Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
704 views
Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1902/2019
NCPC: art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 274, art. 304, art. 312 (1)
Cu prioritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la data de 23 octombrie 2019 recurenta-reclamantă SC A. SRL prin administrator judiciar E. a depus prin serviciul registratură „cerere de redeschidere a dezbaterilor”, ce va fi recalificată de instanţă ca cerere de repunere pe rol, susţinând, în esenţă, că nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma verificărilor efectuate, a constatat că întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. SA a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 9 octombrie 2019 prin plic (astfel cum rezultă din menţiunea grefierului de şedinţă la fila x), la adresa indicată în cererea de recurs. Aşadar neexistând motive temeinice care să susţină repunerea pe rol a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de repunere pe rol.
Prealabil examinării criticilor invocate în cererea de recurs, se constată că modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda doar la examinarea aspectelor de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele indicate prin cererea de recurs.
Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel a interpretat greşit atât concluziile raportului de expertiză întocmit de dl. expert D., cât şi însăşi natura, înţelesul şi intenţia părţilor de la momentul semnării actului juridic dedus judecăţii, precum şi că hotărârea nu cuprinde considerentele de fapt şi de drept pentru care i-au fost înlăturate susţinerile în sprijinul cererilor formulate.
Criticile privind presupusa interpretare greşită a raportului de expertiză, precum şi însăşi natura, înţelesul şi intenţia părţilor de la momentul semnării actului juridic dedus judecăţii sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, astfel încât vor fi înlăturate.
În ceea ce priveşte pretinsa nemotivare a deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel, cu respectarea limitelor rejudecării, fixate prin decizia de casare – Decizia nr. 2060 din 8 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă – a expus în mod coerent şi sistematic argumentele substanţiale ce au întemeiat raţionamentul judiciar ce a condus la soluţia pronunţată în cauză, raportându-se atât la dispoziţiile normative aplicabile speţei, cât şi la contextul faptic şi juridic de la data realizării acordului de voinţă consemnat în Contractul de credit nr. x din 25 noiembrie 2009.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută obligată să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., – ceea ce în speţă nu se regăseşte.
În consecinţă, împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulţumită de aceste argumente şi de soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât s-a răspuns în fapt şi în drept la criticile aduse sentinţei, iar concluziile instanţei conduc logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Din perspectiva punctului 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, prin considerarea refuzului de acordare a tranşei drept unul întemeiat, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv Contractul de credit nr. x din 25 noiembrie 2009, schimbând natura convenţiei dintre părţi.
Susţinerea recurentei-reclamante este nefondată.
Astfel, având în vedere conţinutul contractului, instanţele anterioare au dat prioritate voinţei reale a părţilor contractante. Această concluzie se bazează tocmai pe faptul că instanţele au observat legătura dintre voinţa reală şi voinţa juridică astfel cum aceasta din urmă este delimitată prin noţiunea de cauză a actului juridic.
Cu alte cuvinte, principiul de interpretare a contractelor a fost respectat, instanţa reţinând în mod corect că, prin refuzul pârâtei de acordare a celei de-a doua tranşe, recurenta-reclamantă nu poate pretinde că a fost prejudiciată în vreun fel, din moment ce activitatea sa nu a fost afectată.
În cauză, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale, sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părţi dându-le înţelesul şi finalitatea urmărită la încheierea convenţiei supuse spre analiză instanţelor, astfel că natura raporturilor juridice a fost determinată ţinând seama de Contractul de credit nr. x din 25 noiembrie 2009 şi de clauzele acestuia, iar actului dedus judecăţii nu i-a fost dată o altă calificare
Este de reţinut că, situaţia de fapt stabilită de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei-reclamante nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii – instanţa de recurs reţine că acesta nu este operant în cauză.
Acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale care califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutivă, ceea ce înseamnă pe de o parte că regulile instituite pentru promovarea şi susţinerea criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin recurs se examinează legalitatea soluţiilor anterior pronunţate fără să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situaţie.
În speţă, din redarea criticilor pe care recurenta-reclamantă şi-a sprijinit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea şi interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. În realitate recurenta-reclamantă prin trimitere la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se limitează la o simplă indicare „de formă” a textului din moment ce din „dezvoltarea motivului” nu rezultă că s-a adus o argumentare în drept a acestuia.
În concret, trebuie observat că art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze şi anume lipsa temeiului legal şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Ipotezele acestui motiv care au în vedere încălcarea legii de drept material, nu se regăsesc în dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Altfel spus, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt dispoziţiile legale greşit aplicate sau interpretate, ci s-a limitat la a reconsidera din punctul său de vedere probele care au stat la baza soluţiei, înscrisurile, precum şi alte chestiuni de fapt care ţin de judecata în fond şi nu de nelegalitatea soluţiei rezultat al aplicării greşite a legii.
În concret, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele prezentate în susţinerea acestui motiv de nelegalitate se constituie într-o reiterare a situaţiei de fapt şi se referă exclusiv la analiza şi aprecierea probelor de către instanţa de apel, criticile vizând situaţia de fapt reţinută de către această instanţă, respectiv aprecierea pretins eronată a perioadei de timp dintre momentul semnării contractului de credit şi momentul refuzului de achitare a sumei convenite, concluziile raportului de expertiză, a corespondenţei purtate între părţi, a obligaţiilor inserate în contract şi a specificul activităţii unei farmacii privind încasările financiare.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluţiei care a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei – reclamante SC A. SRL prin administrator judiciar E. în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata – pârâtă C. SA, urmează a se aplica dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a obliga recurenta – reclamantă la plata către intimata – pârâtă a sumei de 22.524,32 RON reprezentând cheltuieli de judecată, justificată/dovedită prin înscrisurile de la dosar recurs.
Sursa informației: www.scj.ro.
