Cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă – republicare (H.G. nr. 1048/2006)

Actul publicat în Monitorul Oficial

Sumar
H.G. nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă – republicare

(M. Of. nr. 338 din 6 aprilie 2022)

 

Se republică cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă.

În M. Of. nr. 338 din 6 aprilie 2022 s-a publicat H.G. nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă – republicare. 

Vă precizăm că H.G. nr. 1.048/2006 a fost republicată în temeiul art. II din H.G. nr. 1.315/2021 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, publicată în M. Of. nr. 32 din 11 ianuarie 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.

Redăm, în cele ce urmează, structura respectivului act normativ.

Structura

Capitolul I: Dispoziţii generale

Capitolul II: Obligaţiile angajatorilor

Secțiunea 1: Prevederi generale

Secțiunea 2: Evaluarea echipamentului individual de protecţie

Secțiunea 3: Informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor

Capitolul III: Dispoziţii finale

Mai departe, vă prezentăm cele mai importante dispoziții din hotărâre.

Art. 5

„(1) Echipamentul individual de protecţie trebuie să respecte cerinţele esenţiale de sănătate şi securitate prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecţie şi de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului.

(2) Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

a) să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc mărit;

b) să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;

c) să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;

d) să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările necesare”.

Art. 6

„În cazul în care prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai multor echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie să fie compatibile şi să îşi păstreze eficacitatea în raport cu riscul/riscurile respectiv/respective”.

Art. 7

„Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc, caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrător şi de performanţa echipamentului individual de protecţie”.

Art. 8

„(1) Echipamentul individual de protecţie este, în principiu, destinat purtării de către o singură persoană.

(2) Dacă împrejurările impun purtarea echipamentului individual de protecţie de către mai multe persoane, se iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că această utilizare nu creează diferiţilor utilizatori nicio problemă de sănătate sau de igienă”.

Art. 14

„(1) Înainte de a alege echipamentul individual de protecţie, angajatorul trebuie să evalueze dacă echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează sa îl folosească îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 5 şi 6.

(2) Această evaluare cuprinde:

a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;

b) definirea caracteristicilor pe care trebuie să le posede echipamentul individual de protecţie pentru a fi eficace împotriva riscurilor prevăzute la lit. a), luându-se în considerare orice riscuri pe care le poate crea echipamentul în sine;

c) compararea caracteristicilor echipamentului individual de protecţie disponibil cu caracteristicile prevăzute la lit. b)”.

Art. 15

„Evaluarea prevăzută la art. 14 este revizuită în funcţie de modificările aduse oricărui element al echipamentului individual de protecţie”.

Art. 17

„Fără a aduce atingere prevederilor art. 16 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sunt informaţi cu privire la toate măsurile ce trebuie luate în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, atunci când aceştia utilizează echipamente individuale de protecţie la locul de muncă”.

Art. 18

„Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la problemele la care se face referire în prezenta hotărâre, inclusiv în anexele la aceasta, se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.

Totodată, vă precizăm că anexa nr. 1, care face parte integrantă din hotărâre, cuprinde lista riscurilor în ceea ce priveşte părţi ale corpului care trebuie protejate de echipamente individuale de protecţie, iar anexa nr. 2 conține lista neexhaustivă a tipurilor de echipamente individuale de protecţie în ceea ce priveşte riscurile împotriva cărora acestea asigură protecţie.

În final, vă menționăm că anexa nr. 3 conține lista neexhaustivă a activităţilor şi sectoarelor de activitate care pot necesita utilizarea de echipament individual de protecţie.