pârâta îşi are sediul secundar, respectiv pe raza judeţului Constanţa, prin cererea de chemare în judecată, solicitându-se interzicerea pretinselor acte de folosire fără drept a semnului identic cu marca şi modelul al căror titular este reclamanta, săvârşite de către pârâtă, atât la sediul său, cât şi în cadrul punctelor de lucru corespunzătoare sediilor secundare.
Cum, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la Tribunalul Constanţa, instanţă competentă teritorial să soluţioneze pricina, raportat la dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 109 C. proc. civ., astfel învestit, acest tribunal nu mai putea să dispună declinarea competenţei, chiar dacă ar mai fi existat şi o altă instanţă deopotrivă competentă să soluţioneze litigiul.
Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
