Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
98 views
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea”.
În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile citate mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor.
La data sesizării Tribunalului Prahova, reclamanţii aveau calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea textelor de lege evocate anterior, reclamanţii au ales să sesizeze Tribunalul Prahova, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.
Prin urmare, aceasta este instanţa căreia îi revine competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată, sens în care Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă.
Sursa informației: www.scj.ro.