391 views
Actul publicat în Monitorul Oficial |
Sumar |
Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4738/2020 privind aprobarea necesarului de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum şi a criteriilor de repartizare a acestor dispozitive achiziţionate prin Programul naţional „Şcoala de acasă”
(M. Of. nr. 814 din 3 septembrie 2020) |
Se aprobă necesarul de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum şi a criteriilor de repartizare a acestor dispozitive achiziţionate prin Programul naţional „Şcoala de acasă”.
|
În M. Of. nr. 814 din 3 septembrie 2020 s-a publicat Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4738/2020 privind aprobarea necesarului de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum şi a criteriilor de repartizare a acestor dispozitive achiziţionate prin Programul naţional „Şcoala de acasă”.
Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile regăsite în respectivul ordin.
Art. 1
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă necesarul de 250.000 de dispozitive electronice cu conexiune la internet ce se vor achiziţiona prin Programul naţional «Şcoala de acasă» pentru: elevii din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi şi cu frecvenţă (respectiv clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională), înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ preuniversitar de stat; elevii care provin din medii defavorizate; elevii ale căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet, precum şi pentru elevii care nu deţin în folosinţă personală un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.”
Art. 2
„De prevederile prezentului ordin beneficiază şi elevii de cetăţenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de COVID-19 şi care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet. Pentru această categorie de beneficiari se alocă un număr de 20.495 de bucăţi/dispozitive electronice cu conexiune la internet din totalul de 250.000 de bucăţi prevăzut la art. 1.”
Art. 3
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării repartizează dispozitivele electronice cu conexiune la internet judeţelor/municipiului Bucureşti, în baza fundamentării necesarului, la nivel naţional, de către inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti.”
Art. 4
„(1) La nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean şi al municipiului Bucureşti se constituie o comisie de implementare a programului formată din 3-5 membri, desemnaţi prin decizie a inspectorului şcolar general.
(2) Comisia menţionată la alin. (1) elaborează procedura de lucru prin care se stabilesc detaliile selecţiei beneficiarilor programului, modalităţile de distribuire şi gestionare, aplicabilă la nivelul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi al unităţilor de învăţământ.
(3) După repartizarea de către comisiile de la nivelul inspectoratelor şcolare prevăzute la alin. (2), în baza unui proces-verbal de predare-primire, dispozitivele vor fi înregistrate în inventarul unităţii de învăţământ.”
Art. 5
„Se aprobă criteriile de repartizare a dispozitivelor electronice cu conexiune la internet ce se vor achiziţiona prin Programul naţional «Şcoala de acasă», astfel:
1. criteriile generale pentru selecţia primară a beneficiarilor programului sunt:
a) elevii din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi cu frecvenţă (clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională), înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ de stat;
b) elevii proveniţi din medii defavorizate;
2. suplimentar, criteriile specifice pentru selecţia beneficiarilor programului sunt:
a) elevii ale căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet;
b) elevii care nu deţin în folosinţă personală un dispozitiv electronic cu conexiune la internet;
c) elevii de cetăţenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de COVID-19 şi care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.”
Art. 6
„(1) Distribuirea dispozitivelor electronice cu conexiune la internet către beneficiarii programului se va realiza în baza unei cereri scrise şi a unei declaraţii pe propria răspundere a părintelui/tutorelui legal sau a elevului, dacă este major, potrivit căreia familia sau potenţialul beneficiar, după caz, nu deţine niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
(2) Unitatea de învăţământ va încheia cu părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului sau, după caz, cu elevul major un contract de comodat care are ca obiect darea în folosinţă gratuită a dispozitivului electronic cu conexiune la internet.
(3) Durata contractului de comodat este de un an şcolar, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la finalizarea studiilor în unitatea de învăţământ respectivă.
(4) Modelul-cadru al contractului de comodat este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”
Art. 7
„Inspectoratele şcolare şi conducerile unităţilor de învăţământ vor monitoriza activităţile aferente Programului naţional «Şcoala de acasă», vor colecta datele necesare feedbackului şi vor realiza evaluarea programului la nivel regional şi local, transmiţând, în acest sens, date şi informaţii, prin intermediul Sistemului informatic integrat al învăţământului din România, către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.”
Art. 8
„Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, de către beneficiarii dispozitivelor electronice cu conexiune la internet, precum şi de direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.”
Art. 9
„Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
În Anexă este prevăzut Contractul de comodat.